Raed Arafat, despre pompierii români trimiși să lupte cu incendiile din Grecia. Pe ce insulă au ajuns
- Iulia Moraru
- 23 iulie 2023, 17:54
Astăzi, Raed Arafat a oferit explicații cu privire la situația pompierilor români care au fost trimiși în Grecia pentru stingerea incendiilor de vegetație.
Mii de oameni au fost evacuați până acum din case și din hotelurile de pe insula grecească Rodos după ce incendiile de vegetație au cuprins o mare parte din insulă.
Insula se confruntă cu incendii amplificate de vântul puternic încă de marți, pe fondul unui val de căldură extremă în toată Europa
130 de pompieri români sunt în Grecia pentru stingerea incendiilor
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a anunțat că 52 de pompieri români au fost mobilizați și trimiși în grabă pe insula Rodos pentru a face față incendiilor de vegetație. Conform declarației sale, aceștia ar trebui să ajungă pe insulă mâine pentru a interveni în lupta împotriva focului.
„Noi am trimis trei contingente, două de către 40 de persoane și ultimul care a plecat alaltăieri cu 50 de persoane. Din ce am aflat știu că și colegii din Slovacia sunt direcționați către Rodos.
Ceilalți 80 de pompieri români care sunt în acest moment rămași în zona Atenei intervin în zonele cu incendii de pădure din jurul Atenei, la distanțe de 30-40 de kilometrii.
Primesc misiuni zilnic. Se deplasează și lucrează cu colegii din Grecia. Pompierii români, vor ajunge mâine în Rodos. Sper că o să fie odihniți pe drum. Modul de operare va fi coordonat de autoritățile elene, așa cum se face cu toate echipele care se deplasează din alte țări.
Noi în acest moment avem 130 de pompieri în Grecia și am făcut suplimentare deja de două ori la numărul inițial de 40”, a declarat Raed Arafat în direct la Antena 3 CNN.
Incendiile, unele dintre cele mai dificile de până acum
Departamentul de pompieri din Grecia a calificat aceste incendii ca fiind cele mai dificile cu care s-au confruntat până în prezent. Potrivit estimărilor, peste 3.500 de oameni au fost evacuați în locuri mai sigure, fie pe cale terestră, fie pe mare, de la începutul acestor incendii extrem de periculoase. Situația rămâne critică și autoritățile depun eforturi susținute pentru a controla și stinge focurile devastatoare.
Viceprimarul din Rodos, Konstantinos Taraslias, a explicat că schimbarea direcției vântului în dimineața zilei de sâmbătă a provocat o intensificare a incendiilor și le-a direcționat către zonele turistice.
Sâmbătă, pompieri din Slovacia au ajuns în Rodos pentru a sprijini echipele locale în lupta cu flăcările. Cu toate acestea, temperaturile nu se vor diminua în Grecia în acest weekend, țara se confruntă cu cel mai fierbinte sfârșit de săptămână de iulie din ultimii 50 de ani.