România pierde 140 de milioane de euro din PNRR. Două jaloane „verzi”, ratate. Video

România pierde 140 de milioane de euro din PNRR. Două jaloane „verzi”, ratate. Video PNRR. Sursa foto: Arhiva EVZ

România va pierde 140 de milioane de euro din PNRR deoarece nu a atins la vreme două dintre jaloanele asumate în fața Comisiei Europene. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că săptămâna viitoare, autoritățile de la Bruxelles vor autoriza cea de-a doua plată pe acest program, cu diminuarea sumei respective. Fostul premier a prezentat informația la finalul unei ședințe a conducerii liberale, într-o declarație de presă.

Președintele PNL Nicolae Ciucă estimează că oficialii Comisiei Europene vor aviza la plată cea de-a doua cerere de rambursare din PNRR, undeva în cursul săptămânii viitoare. Fostul premier a precizat că suma totală, ce urma să fie alocată va fi diminuată cu aproximativ 140 de milioane de euro, dat fiind că nu au fost îndeplinite la timp două jaloane asumate pe Energie.

Nicolae Ciucă a făcut o serie de declarații publice la finalul întâlnirii pe care a avut-o cu colegii săi din conducerea PNL.

„Au fost discutate o serie de măsuri pentru a îndeplini jaloanele din PNRR. Mă refer aici la Ministerul Energiei. Sunt două jaloane care nu au fost finalizate. Este vorba despre înființarea centrelor de cogenerare de la Constanța și Craiova, care sunt în proces de finalizare. Am primit Asigurări de la domnul ministru Burduja (Sebastian Burduja - n. red.) că acestea vor fi finalizate săptămâna viitoare. Desigur vorbim și despre reluarea procedurilor pentru atingerea jalonului care prevede producerea de hidrogen. Toate aceste aspecte sunt coordonate împreună cu Comisia Europeană și avem certitudinea că vom primi avizul pentru cererea de plată numărul doi, cu diminuarea sumei de aproximativ 140 de milioane de euro, aferente celor două jaloane”, a declarat Nicolae Ciucă la finalul ședinței conducerii PNL.

Ne puteți urmări și pe Google News

Jaloanele întârziate țin cererea de plată pe loc

Cea de-a doua cerere de plată, pe PNRR, a fost înaintată Comisiei Europene încă din luna decembrie, având o valoare de 2,81 miliarde de euro. Plata celei de-a doua tranșe depinde de îndeplinirea a două jaloane, pe energie.

Astfel, pe de-o parte este vorba despre jalonul 129 ce presupune semnarea contractelor pentru construirea unei capacități de electrolizoare noi de cel puțin 100 MW. Pe de altă parte este vorba despre jalonul 1333, respectiv semnarea contractelor pentru proiecte de cogenerare de înaltă eficiență pe gaz și încălzire centralizată. Ambele jaloane trebuiau îndeplinite de Ministerul Energiei, însă, așa cum a recunoscut și Nicolae Ciucă, au existat întârzieri în implementarea lor.

Procedura de plată, a sumei alocate de Comisia Europeană, presupune parcurgerea mai multor etape, începând cu avizarea interservicii ale Comisiei, pentru emiterea avizului pozitiv preliminar, transmiterea cererii de plată la Comitetele de Specialitate ale Consiliului ECOFIN, iar într-un final aprobarea plăţii în Consiliul Uniunii Europene - ECOFIN.