Cum a ajuns un copil de la țară primar la Ekaterinburg. Acum e dușmanul lui Putin
- David Marinescu
- 20 mai 2023, 12:57
Fostul primar al orașului Ekaterinburg riscă cinci ani de închisoare pentru "discreditarea forțelor armate". Iată un portret al acestui adversar neclasificat al lui Vladimir Putin. Carismatic, controversat, original, Evgheni Roizman este unul dintre ultimii adversari ai lui Vladimir Putin, încă prezent în Rusia şi care nu a fost condamnat la o pedeapsă grea de închisoare.
Totuşi, această amânare s-ar putea să se încheie în curând: procesul său continuă joi la Ekaterinburg, al patrulea oraș ca mărime din Rusia, al cărui primar a fost cinci ani, până la demisia sa forțată în 2018.
Pentru că a descris drept "război" și "triumf al răului" "operațiunea specială" desfășurată de Kremlin în Ucraina și a criticat-o pe larg pe rețelele de socializare, această figură populară riscă cinci ani de închisoare. Astfel, el s-ar putea alătura altor membri ai opoziției ruse recent condamnați, precum Ilia Iaşin și Vladimir Kara-Murza, scrie Le Point.
Cunoscut pentru stilul său direct – își primea concetățenii în fiecare vineri în primăria lui pentru a le asculta nemulțumirile , sexagenarul fusese perceput până acum ca un electron liber într-un peisaj politic populat de profilurile uniforme ale noilor aparatchik.
Scrie poezii și a deschis un muzeu privat
El practică alergarea, scrie poezii și nu ezită să folosească mat, argoul rusesc, pentru a critica propaganda Kremlinului. Evgheni Roizman a reușit performanţa de a fi ales în 2013 împotriva unui candidat de la Rusia Unită, partidul lui Vladimir Putin. În spatele acestui rar succes se află lupta lungă – și violentă – pe care a dus-o de la sfârșitul anilor 1990 pentru a-și scăpa orașul, supranumit "capitala heroinei", de droguri și trafic.
"Evgheni Roizman are o carieră politică mai presus de toate locală, precizează Morvan Lallouet, doctorand la Universitatea din Kent, coautor al cărții 'Aleksei Navalnîi, omul care îl sfidează pe Putin' (Tallandier, 2021) și al unui articol foarte amplu în limba engleză disponibil pe site-ul Meduza. Este foarte bine ancorat în regiunea sa, și a căpătat o mare popularitate acolo, fără să fi avut un rol politic național, cu excepția unei alegeri pentru Duma din anii 2000. Ceea ce este interesant este că are un parcurs politic și personal sinuos și ambiguu, presărat cu zone gri și controverse, dar asta nu l-a împiedicat să atragă un respect destul de larg în sânul opoziției".
E suspectat de o alianță cu o bandă criminală
Cu fundaţia sa Oraş fără droguri, constituită la sfârșitul anilor 1990, el este suspectat de acțiuni care sunt cel puțin controversate, inclusiv o alianță cu o bandă criminală locală pentru a urmări traficanții. Narco-dependenţii pe care îi primea într-un centru de dezintoxicare special creat ar fi fost legați de paturi, timpul de sevraj nefiind întotdeauna consimțit. Nu contează: acest fiu al Uralilor, născut și crescut de o familie muncitoare rusă și evreiască, a reușit să cucerească inimile concetățenilor săi și să câștige respectul unor oponenți mai faimoşi decât el, precum Aleksei Navalnîi.
Cu toate acestea, nimic nu îl predispunea la o carieră politică. Copil de la ţară, a trecut printr-o adolescență delincventă la Ekaterinburg, cunoscut pe atunci sub numele de Sverdlovsk, și a fost închis. La 17 ani, în 1980, a fost condamnat la trei ani de detenție pentru înșelăciune, furt și deținere de cuțit. Eliberat, a început cursuri la seral, pe care le va urma timp de nouăsprezece ani, pentru a termina cu o diplomă în istorie și a începe, în același timp, o activitate cu bijuterii.
A făcut compromisuri cu oligarhii
Om cultivat și colecționar de icoane, cu care a deschis primul muzeu privat din Rusia, imaginea sa publică este complexă și neclasificabilă, departe de cea de "politician de profesie" în care nu se regăsește. Însă, deși a fost deschis multă vreme la compromisuri, chiar și la unele cu oligarhii, crima organizată sau chiar autoritățile, ruptura ajunge să se lărgească, până la plasarea lui în arest la domiciliu.
"Evgheni Roizman a luat poziții puternice și explicite împotriva războiului, care au fost transmise de ceea ce a rămas din mass-media independentă de limbă rusă", amintește Morvan Lallouet. Cariera sa politică arată că încercarea de a juca în cadrul sistemului din Rusia nu duce nicăieri: avea puțină putere ca primar, dar chiar și asta era deja prea mult și, de la începerea războiului, s-a desfășurat o întreagă cenzură de stat. Nu se mai poate spune nimic".
A declarat public: „Iubesc Ucraina”
Totul a încetat astfel brusc în august anul trecut, când a fost arestat de o duzină de bărbați înarmați, apoi i s-a interzis să apară și să vorbească în public pentru că a "discreditat forțele armate".
De atunci, cel care a declarat în martie 2020 unui ziar ucrainean "Iubesc Kievul și iubesc Ucraina" trebuie să-și reducă la tăcere furia împotriva guvernului rus, precum și opoziția sa față de război. Judecat din 26 aprilie, el a pledat nevinovat și a exclus ideea de a-și părăsi țara, în care riscă cinci ani de închisoare. (Articol de Lou Roméo. Traducerea: Rodezia Costea/Rador).