Care sunt cele mai murdare plaje din România: „Vă îngroziți!”

Care sunt cele mai murdare plaje din România: „Vă îngroziți!” Unul dintre cele mai vândute alimente de pe plajă poate provoca probleme de sănătate grave. Sursa foto: pexels.com

Sezonul estival începe într-o notă dezamăgitoare pentru țara noastră, plajele fiind invadate de gunoaie. Din cauza întârzierilor în atribuirea și curățarea tuturor sectoarelor, turiștii care se află acum la mare au parte de o experiență neplăcută, fiind nevoiți să stea printre gunoaie.

Pe una dintre plajele considerate printre cele mai murdare, ecologiștii de la organizația Mare Nostrum au descoperit o cantitate considerabilă de deșeuri, în special din plastic. Deși timpul a trecut, aceste grămezi de gunoaie nu au fost încă curățate. Valurile au adus la mal sticle, ambalaje, PET-uri, dar și obiecte deteriorate precum scaune rupte și cioburi.

Plajele murdare de pe litoralul românesc îi sperie pe turiști

Deși oficial sezonul estival a început, mulți turiști se confruntă cu situația neplăcută de a-și așeza cearșaful printre resturile deșeurilor.

Asociația ecologistă Mare Nostrum a efectuat o monitorizare extinsă pe o suprafață de peste cinci hectare de plajă de-a lungul întregului litoral românesc. Concluzia alarmantă la care au ajuns este că nisipul este mult mai murdar în comparație cu sezoanele estivale anterioare.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit Angelicăi Paiu, coordonator proiecte ONG Mare Nostrum, cele mai murdare plaje din țara noastră sunt: „Constanța, Saturn și Năvodari, cumva sunt cam aceleași sectoare pe care le avem la fiecare sesiune de monitorizare”.

Sectorul de plajă considerat cel mai murdar este cel din Constanța, unde plasticul, ambalajele, paharele, pet-urile și tuburile sunt predominante.

Arată destul de deplorabil, nu e foarte curată”, a spus dezamăgit un turist. „Ar trebui să arate mai curat, mai pregătită pentru noul sezon, e murdar, e mizerie și ar trebui cineva totuși să facă curat”, a spus un altul.

Războiul din Ucraina, de vină pentru mizerie de la mare

Potrivit specialiștilor, această situație alarmantă poate fi atribuită mai multor factori, printre care se numără și războiul din Ucraina care a dus la creșterea traficului naval pe Dunăre.

Din păcate, se aruncă foarte mult în apă și de acolo valurile le aruncă pe mal. Dacă mergeți în zona de nord a litoralului Mării Negre vă speriați, vă îngroziți efectiv”, a spus Adrian Bâlbă, biolog marin.

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a transmis într-un răspuns pentru știrileprotv.ro că până în prezent au fost semnate 100 de contracte pentru sectoarele de plajă, dar încă mai rămân 45 de subsectoare neatribuite.