Guvernul a aprobat cererile profesorilor. Condiția - încetarea grevei

Guvernul a aprobat cererile profesorilor. Condiția - încetarea greveiSursa foto : INQUAM_Photos

Liderii de sindicat din Educație au anunțat în această seară că Guvernul este decis să accepte solicitarea profesorilor de a le fi majorate salariile cu 25 la sută. Marius Nistor, liderul de sindicat a cerut consultări urgente pe acest subiect până duminică dimineața.

În cursul serii de sâmbătă, liderul de sindicat Marius Nistor a transmis un mesaj pe grupurile de profesori, din care rezultă că Guvernul ar fi acceptat solicitările profesorilor.

„Buna seara! Acum 5 minute ni s-a transmis din partea Guvernului ca solicitările de mai sus sunt acceptate. Adică 25% creșterea salarială, 1500 anual pentru personalul didactic de predare și auxiliar până în 2027, 500 anual pentru personalul nedidactic până în 2027 și 50% prima tranșă din noua grila de la 1 ian 2024”, le-ar fi transmis liderul FSE, Marius Nistor, membrilor de sindicat, citat de Mediafax.

Profesorii din Cluj au anunțat că greva continuă

La școlile din Cluj Napoca, profesorii și învățătorii au trimis mesaje pe grupurile de părinți, prin care anunță faptul că vor continua greva și că este în pericol chiar încheierea anului școlar.

”Dragi părinti, se pare că greva va mai continua, dar e greu de spus pentru cât timp. La nivelul ciclului primar s-a hotărât ca festivitatile care ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare, în incinta școlii, sa fie deocamdată amânate. Ținem aproape, și în cazul în care greva încetează la începutul săptămânii viitoare, vom organiza festivitatea. Îmi pare tare rău pentru această situație și sper să ne revedem cât mai curând! Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă doresc o seară liniștită”, a scris o învățătoare.

De asemenea, în perioada următoare generațiile de elevi care au terminat clasele a Vlll-a și a Xll-a trebuie să susțină examenele de capacitate și de bacalaureat. Aceste examene sunt în pericol, deoarece profesorii refuză să facă parte din comisiile de examen, de corectare sau de supraveghere.

Care a fost oferta Guvernului

La ultima rundă de negocieri, Guvernul a venit cu o nouă propunere legată de acordarea unei sume de bani, anuale, sub forma unui card valoric dar și promisiunea de la 1 ianuarie 2024, salariile vor crește cu 45 la sută.

La acest ultim aspect, Guvernul și-a asumat că va emite un memorandum dar a refuzat să includă această majorare de 45 la sută, într-o ordonanță de Guvern.

Din informațiile EvZ, Guvernul se va întruni în cursul zilei de duminică pentru a emite o ordonanță de guvern care se referă la încheierea mediilor pentru elevii care termină clasa a Xll-a, pentru recunoașterea unor note obținute în perioada anilor de studii, la examenul de bacalaureat.

Pretențiile profesorilor

Profesorii aflați în grevă au revendincări clare, iar în acest sens i-au mandat pe liderii de sindicat să negocieze cu Guvernul, în termeni clari, care nu pot fi negociați.

Astfel, profesorii vor o majorare cu 25% la sută a salariului, pentru toi angajații din învățământ, care să se aplice de la 1 iunie.

De asemenea, aplicarea legii salarizării de la 1 ianuarie 2024, este o altă revendicare a profesorilor.

O altă doleanță se referă la mentinerea sumei de 1.500 lei acordată anual, pentru anii 2023-2027, pentru personalul didactic, plus suma de 500 de lei alocată personalului nedidactic, anunță Digi24.