Tren de marfă deraiat în Rusia, chiar la granița cu Ucraina
- David Marinescu
- 11 iunie 2023, 10:16
Cincisprezece vagoane ale unui marfar gol au deraiat în regiunea Belgorod din sudul Rusiei, la graniţa cu Ucraina, a anunţat sâmbătă seara guvernatorul local, adăugând că nu există deocamdată informaţii despre cauzele accidentului.
„Conform informaţiilor preliminare, nu există victime", a spus pe Telegram guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov.
Accidentul a avut loc în apropierea unei gări din districtul municipal Alexeievski, iar trenul era gol, a mai spus Gladkov.
Reuters, agenția care transmite informația deraierii trenului, nu a putut verifica în mod independent aceste informaţii.
Explozii şi atacuri asupra infrastructurii din regiunea Belgorod au devenit aproape o realitate zilnică în ultimele săptămâni. Oficialii ruşi dau vina fie pe forţele ucrainene, fie pe sabotori pro-ucraineni.
Aproape niciodată Ucraina nu a revendicat public responsabilitatea pentru atacuri pe teritoriul Rusiei sau pe teritoriul controlat de ruşi în Ucraina.
Volodimir Zelenski a confirmat că forţele militare ucrainene sunt în „contraofensivă”
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, sâmbătă, că forţele militare ucrainene sunt "în contraofensivă", refuzând să ofere detalii despre amploarea operaţiunilor.
"Este interesat ce a spus (preşedintele Vladimir) Putin despre ofensiva noastră. Este important că Rusia simte că nu i-a rămas prea mult timp, în opinia mea. În Ucraina sunt acţiuni contraofensive şi defensive. Nu voi spune detaliat în ce stagiu. Cred că vom simţi acest lucru", a declarat Volodimir Zelenski, potrivit agenţiei de presă Ukrinform, cu ocazia întâlnirii cu premierul Canadei, Justin Trudeau, aflat în vizită la Kiev.
Forţele militare ucrainene au intensificat, în ultimele zile, atacurile pe frontul din sud-estul ţării, în contextul informaţiilor privind lansarea unei contraofensive de amploare. Ministerul rus al Apărării a semnalat atacuri ale forţelor ucrainene în zone ocupate din regiunile Doneţk şi Zaporojie, precizând că incursiunile au fost respinse.
"Putem afirma în mod absolut că a început această ofensivă. Trupele ucrainene nu şi-au atins obiectivele pe niciun câmp de luptă, dar regimul de la Kiev încă dispune de potenţial ofensiv", a declarat vineri preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, citat de cotidianul Le Figaro.