Lista neagră a lui Hitler. Dictatorul reușise să devină Cancelar al Germaniei, în 30 ianuarie 1933. Totuși, partidul său nu obținuse suficiente voturi, astfel încât să se poată impune ca partid majoritar, așa că avea o mulțime de dușmani.

Lista neagră a lui Hitler a cuprins, mai întâi, pe toți cei care se opuneau înlăturării democrației. Drumul fusese deschis prin alegeri, iar Hitler și anturajul său știau că vor putea înlătura democrația, erijându-se în apărători ai acesteia, ca o dată ajunși să dețină controlul, programul antisemit și rasist să se poată defășura.

Așadar, pentru Hitler, ideea de atenat, de lichidare a unui simbol instituțional, a unui grup rival sau a unor persoane nu era deloc de neglijat.

Fără îndoială, cei mai viguroși adversari pentru Hitler, erau comuniștii, care încercaseră să se ridice în 1919, contra Republicii de la Weimar. Hitler, Goebbels, Goring aveau nevoie de un moment care să arate cât de nocivă era gândirea comunistă. O dată stabilind acest lucru, urma să se îndrepte spre cei pe care îi considera baza etnică a răspândirii comunismului: evreii.

Militanții partidului nazist NSDAP nu erau atât de numeroși încât să angajeze revolte, rebeliuni. Trebuia să fie lovit un simbol al democrației germane, iar populația urma să reacționeze singură, creând masa de manevră.

Astfel, s-a ajuns la ideea incendierii Reichstag-ului, clădirea Parlamentului. Activiștii naziști au reușit să introducă în subsol cantități impresionante de substanțe infamabile (butoaie cu benzină). Trebuia găsit și omul care să fie scos în față, pentru a fi învinovățit.

Lista neagră a lui Hitler - primul nume

Acesta era Marinus Van der Lubbe, originar din Olanda. Acest meșter cărămidar, fără loc de muncă se afirmase ca activist exremist comunist, căruia i se permisese să desfășoare activități extremiste, pentru a putea fi apoi direcționat potrivit scopurilor conspiratorilor naziști.

El a fost folosit de naziști, cu abilitate, pentru a da foc Reichstagului, la 27 februarie 1933.

Focul s-a extins cu repeziciune, iar Lubbe a fost găsit în clădirea care fusese cuprinsă de flăcări. Așadar mesajul își atinsese scopul. Hitler a luat măsuri de ”pedepsire a vinovaților”, care, în ochii opiniei publice, au fost comuniștii. 4000 de activiști de stânga au fost arestați.

Astfel, Președintele Paul von Hindenburg a fost nevoit să promulge decretul de condamnare a Partidului Comunist. În luna următoare, a avut loc ”procesul de la Leipzig”, pe care propaganda germană l-a popularizat intens, capii fiind trei activiști bulgari cominterniști.

Mesajul programat de anturajul lui Adolf Hitler își atinsese ținta. Era o chestiune de timp, până când orice opoziție la Hitler va fi etichetată drept complot comunist și orice acțiune a avreilor va fi etichetată drept comunistă. Incendiul de la Reichstag a fost prima crimă care a deschis drumul spre Holocaust.

Rivalii din proriul partid, următoarele victime

Ernst Rohm era căpitan la finalul Primului Război Mondial și îl ajutase pe caporalul Adolf Hitler să se ridice contra comuniștilor care în 1919 creaseră revolta spartakistă (Rosa Luxemburg și Cezar Liebknecht), distrusă de formațiunile de voluntari Freikorps.

Ulterior, după reorganizarea NSDAP, cu Hitler în frunte, Ernst Rohm a organizat Trupele de Asalt sau SA, care au stat la originea loviturii de stat eșuate din 1923.

Treptat, Hitler, înconjurat de Himmler, Goebbels, Hess, Goering, sprijinit de nou formatele trupe de elită SS care trebuiau să asigure paza liderilor naziști și să izoleze dușmanii politici, a văzut că trupele SA ale generalului Rohm erau nemulțumite că Hitler menținea încă Armata ca instituție în loc să o înlocuiască direct cu trupele SA.

A urmat apoi, evident, reglarea de conturi a lui Hitler cu rivalii din partidul său. S-a afirmat de către Reinhardt Heydrich și Heinrich Himmler că Ernst Rohm ar fi primit 12 milioane mărci germane de la francezi pentru eliminarea lui Hitler. Falsă sau nu, informația l-a făcut pe Hitler să decidă suprimarea lui Rohm.

În 1934, în ”Noaptea Cuțitelor Lungi” (30 iunie-2 iulie 1934), Adolf Hitler, cu ajutorul ”trupelor de elită” SS (Schutz Staffel) a decis eliminarea ”trupelor de asalt ” SA (Sturm Abteilung), conduse de către generalul Ernst Rohm și a reușit, consolidându-și poziția și scăpând de un adversar incomod.

Aliații din Austria natală, următorii pe lista neagră

Lucrurile nu aveau să se oprească aici pentru Adolf Hitler. În Austria sa natală, anul 1934 a cunoscut consolidarea regimului autoritar condus de către cancelarul Engelbert Dolfuss, poreclit ”micul Metternich”. În 1933, Engelbert Dolfuss a devenit dictator, preluând întreaga putere, instaurând ”austrofascismul”, fapt dezagreabil pentru Hitler, care dorea unirea organică a Austriei cu Germania, prin alipire-Anschluss.

Adolf Hitler nu putea concepe ca să mai existe un alt lider naționalist în spațiul austro-german. La 1 mai 1934, Cancelarul Engelbert Dolfuss a dat o nouă Constituție. Încercând să dea o lovitură de stat, agenții lui Hitler l-au asasinat pe Engelbert Dolfuss, la 25 iulie 1934.

Italia a intervenit și regimul impus de Engelbert Dolfuss  s-a menținut grație Frontului de la Stresa, până în 1938, când liderul nazist austriac Arthur Seiss-Inquart (executat ulterior prin sentința dictată la Procesul de la Nurnberg) a reușit să deschidă granițele lui Hitler, în noaptea de 11/12 martie 1938, realizându-se Anschluss-ul.

Pierderile majore ale lui Kubbe și Heydrich l-au determinat pe Hitler în cel de Al Doilea Război Mondial, să încerce și el eliminarea unor adversari redutabili, dar și aliați care începeau să șovăie.

Țarul Bulgariei, o altă victimă

Astfel, numele lui Hitler se leagă și eliminarea Țarului Bulgariei Boris al III-lea. Acesta a decedat la 26 august 1943, după ce în data de 16 august 1943 a fost la Berlin să discute cu Hitler. Era căsătorit cu Giovanna, fiica regelui Italiei.

Italia ieșise din Axă, iar Bulgaria era posibil să caute o soluție. Hitler s-a exprimat că vinovați erau comuniștii care l-au otrăvit cu venin de șarpe introdus în masca de gaze, în timpul unui exercițiu.

Vinovata de serviciu a fost găsită prințesa Mafalda, sora Giovannei,  căsătorită cu un ofițer german prinț și opozant al lui Hitler. A fost chemată în septembrie, la Ambasada Germaniei la Roma  pentru a i se transmite un mesaj de la soțul ei (deja arestat de Hitler), fiind arestată pentru vina asasinării cumnatului.

A murit la Buckenwald, în aprilie 1944, când aliații au bombardat facilitățile militare din zona lagărului de exterminare, ea fiind deținută acolo. Medicul austriac trimis de Hitler să facă autopsia s-a sinucis, după război, în timp ce fusese trimis sub pază să depună mărturie la Procesul de la Nurnberg.

S-a speculat că și comuniștii bulgari ar fi comis gestul la instigarea lui Stalin (Bulgaria, aliată cu Germania, luase Cadrilaterul de la România, în 7 septembrie 1940, deci Bulgaria era considerată aliata lui Hitler).

Roosevelt, președintele SUA, salvat de Stalin

Cum Stalin și Churchill erau destul de greu de atins prin acțiuni clasice, Hitler a încercat suprimarea lui Roosevelt. Acesta urma să meargă la Teheran, la conferința interaliată. Otto Skorzenny a primit misiunea de a-l suprima pe Roosevelt.

Germania avusese numeroase contacte în Persia, chiar dacă acum aceasta era practic în sfera sovietică. Prin activitatea spionului Richard Sorge de la Tokyo, Stalin a aflat și Skorzenny a anulat misiunea.

Stalin a folosit situația pentru a câștiga popularitate în fața lui Roosevelt care, astfel ar fi putut răsplăti ”bunele intenții” ale lui Stalin prin acceptarea pretențiilor acestuia, între care renunțarea la ideea deschiderii frontului aliat din Balcani, fapt care îi lăsa lui Stalin la discreție Europa Centrală și de Sud-Est.

Se știe că Otto Skorzenny a făcut în așa fel încât a evitat să se angajeze în misiuni speciale în Rusia. Nici Canaris nu a întreprins în marele teritoriu sovietic acțiuni de amploare, fiindu-le suficient faptul că Stalin executa generali și mareșali la cea mai mică bănuială. Așadar, Hitler nu a avut ocazii să-și lichideze adversarul de la Moscova.