Reacția BOR, după distrugerea catedralei din Odesa: „Ortodoxia nucleară” nu se-mpiedică de-un „ciot”

Reacția BOR, după distrugerea catedralei din Odesa: „Ortodoxia nucleară” nu se-mpiedică de-un „ciot”Cea mai mare catedrală din Odesa a fost distrusă de ruși. Reacția BOR. Sursa foto: Facebook

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a reacționat la evenimentele recente din Ucraina. Reprezentatul BOR a afirmat duminică, după distrugerea catedralei din Odesa în urma unui atac rusesc, că aceasta este încă o probă că „Ortodoxia nucleară” nu se-mpiedică de-un „ciot” al culturii și civilizației creștine reale.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, a vorbit despre cele mai recente evenimente din Ucraina. După ce rușii au distrus, într-un atac cu rachete, catedrala din Odesa, reprezentantul BOR a afirmat că acest eveniment este încă o probă că „Ortodoxia nucleară” nu se-mpiedică de-un „ciot” al culturii şi civilizaţiei creştine reale.

„Bombardarea recentă a Catedralei ortodoxe „Schimbarea la Faţă” din Odesa. Încă o probă că „Ortodoxia nucleară” nu se-mpiedică de-un „ciot” al culturii şi civilizaţiei creştine reale. Gnosticismul ei religios-politic dispreţuieste agresiv lumea care nu-i aparţine”, a scris Bănescu pe Facebook.

Cea mai mare catedrală din Odesa, distrusă în timpul războiului din Ucraina

Cea mai mare catedrală dinOdesa, care este patrimoniu UNESCO, a fost distrusă în urma unui atac rusesc. Andrii Palciuk, arhidiaconul catedralei, a fost cel care a făcut anunțul, precizând că o bună parte din clădire a fost distrusă.

Catedrala din Odesa a fost lovită direct de o rachetă rusească, iar pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul. Duminică, lucrătorii catedralei încercau să scoată obiecte și documente de valoare din clădirea distrusă.

Catedrala aparține Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a fost luată sub protecția UNESCO la începutul acestui an, când centrul istoric al orașului Odesa a fost desemnat de agenția culturală a Națiunilor Unite ca fiind în pericol de dispariție. Fondată în secolul al XVIII-lea, aceasta a fost distrusă în timpul regimului sovietic, dar a fost reconstruită după căderea URSS. Patriarhul Kirill, șeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a fost cel care a sfințit-o.

După incidentele din Odesa, președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a transmis un mesaj prin care susține că cei vinovați trebuie să plătească, precizând că forțele ruse nu au nicio scuză pentru acțiunile lor din timpul războiului.

„Nu poate exista nicio scuză pentru răul rusesc. Ca întotdeauna, acest rău va pierde și va exista cu siguranță o ripostă a teroriștilor ruși pentru Odesa. Ei vor simți aceaste represalii.

Tuturor celor care au avut de suferit în urma acestui ultim atac terorist li se oferă asistență. Sunt recunoscător tuturor celor care ajută oamenii și tuturor celor care sunt cu Odesa în gândurile și emoțiile lor. Vom trece peste asta. Vom restabili pacea. Și pentru aceasta, trebuie să învingem răul rusesc”, scris președintele ucrainean pe Twitter.