Căminele groazei. Florentin Pandele ripostează din nou. „Fac moarte de om”
- Andreea Vlad
- 18 iulie 2023, 20:19
Deranjat de atacurile la adresa soției sale în scandalul „Azilelor Groazei”, Florentin Pandele a avut o nouă intervenție dură. Acesta a avertizat că va face totul pentru a-și proteja soția în fața acestui caz ultramediatizat care a costat-o funcția de ministru pe Gabriela Firea.
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, a avut în ultimele zile mai multe intervenții în media, în care i-a luat vehement apărarea soției sale, Gabriela Firea, care a demisionat din funcția de ministru al Familiei și s-a suspendat din PSD, în urma acestui scandal care a oripilat întreaga țară.
Pandele cere să fie anchetat
Florentin Pandele a comentat marți, la postul România TV, pe marginea scandalului „Azilele Groazei”, reiterând nevinovăția sa și a soției sale, Gabriela Firea,
„Îmi apăr soția, îmi apăr copiii. Fac moarte de om pentru familia mea dacă e nevinovată. Dacă sunt vinovat să fiu luat acum de procurorii României! Instituțiile statului, Parchet, poliția, toți cei care fac anchetă probabil că au informații și le trimit către procurori”, a comentat Florentin Pandele.
Edilul a subliniat încă o dată că invocarea unei relații apropiate între Ștefan Godei, fostul șofer de la PMB și patron al azilelor din Voluntari, este o gravă eroare.
„Cine a spus că nu îl cunoaște pe Godei? Doamna Firea a zis că nu este implicată, nu că nu îl cunoaște. Niciodată. Eu am spus că nu am cunoscut subiectul și repet și acum. Eu am spus că nu am știut de existența acestor cămine. De două săptămâni de zile sunt aruncate tot felul de neadevăruri”, a completat acesta.
„Au pus dosare pe mine ca puricii pe câine”
Într-o altă intervenție din week-end-ul trecut, edilul și-a exprimat convingerea că acest caz ar fi fost pus în scenă special pentru eliminarea sa și a soției sale din viața politică.
„Sunt comandant de cursă lungă. Am trecut prin furtuni, incendii, credeți dvs că mă mai sperii după 23 de ani de primărie? Am 5 băieți și credeți-mă că am ce să las în urma mea. Nu vreau ca ai mei copii să stea cu capul în pământ pentru că tatăl lor nu a avut curajul să se lupte. Mă voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să-i înving. Au pus dosare pe mine ca puricii pe câine. De ce să-mi fie frică de dosare? Dacă sunt vinovat, mă voi duce la pușcărie. Dacă nu, bunul Dumnezeu mă salvează”, a spus Florentin Pandele. Soțul Gabrielei Firea a mărturisit că i-a recomandat acesteia să nu mai candideze pentru un nou mandat de edil al Capitalei.