Pandele nu se dă dus de la Primărie. Vrea să candideze chiar și „în perfuzii”
- Ionel Sclavone
- 15 iulie 2023, 23:25
Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, este hotărât să candideze, cu orice preț, pentru un nou mandat la Primăria Voluntari. Faptul că numele său și al soției sale apar în scandalul căminelor groazei, nu-l descurajează pe Florentin Pandele. El se consideră nevinovat și spune că va „lupta până la ultima picătură de sânge”, fiind decis să candideze chiar „în perfuzii”.
Florentin Pandele a declarat că este hotărât să candideze pentru un nou mandat de primar la Voluntari. Deși dezvăluirile din ultimele zile au scos la iveală legăturie dintre Ștefan Godei, patronul căminelor groazei, și familia sa, Pandele nu se consideră responsabil pentru ororile descoperite în cele două azile. La o zi după ce Gabriela Firea a demisionat din Guvern și s-a suspendat din PSD, el spune că nu va renunța la primărie. Mai mult, Florentin Pandele, crede că acest caz care a cutremurat o țară întreagă ar fi fost regizat special pentru eliminarea sa și a soției sale din viața publică.
„Sunt comandant de cursă lungă. Am trecut prin furtuni, incendii, credeți dvs că mă mai sperii după 23 de ani de primărie? Am cinci băieți și credeți-mă că am ce să las în urma mea. Nu vreau ca ai mei copii să stea cu capul în pământ pentru că tatăl lor nu a avut curajul să se lupte. Mă voi lupta până la ultima picătură de sânge ca să-i înving. Au pus dosare pe mine ca puricii pe câine. De ce să-mi fie frică de dosare? Dacă sunt vinovat, mă voi duce la pușcărie. Dacă nu, bunul Dumnezeu mă salvează”, a spus Florentin Pandele.
În acest sens, el a spus că imaginile apărute sunt dintr-un alt cămin decât cel în care a fost implicată Ligia Gheorghe (Enache) prietena și consiliera Gabrielei Firea. Acum, Florentin Pandele spune că intenționează să candideze pentru un nou mandate, deși inițial ar fi avut de gând să renunțe.
„Nu vedeți ce au dat acum? Cu căminele de groază. Cei vinovați să se ducă la pușcărie. Vă rog să faceți anchetă să vedeți că se dau filmări de la alt cămin unde nu a fost Ligia Enache acum 18 luni. Totul e foarte bine regizat. Ne-au scos din bârlog. Dacă-și vedeau de treaba lor, poate sforăiam. Mi-am anunțat colegii nu mai candidez, le-am spus în urmă cu ceva timp. Îi anunț de astăzi că voi candida fie că sunt pe perfuzii”, a declarat Florentin Pandele la RomâniaTV.
Gabriela Firea a demisionat din Guvern
Gabriela Firea, a fost nevoită să-ți dea demisia din Guvern și să se suspende din PSD în contextul dezvăluirii legăturilor sale și ale soțului ei cu Ștefan Godei, patronul căminelor ororilor. La fel ca și Florentin Pandele, Gabriela Firea nu consideră că are vreo responsabilitate în acest dosar, vorbind tot despre presiuni menite să o scoată din viața politică.
„A existat un singur interes: să se arunce cât mai mult noroi spre mine, cât mai multe dezinformări, să se exercite presiune mediatică asupra mea și a soțului meu, să fim puși la stâlpul infamiei, cu un singur scop”, a mai spus fostul primar general al Capitalei.
Gabriela Firea s-a văzut nevoită, totuși, să recunoască faptul că Ștefan Godei a fost „un om bun la toate” care a lucrat la Primăria Generală și la cabinetul său parlamentar. De la cabinetul parlamentar, Ștefan Godei a plecat chiar înainte să înceapă ancheta DIICOT, în februarie 2023, imediat ce au apărut primele articole pe acest subiect.
Mai mult, Florentin Pandele a confirmat că între familia sa și cea a lui Ștefan Godei există o legătură de rudenie. Bunicii primarului din Voluntari ar fi fost nașii de cununie ai bunicilor patronului căminelor groazei, fiind originari din același sat.
Marcel Ciolacu așteaptă și alte demisii
La câteva minute după demisia Gabrielei Firea, premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a postat un mesaj pe contul său de Facebook, în care a afirmat că așteaptă și alte demisii ale celor care au avut legătură cu acest caz, vorbind despre primari și președinți de consilii județene.
„Lucrurile nu trebuie să se oprească însă aici. Aștept acum ca și primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție care au avut o legătură cu «azilele groazei» să își asume pe deplin responsabilitatea. Toți trebuie să facă un pas în spate”, scria Marcel Ciolacu pe Facebook.
Același mesaj a primit o formă oficială când a fost preluat într-un comunicat de presă emis de Guvern. Deși nu i-a nominalizat direct, demisiile pe care le-a așteaptă Ciolacu par a fi cele ale luI Florentin Pandele, primarul din Voluntari și Hubert Thuma, președintele CJ Ilfov.