Rate mai mari la creditele în euro. Încă o lovitură pentru piața imobiliară

Rate mai mari la creditele în euro. Încă o lovitură pentru piața imobiliarăSursa foto: Arhiva EVZ

Banca Central Europeană (BCE) a majorat, joi, ratele dobânzilor. Este un nivel record al ultimelor 20 de ani, ajungând la 3,5%. Decizia îi va afecta și pe românii care au credite în euro, cu dobândă variabilă, ratele fiind mai mari. Decizia BCE a venit la câteva ore după ce sistemul de bănci centrale ale SUA au majorat dobânzile.

Banca Centrală Europeană (BCE) a ridicat, joi, rata dobânzii la 3,5%, un nivel record al umililor două decenii. Acest nivel ar putea fi vârful majorilor. Decizia BCE a fost anunțată la mai puțin de 24 de ore după ce sistemul de bănci centrale ale SUA (FED) a majorat dobânzile cu același ritm. Președintele FED nu a exclus viitoare creșteri ale dobânzii.

Rata dobânzii la creditele în euro a fost majorată din nou

În luna iunie, reprezentanții BCE au spus că dobânzile vor fi aduse la niveluri „suficient de restrictive” pentru a reduce inflația la ținta de 2%. Joi, 27 iulie, ei au anunțat o nouă majorare, cu 25 de puncte.

„Există posibilitatea unei creșteri, există posibilitatea unei pauze.

Inflația continuă să se reducă, dar încă se anticipează că aceasta se va menține prea ridicată pe o perioadă prea îndelungată. Consiliul guvernatorilor este hotărât să asigure revenirea la momentul oportun a inflației la nivelul țintei sale de 2% pe termen mediu. Prin urmare, a decis astăzi să majoreze cu 25 puncte de bază cele trei rate ale dobânzilor reprezentative ale BCE.

Evoluțiile înregistrate ulterior ultimei ședințe susțin anticipația potrivit căreia inflația va scădea în continuare până la finele anului, dar se va menține superioară țintei pe o perioadă îndelungată. Deși unele măsuri prezintă indicii de temperare, inflația de bază rămâne, în ansamblu, ridicată. Majorările anterioare ale ratelor dobânzilor continuă să se transmită de o manieră solidă: condițiile de finanțare s-au înăsprit din nou și frânează tot mai mult cererea, ceea ce reprezintă un factor important pentru revenirea inflației la nivelul țintei.

Deciziile viitoare ale Consiliului guvernatorilor vor asigura că ratele dobânzilor reprezentative ale BCE vor fi stabilite la niveluri suficient de restrictive atât timp cât va fi necesar pentru o revenire la momentul oportun a inflației la nivelul țintei de 2% pe termen mediu. Consiliul guvernatorilor va continua să urmeze o abordare bazată pe date pentru a determina nivelul de restrictivitate și durata corespunzătoare de aplicare a acesteia. Mai exact, deciziile sale privind ratele dobânzilor se vor baza în continuare pe evaluarea sa privind perspectivele inflației în funcție de noile date economice și financiare, de dinamica inflației de bază, precum și de robustețea transmisiei politicii monetare”, se arată în comunicatul BCE.

Rate mai mari pentru românii cu credite în euro

Decizia Băncii Central Europene îi afectează și pe românii care au credite în euro, cu dobândă variabilă. Reprezentanții BNR au anunțat că nu sunt așteptate creșteri ale ratelor la credite în lei.

Creșterea ratelor la creditele în euro va afecta și piața imobilară, aflată deja într-un blocaj.

„Nu sunt așteptate creșteri suplimentare ale ratelor la creditele ipotecare în lei pentru următoarea perioadă, pe când în cazul creditelor denominate în Euro, traiectoria ascendentă va continua, pe fondul întăririi politicii monetare la nivel european”, arată și BNR într-un raport recent publicat.

Majorarea ratelor de dobândă vor fi resimțite diferit, în funcție de tipul dobânzii, rata dobânzii la momentul acordării, respectiv regimul macroprudențial, mai arată Banca Națională. De când BCE a înăsprit politicile monetare, ratele românilor cu credite în euro au crescut cu circa 20%, conform BNR.

„Nu putem comenta politica comercială a băncilor - unele bănci pot transmite posibile creșteri viitoare ale ratei clienților lor care au împrumuturi, iar altele nu - asta depinde de politica lor comercială. Uitați-vă și la ce au făcut grecii”, spun oficialii BCE, cu privire la situația românilor cu credite în euro, potrivit HotNews.

Băncile grecești sprijină clienții. Au înghețat ratele la creditele ipotecare

Reprezentanții băncilor elene au decis să sprijine clienții și au înghețat, pentru un an, ratele la creditele ipotecare, absorbind astfel creșterile de dobândă ale BCE, potrivit unui anunț făcut la o conferință comună a bancherilor alături de ministrul de finanțe. Programul lansat de autoritățile din Grecia acoperă circa 400.000 de credite, spun oficialii eleni.

Băncile elene îngheață dobânzile la dobânda Euribor din martie 2023 minus 20 de puncte de bază și o vor menține până în mai 2024, cu posibilitatea de prelungire. Rata unui grec la creditul ipotecar crescuse cu 10-25% înainte de aplicarea acestui mecanism.

Ne puteți urmări și pe Google News