Joe Biden, discuții cu cel mai mare adversar al lui Lukașenko
- Nicolae Comănescu
- 13 iulie 2023, 11:53
Preşedintele SUA Joe Biden s-a întâlnit miercuri cu lidera opoziţiei din Belarus în exil, Svetlana Tihanovskaia, întrevedere care a avut loc la Vilnius, unde s-a desfăşurat un summit NATO consacrat în mare parte războiului din Ucraina, a anunţat Casa Albă
În cadrul întâlnirii cu opozanta, Joe Biden a subliniat "angajamentul continuu al Statelor Unite de a apăra şi promova drepturile omului, între care libertatea de expresie, organizarea de alegeri libere şi transparente în Belarus", a declarat executivul american într-un comunicat.
Svetlana Tihanovskaia, al cărei soţ este închis în Belarus, a devenit în timpul disputatelor alegeri prezidenţiale contestate din 2020 lidera opoziţiei din această ţară aliată cu Moscova şi condusă cu o mâna de fier de Aleksandr Lukaşenko din 1994.
La fel ca mii de compatrioţi ai săi, ea se află în exil pentru a scăpa de represiunea regimului. Regimul lui Lukaşenko este tot mai izolat după reprimarea brutală a manifestaţiilor şi autorizarea acordată Rusiei de a utiliza teritoriul belarus pentru a-şi lansa ofensiva împotriva Ucrainei.
Ce program va avea președintele Joe Biden în Europa
Joe Biden, care a participat marţi şi miercuri la summitul NATO, s-a întâlnit de asemenea cu prim-ministrul Lituaniei, Ingrida Simonyte, şi a insistat asupra "relaţiei bilaterale puternice" dintre cele două ţări.
Preşedintele american îşi continuă turneul european, care a început luni cu o vizita la Londra, şi a sosit miercuri seara în Finlanda pentru o vizită de 24 de ore în această ţară vecină Rusiei şi care a intrat în NATO în aprilie, după cum anunță Agerpres.
Ţările G7 s-au angajat miercuri să acorde un sprijin militar ''pe termen lung'' Ucrainei pentru a o ajuta să lupte împotriva Rusiei, dar şi pentru a descuraja Moscova de orice atac viitor împotriva statului vecin.
Grupul ţărilor cu cele mai puternice economii au anunţat, miercuri, în marja summitului NATO de la Vilnius, un cadru internaţional care deschide calea pentru garanţii de securitate pe termen lung pentru ca Ucraina să îşi consolideze apărarea împotriva Rusiei şi să descurajeze Moscova de la o eventuală agresiune viitoare. Acest cadru permite aranjamente bilaterale de securitate, inclusiv furnizarea de avioane de luptă.
„În cazul unui viitor atac armat al Rusiei, intenţionăm să ne consultăm imediat cu Ucraina pentru a determina paşii următori corespunzători”, se menţionează în declaraţia comună a G7.