HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 21 iulie 2023. Flautul fermecat
- Radu Stefanescu
- 21 iulie 2023, 00:00
E cald, dar pentru tine e plăcut, pentru că ai vești bune. Zi în roz, dedicată frivolităților, favorabilă pentru mai toate, dar o să preferi un film la modă şi o cină la un restaurant bun
21 iulie
t
Pe 21 iulie s-au născut Alexandru cel Mare, Ernest Hemingway, Robin Williams, baronul Paul Julius von Reuter, Cat Stevens, Vasile Alecsandri, Corneliu Leu, Ioana Diaconescu, Ion Biberi, Simion Bărnuţiu.
În calendarul creştin-ortodox, pe 21 iulie sunt Sfinţii: Simeon şi Ioan Pustnicul. Proorocul Iezechiel. Rafail şi Partenie de la Agapia.
Totuşi, în legătură cu "Codul lui Da Vinci", "Îngeri şi Demoni" etc, ei bine, opinia mea este că acestea din urmă sunt nişte opere necesare, care conduc un public nepăsător şi apatic către educaţie şi evanghelizare.
Aşa cum eu, amărâtul de subsemnat, am început să studiez cu interes şi metodă istoria Imperiului Roman, după ce am văzut superproducţiile "Ben Hur", ”Cleopatra”, "Roma în flăcări", "Quo Vadis", "Căderea Romei" etc, etc.
"Evenimentul Zilei" din 22 iulie 1284 a fost faptul, relatat de legendă, că un vrăjitor a luat copiii din Braunschweig, Saxonia de Jos şi i-a condus tocmai în Transilvania. "Flautul fermecat" din care a cântat vrăjitorul a fost folosit mai întâi ca să scoată şobolanii şi şoarecii din oraş. Apoi primarul şi cetăţenii nu au mai vrut să plătescă, să-şi respecte partea de contract. Aşa că vrăjitorul le-a luat copiii şi a format colonia germană a celor Şapte Oraşe. Aşa se povesteşte, aşa este istoria pentru copii, aşa stă scris în „Book of Days”, pagina 367.
Oare unde o fi flautul fermecat? Poate cineva cântă din el şi pleacă cu copiii nemților înapoi. Da, dar rămânem fără președinte!
În secolul al XIII-lea viaţa germanilor era mizerabilă. Hansele se războiau între ele, burgurile erau nişte cocine infecte, focare de boli, fermele erau prădate mereu de briganzi, mânăstirile şi castelele erau distruse. Războaiele, persecuţiile religioase, foamea au împins germanii către „Ostsiedlung”, cucerirea Estului. Ei, nu trebuia nimeni să-i împingă, germanii au fost mereu nişte războinici redutabili, nişte prădători fără milă, nişte cuceritori mereu cu ochii la teritoriile vecinilor. Oare nu ei au declanşat două războaie mondiale şi au pus bazele unui al Patrulea Reich?
În secolul al XIII-lea, înaintemergătorii cuceririlor germane erau ordinele cavalereşti religioase. Cavalerii Teutoni au ajuns în Transilvania prin anul 1211, în ţara Bârsei. Aveau propria agendă, independentă de interesele ungurilor. Saxonii au fost aduşi de cavaleri pentru construcţia de castele fortificate, mai întâi din lemn, apoi din piatră. Încet-încet vestea despre bogăţiile şi clima bună a Transilvaniei s-a răspândit în Saxonia şi Bavaria. În a doua jumătate a secolului XIII, cu toată ameninţarea cumanilor, Transilvania devenise pentru germani un fel de Americă. Mulţi germani au emigrat în ultima parte a secolului al XIII-lea, în Transilvania, cam când se petrece povestea cu flautul fermecat.
Saxonii din Transilvania au fost mereu un corp străin, foarte vanitos și păstrător al tradiției lor, care nu s-a integrat nici spre modelul unguresc, cu atât mai puţin către cel românesc. Decimaţi în al Doilea război mondial, (de exemplu, divizia a 8-a de cavalerie SS „Florian Geyer” de peste douăzeci de mii de militari, majoritatea etnici germani, saxoni din Transilvania, a terminat războiul cu numai şase sute de militari, fără niciun ofiţer) saxonii (sacşii, saxii, saşii) din Transilvania au dorit să emigreze în RFG, după război. Au fost lăsaţi, chiar încurajaţi, de comunişti. Cineva a cântat din ”flautul fermecat”...
Există părerea preconcepută, superstiţia, că saxonii sunt partizanii lucrului bine făcut. Greoi şi obtuzi, dar îngâmfaţi, profitori şi zgârciți, saxonii, cei pe care îi cunosc, cel puţin, să nu generalizăm, au într-adevăr cultul lucrului bine făcut. Pentru ei, doar! De fapt, se vede cu ochiul liber, uitaţi-vă către Cotroceni!
În "Kalendar" pe 21 iulie este a doua zi a sărbătorii lui Dabatopeios pe care o împărţea cu cabirul, probabil, Sabadius, Sabazios, zeul vegetaţiei, al recoltei bogate şi prin aceasta şi al fecundităţii, al sexualităţii. Zeul şerpilor, unul dintre Marii Zei din Eleusis, cel adorat de marea iniţiată Olimpia, mama lui Alexandru cel Mare, femeia care dormea cu şerpii, care o apărau de asasini. Deci, patronul marii uniuni de triburi geto-dacice din estul ţării, care aveau drept totem Şarpele cel Înţelept.
Elementul foc este din nou pe primul plan, de fapt stăpâneşte întreaga perioadă dintre solstiţiul de vară şi echinocţiul de toamnă.
Nu am pomenit-o întâmplător pe Olimpia, magica mamă a lui Alexandru. Pentru că o să vă spun o poveste despre Alexandru Macedoneanul, cel născut în acestă zi, 21 iulie, sau acum două zile. De ce această nepotrivire? Ei bine o să vă spun altă dată cum s-au înghesuit cele 365 şi un sfert zile ale anului solar în cele 360 grade ale zodiacului. Ori, se ştie din însemnările istoriei, că Alexandru cel Mare a fost născut „la trecerea Soarelui din Cancer în Leo”.
Alexandru Macedoneanul, numit mai târziu cel Mare, a fost şi un iscusit om de afaceri, nu numai un general genial. Unificarea Greciei, care i-a luat mai mult timp decât cucerirea restului lumii cunoscute, a fost doar o anexare economică făcută prin vectorul militar şi politic. Alexandru dispunea de o piaţă autosuficientă cu surse de venituri şi consumatori cunoscuţi şi cu o mentalitate accesibilă a omului de rând. Faptul că lui Alexandru i-a luat mai mulţi ani cucerirea unei peninsule pe care poţi s-o străbaţi în fugă, în două zile, s-a datorat faptului că era în concurenţă şi confruntare cu verii săi, cu prietenii săi buni, cu membrii ai familie sale.
Alexandru a realizat, poate primul în istorie, că mărimea unei pieţe economice si sociale este direct proporţională cu nivelul tehnologic şi cu regimul politic impus. Or, piaţa macedo-grecească nu permitea, din punct de vedere economic şi militar, dezvoltarea unui număr mare de centre de putere. Pentru că până la urmă, economic, financiar, politic, militar, informatic sau parapsihologic – vorbim despre acelaşi lucru, despre Putere, ca despre o vrajă, o magie puternică care face ca un anumit om să devină conducătorul celorlalţi!
După ce a cucerit Lumea, o să vă povestesc altă dată cum, Alexandru era singuratic şi mizantrop. Bunul şi singurul său prieten, învăţătorul lui, filozoful Aristotel, cel care a "inventat" gândirea europeană, murise de bătrâneţe de mult. Marea lui pasiune, generalul Hefestion, murise de febră tifoidă, Alexandru era bisexual. Toţi celor care le dăduse încrederea îl dezamăgiseră. Stătuse cu ei, glumise şi suferiseră împreună, le dăduse aur şi putere, ţări şi femei prefrumoase. Toţi îl părăsiseră, toţi îl trădaseră. Poate că nu am făcut bine că i-am ţinut aşa de aproape? – se întreba uneori Alexandru. La nici 33 de ani, Alexandru era îmbătrânit, trist şi dezgustat.
Când, până la urmă, un complot i-a pus capăt vieţii, legenda persană auzită de mine la Persepolis spune că, Alexandru, simţind la un banchet efectul plăcut, dar mortal al otrăvii regilor Persiei, opiul, a spus ultimile sale cuvinte uitându-se la giumbuşlucurile pe care le făceau câteva maimuţici aduse din fabuloasa Indie: „Omul este o maimuţică perversă !”
"Evenimentul Zilei" din 21 iulie 1969 a fost primul om care a călcat pe Lună: "That's one small step for a man, one giant leap for mankind" cuvinte spuse de astronautul Neil Armstrong, la primul pas pe Lună, dar care a devenit şi el istorie, Neil s-a săvârșit din această viață pe 25 august 2012. Născut la 5 august 1930, Neil Armstrong a fost un Leu adevărat! Propoziţia pe care a spus-o pe Lună a fost aleasă de specialiştii NASA în PR dintre câteva mii de sintagme înălţătoare! Au trecut 54 de ani… Ce repede au trecut!
În noaptea de 21 iulie 1969, 20 iulie în State, exact acum 54 de ani, mi s-a făcut un cadou. Intrasem, în acel an, la Politehnică, între primii la Facultatea de Energetică pe atunci elită a inginerilor, iar tata împreună cu prietenul lui dintotdeauna, avocatul Lucian Belcea, pe atunci procuror de Prahova, mi-au oferit o vacanţă pe care nu o s-o uit niciodată. În iulie eram la Cheia, tata îl ajuta pe Lucian să construiscă o căsuţă de vacanţă. Priceput mai era tata, doar făcuse Şcoala Normală şi trei ani de front! Se pricepea la orice, în construcții: betoane, tâmplărie, zidărie, dulgherie, instalaţii, electricitate.
Ei bine, Lucian Belcea a vorbit cu cei de la “farfurie” să mă lase şi pe mine să asist la aselenizarea primului om pe Lună. Farfuria era antena, radiotelescopul de comunicaţii spațiale sau nu, de la Cheia, cel mai mare din ţară. Acum sunt două farfurii. Aşa că atunci am văzut isprava lui Neil Armstrong în culori şi în condiţii deosebite. Nu o să uit niciodată, dar în acel moment, în noaptea aceea magică de iulie, am avut impresia de teoria conspiraţiei, ceva nu era în regulă, ceva îmi suna atunci şi îmi sună şi acum fals! Apoi am luat cunoștiință de teoria conspirației, care spunea că omul a juns pe Lună… mult mai târziu!
Dar ceva nu îmi dă pace… Teoria conspirației spune că evreii din cadrul Programului Spațial Apollo, care nu erau puțini, au ales ziua Prorocului Ilie, cel cu carele de foc spațiale, pentru aselenizarea primului om pe Lună. Știau ei ceva… o taină mare! Să fie adevărat? Bună întrebare!
Nu o să intru în amănunte, le găsiţi pe net, YouTube este plin, dar un singur aspect nu îmi dă pace. La ora actuală sunt, pe tot globul, cam zece mii, poate chiar douăzeci de mii de telescoape, refractoare sau reflectoare, în posesia amatorilor, de caracteristici care permit vizualizarea unor obiecte de câţiva metri pe suprafaţa Lunii, sigur, aceasta doar în condiţii excelente de vizibilitate. Ei bine, niciunul, repet, niciunul, în 40 de ani, nu a semnalat, nu a făcut o fotografie a unui obiect de origine pământeană aflat pe Lună. Se pretinde că pe suprafaţa Lunii sunt zeci de sonde şi module lunare, vehicole etc etc. Nu s-a văzut niciunul de către amatori!
Personal am făcut observaţii cu reflectorul Universităţii Shenandoah, din Winchester, o bijuterie de 600 mm. Astronomii de la observator, credincioşi până în pânzele albe ai teoriei conspiraţiei, au vrut să-mi demonstreze că pe Lună nu este… nimic şi nici nu a fost vreodată cineva, sau ceva, de pe Pământ! Cum, le-am spus, dar am văzut cu ochii mei cum Neil Armstrong ţopăia pe Lună!
Americanii au râs până i-a apucat sughiţul! Ai văzut ce ţi s-a transmis la televizor, au spus. “Omul a ajuns pe Lună” în momentul când tehnologia video permitea trucajele respective! Tell me, m-au întrebat astronomii de la observatorul american, de ce nu au ajuns ruşii pe Lună? Doar în momentul respectiv aveau rachete mai puternice şi mai mulţi bani investiţi în proiecte spaţiale!
Am aflat şi răspunsul: teoria conspiraţiei! Adică există un acord secret între ruşi, americani şi extratereştri privind gestionarea spaţiului cosmic. Care prevedea un soap space opera cu americani pe Lună şi sonde peste tot. Inclusiv pe Pluton. Da, aşa se scrie şi se citeşte în limba română: PlutoN! Nu se ştie ce au obţinut ruşii. Tehnologie? Bani? Crimeea?
Dar poate că este interesant, pentru domniile voastre, să știți ce au lăsat oamenii pe Lună, versiunea NASA. Din anul 1959, când pe Lună a ajuns sonda sovietică Luna-2. După cum precizează NASA, în cifre. 79 de obiecte spațiale, module de alunizare, etaje de rachetă, sonde, vehicule lunare etc etc în greutate totală de circa 200 de tone. 6 drapele americane. 96 de pungi, scuzați, cu caca. 2 mingii de golf. 1 om, mai precis cenușa lui, este vorba de Dr. Eugene Shoemaker, un savant de renume în astronautică, care și-a dorit foarte mult să ajungă pe Lună. A ajuns, la doi ani după moarte!
Acum o să caut, prin filmoteca mea, ca să găsesc ”Capricorn One” un film din anul 1977, pentru că filosofii și savanții antici au dreptate, istoria se repetă, pentru cei care cunosc multe și fac conexiunile istorice necesare. Pentru ceilalți, prostimea, gândacii de bucătărie, cum spunea un doctor, viața este o continuă surpriză și sursă de mirare, totul li se pare nou și fără egal.
Ucenicilor mei le-am spus. Celorlalți tineri, care nu sunt ucenicii mei, le spun acum: Tinere lup, padawan, sau hobbit, nu renunţa niciodată la felul tău cumpătat de a fi, nu te lăsa subjugat de obiecte şi nu te lăsa impresionat de opulenţa, de mașinile şi bijuteriile scumpe promovate de unii "bogaţi". Adevărata bogăţie este cea simplă şi clară, fără zorzoane şi diaree de valori şi evenimente fără rost. Bijuteriile, ceasuri Rollex şi lanţurile de aur, sunt proteze, aduc valoare adăugată unui individ care nu are valoare proprie, ci trebuie să recurgă la una împrumutată. Am cunoscut oameni bogaţi, foarte bogaţi, care nu aveau nici ceas la mână, dar impuneau prin ceea ce ştiau, ceea ce erau ei, nu prin ceea ce purtau. „Nu haina face călugărul!” spune un vechi proverb din sudul Franţei, care, probabil, se referea la minoriţi, la catari. Libertatea personală nelimitată este singurul divident al adevăratei bogăţii!
Trec printr-o perioadă foarte grea pentru mine, rugați-vă pentru sufletul meu. Grele nelinișiti și hotărâri amarnice, dar drepte, ca și promisiuni de onoare făcute cu mult timp în urmă, mă obligă la aceasta. Acum două mii de ani v-aș fi spus că-mi ascut falxul cel mare, cel de două mâini și că îmi verific platoșa din piele de bizon și lemn fiert. Acum o mie de ani v-aș fi spus că plec cu pâlcul meu la hotare cu câte o sabie persană de Zanjan, cele mai bune șemșiruri din lume, în fiecare mână, să țin piept la năvălitori. Acum cinci sute de ani v-aș fi spus că roata mea de călărași se unește cu oastea domnească ca să țină piept turcilor. Acum, în prezent, tare aș mai vrea să am un falx de două mâini, când o să am bani, o să-i comand unul lui Cristi Iamandi, dar un fișier și o hârtie taie la fel de bine. V-ați tăiat vreodată într-o hârtie? Doare tare, nu-i așa? Ce era scris pe ea? Bune întrebări!
Dar, m-am cam lungit, dragii mei, şi nu pot să fac ziua mai lungă, dar, cum Forţa, ca expresie a Lui Dumnezeu, este întotdeauna cu noi, atâta vreme cât suntem drepţi şi cinstiţi, mâine avem şansa să fie o altă zi!
HOROSCOP 21 iulie 2023
BERBEC Trebuie să încetinești ritmul, nu poți să le faci pe toate, fără culpabilizări inutile. Ai relaţii bune cu cei născuţi în semne de foc şi aer şi nefavorabile cu semnele de pământ şi apă. Astăzi ai chef sa maninci ceva special. În lipsa unor alte satisfactii, dar nu te păcăli singur că poti sa slabesti mancand obisnuit! Mai bine du-te intr-un parc cât mai este timp frumos şi aleargă un pic. Sau la un bazin cu reguli sanitare bine stabilite, dacă îți este prea cald în parc! A, nu ştii să înoți – foarte bine, proverbul spune că nu o să te îneci!
TAUR Ești mai serios decât de obicei, adică chiar posomorât. Îți plouă în gânduri, prea multe vești negative. Posibile disensiuni dimineaţa, care pot fi evitate prin amânarea unor întâlniri sau vizite. Daca ai putin umor azi, o sa constati ca nu ai dat banii degeaba pe costumul tau cel nou, sau rochiţa de firmă. Chiar iti vine bine si te face mai suplu. Şi te avantajează la interviuri, dacă cauți de lucru. Seara plăcută, favorabilă dragostei, cu cină cu lumânări şi cearceafuri de mătase.
GEMENI E cald, dar pentru tine e plăcut, pentru că ai vești bune. Zi în roz, dedicată frivolităților, favorabilă pentru mai toate, dar o să preferi un film la modă şi o cină la un restaurant bun! O zi de rutină, care te-ar plictisi dacă nu ar fi vestea de pe la ora prânzului. Pare a fi o mică criză, dar gestionează totul cu mare grijă, stelele arată că poate fi vorba de o păcăleală. Şi nu te deplasa după ce cade întunericul. Avand in vedere si luand in consideratie lumea asta nebuna, nebună, nebună ai renuntat la cura de slabire, dar o sa regreti cât de curând!
RAC De la o vreme ai părerea ca toata lumea are ceva de împărțit cu tine. Adevărul este că nu te poți concentra, din cauza căldurii. Zâmbește și caută un loc cu aer condiționat și net pe gratis. Evită astăzi discuţiile seriose şi strategice cu femeile. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei. Nu face eroarea fatala sa-ti subestimezi dusmanii, mai ales in dragoste! Seara relaxantă. Poţi să “vorbeşti” cu pisica sau căţeluşul tau, sau cu paretenerul. Papagalii şi iguanele nu se iau în consideraţie – prea multă vorbărie, sau prea multă tăcere!
LEU Astăzi reușești să-ți recapeți tupeul și dinamica, după un somn propriu marilor feline. Un Leu, dacă doarme mai puțin de 12 ore se zice că are insomnie! Lucrurile încep să meargă spre bine. Mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept, o nouă idee sau un nou tip de proiect. Dă-i înainte cu talent, ceva trebuie să iasă! Sănătatea este bună, atenţie la durerile de cap, nu lasă neplăcerea să-ţi ruineze buna dispoziţie!
FECIOARĂ Nervi din cauza unor tensiuni între cei din jurul tău. Situație pe care trebuie să o rezolvi diplomatic şi să nu te implici. Nu te repezi să tragi concluzii după bârfe, intrigi și zvonuri. Încă multă incertitudine, dar pare că va fi bine, oricum. Relaxează-te, tensiunea nu e productivă! În general vorbind, este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă sub aspectul cumpărăturilor si vizitelor pe care le poţi face. Lasă nervii! Trebuie, doar, să inspiri incredere. Ia-o mai uşor, nu te ambala peste măsură, că nu este cazul. O veste aşa-şi-aşa îţi îndreaptă atenţia către o relaţie sau o afacere din trecut.
BALANŢĂ Trebuie sa te bazezi pe propriile forţe şi să faci planuri serioase de viitor, poate chiar să te gândeşti la un nou drum in viaţă. Mai lasă flecăreala şi nu te mai zdrobi să placi tuturor. Ziua te anunţă câtigator pentru ceva, ceva mic, sau ceva important. Ai înteles, în sfârşit, că trebuie să depunei efort pentru a ţine pe cineva drag lângă tine. Şi nu ar trebui sa fie greu! Stelele te sfătuiesc să amâni orice complicaţie fără să dai un răspuns negativ sau să ai o atitudine evident ostilă. Nu fi preocupat sau îngrijorat de nerealizări, Cosmosul are alte priorităţi şi o altă scară a valorilor decât noi. Totul este bine, vorba câtecului şi aceasta stă scris în stele!
SCORPION Conjunctura te protejează. Cei din jur, nu! Astăzi ai mai multe influenţe cosmice favorabile, adică nu o să un necaz mare. Dar, nu promite nimic, nu-ți lua nicio obligație, nu semna nimic! Astăzi nu este bine să fii prea sentimental. Dimineaţa este favorabilă domeniului profesional. Ai unele idei interesante. Discută despre ideile tale, fă-le cunoscute şi aplică-le repede! Ceea ce nu trebuie să faci: să cumperi un bun, sau mai multe, de folosinţă îndelungată. Ori se strică, ori costă foarte mult, ori când ajungi acasă nu-ţi mai place. Pe de altă parte ai mare nevoie de un consilier de taina, ai o problemă care necesită un gen de expertiză pe care n-o ai.
SĂGETĂTOR Ai multe pe cap, e o zi densă, obositoare. Nu încerca astăzi să joci teatru, nu te mai juca cu propria imagine, dai impresia unei persoane imature si instabile. Fii tu însuți, cel original! Rezolvarile şi compromisurile cu iz de busuioc au in tine un maestru incontestabil. Poţi media între membrii familiei care sunt de păreri diferite. Poate unde vrei să fie intotdeauna armonie! Cere un sfat de la Leu sau de la un Geaman din familie, sigur, dacă ai! Călătoriile sunt bine aspectate începând de astăzi. Fie că este vorba de o deplasare scurtă sau de o călătorie mai lungă, schimbarea locurilor îţi aduce succes.
CAPRICORN Caută cu grijă, în jurul tău, persoane care au aceleași interese cu tine, dar nu concurente. Poți să faci alianțe temporare. Ai nevoie de sprijin, cooperare, nu-ți ajung timpul și resursele! Limitează-te la activităţile de rutină. Nu trebuie să întreprinzi nimic important. Ocoleşte cu abilitatea şi diplomaţie subiectele „tabu” . Nu uita că tacerea este de aur, vorba de tinichea! Ceva legat de un aspect al lucrului în echipă. Deocamdată aspectul este neutru şi nu te afectează în nici un mod. Cooperează mai strâns cu anturajul cu colegii şi spune-le exact şi precis ce aştepţi de la ei.
VĂRSĂTOR Poți să revii asupra unei decizii din trecut. Nu este rău. Viața merge înainte, lucrurile se transformă și trebuie să faci parte din schimbare ca să ai succes. Dar nu exagera, fii cumpătat! Eşti prea stresat, prea tensionat. Şi în compensaţie, mănânci prea mult! Încercă să cuantifici sursa neplăcerilor, să găseşti modalităţi de rezolvare a problemelor şi să-ţi impui priorităţi! Raspuns favorabil pentru una dintre problemele tale, totuşi. Evită enervarea şi stresul printr-o atitudine prevenitoare faţă de anturajul apropiat, faţă de familie. Față de cei dragi, în special!
PEŞTI Astăzi eşti bine privit de stele Dacă ai o problemă sentimentală mai greu de rezolvat, încearcă acum, poate vei obține un rezultat. Ori la bal, ori la spital! O veste interesantă pentru tine. Dacă eşti obligat de meserie să "faci frumos" şi să zâmbeşti tot timpul, azi ai o problemă! Treci printr-unul dintre rarele momente de sinceritate anuală şi spui ce gândeşti, direct în faţă! Perioada în discuţie este favorabila iar aspectele negative nu sunt decât faulturi de joc. Nimic foarte malefic, ai răbdare!