Războiul din Ucraina este doar o componentă a confruntării globale - cu Rusia în postură de ,,agresor de serviciu’’ - în care actorii principali sunt Occidentul și China.

Jocurile din această competiție mondială vizează cucerirea definitivă a piețelor de materii prime, substituirea dolarului ca monedă de schimb globală, primordialitate în spațiu și zona arctică, constituirea - în jurul Chinei - a unui ,,front global’’ care să cuprindă mare parte a sudului planetei și regiuni din emisfera nordică: Asia Centrală, Orientul Mijlociu, nordul Africii și teritoriile subsahariene.

Ceea ce am scris mai sus se cunoaște și se comentează în presă și în cercurile politice de multă vreme însă aș dori să evidențiez o serie de aspecte mai puțin analizate până acum.

Criza demografică este departe dar semnele se întrevăd

Am utilizat sintagma ,,criză demografică’’ referitoare la China analizând o serie de comentarii apărute în presă la sfârșitul lunii trecute potrivit cărora, în cursul acestui an populația Indiei o va depăși pe cea a Marelui Dragon. Este real. Chestionat asupra acestui aspect de către un ziarist de la France Presse, Wang Wenbin - purtătorul de cuvânt al MAE chinez - a răspuns: ,,când judecăm evoluția demografică a unei țări trebuie să luăm în considerare și calitatea populației care trăiește acolo. Dimensiunea contează dar contează și resursele: 900 de milioane din cei 1,45 miliarde de chinezi muncesc și au aproape 11 ani de pregătire școlară.

Cei care au început să lucreze în ultimii ani au studiat mai bine de 14 ani’’. Afirmația lui W. Wenbin conține mult adevăr dar nu putem să nu observăm că diplomatul chinez a profitat de întrebarea ziaristului de la France Presse pentru a trimite săgeți spre New Delhi dar și spre Occident. În plus, a subliniat dimensiunea umană actuală a forței Republicii Populare într-un moment în care forța pare să fie cuvântul de ordine pe eșichierul geopolitic internațional. O simplă incursiune în istorie ne arată că în 1950, China avea 554 milioane de locuitori iar India 376. Dacă tendința actuală se menține, în 2075 indienii vor fi cu 2-3 sute de milioane mai mulți decât chinezii. Ar putea fi India, în partea a doua a acestui secol, ceea ce este astăzi China în sudul planetei noastre? Grea întrebare, dificil răspuns.

Cum s-a ajuns aici?

Este drept, politica ,,fiului unic’’ inițiată de China la începutul anilor ‘80 - abandonată în urmă cu 7 ani - își arată consecințele care vor dura două sau chiar trei generații. Autoritățile de la Beijing au lansat, în urmă cu 2 ani, concepția politică a celui de-al ,,treilea fiu’’. Este vorba de componenta demografică a Strategiei naționale proactive a președintelui Xi Jinping care însă nu ține cont de faptul că bunăstarea nivelează ideologiile iar chinezii ar putea urma tendința occidentală a scăderii numărului de nașteri, uitând de perioada când își doreau mulți copii. Trecerea pe creștere semnificativă a populației Chinei ar putea reveni abia peste câteva zeci de ani. S-ar putea ca în acest timp, forța Chinei să dea semne de oboseală. Poate spre finalul perioadei. Acum însă, aflăm mereu ceva nou referitor la faptele chinezilor în lume și acest lucru pune pe gânduri cancelariile occidentale. Frontul de lucru este de cel puțin 50 de ani iar chinezii știu să aștepte, grăbindu-se încet.

China - mediator planetar: din Orientul Mijlociu în Ucraina

Una dintre aceste fapte este realizarea acordului politico-diplomatic între Iran și Arabia Saudită prezentat lumii întregi ca opera unei puteri responsabile și a unui mediator indispensabil la nivel planetar. Efectul se simte și în Yemen unde cele două puteri islamice regionale - una șiită, cealaltă sunită -  își dispută primordialitatea.

În medierea acordului, Beijingul nu s-a folosit doar de o conjunctură generată de limitarea interesului Americii față de Orientul Mijlociu în ansamblu și al focusării atenției generale asupra conflictul ruso-ucrainean. Aceste elemente de condiționalitate sunt importante dar în esență este vorba de un moment de inflexiune în politica globală a Chinei care pare a spune: ,,avem destulă forță, putem să mediem oriunde în lume’’. Pe lângă faptul că China este un client de maximă importanță pentru petrolul saudit, diplomația de la Riyad cunoștea nivelul de influență a Beijingului asupra Teheranului și că era în măsură să-i impună o anumită conduită în negocieri. În plus, negociatorii chinezi au știut să lase impresia că în viitor vor sprijini dialogul între cele două capitale excluzând orice interferență în problemele interne sau utilizare a elementului religios atât de des folosit pentru a genera disensiuni. Peste tot în lume. În Balcani știm prea bine cum a funcționat.

Analizând schimbarea de atitudine a Chinei în Orientul Mijlociu, se poate afirma că asistăm la un salt calitativ, consecință a acumulărilor de până acum: de la client potențial pe segmentul economico-comercial la cea de actor politico-diplomatic de prim rang. Este vorba despre un prim pas spre edificarea așa-numitei Global Security Initiative, lansată de Beijing în februarie ac. La rândul său, această inițiativă este expresia noii politici externe, în viziune Xi Jinping, urmând a fi implementată de un nou model de diplomație. Eventuala implicare a președintelui Chinei în soluționarea conflictului din Ucraina - asupra efectelor ,, discuției deceniului’’ cu Volodimir Zelenski voi reveni în perioada următoare întrucât acum ar fi prematur de analizat - este o altă expresie materială a inițiativei menționată mai sus care pune în dificultate atât Rusia cât și Statele Unite.

Este un efect colateral pe care China și-l asumă. De fapt nu are altă alternativă. Beijingul nu-și poate permite noi tensiuni cu Occidentul datorită susținerii lui Putin mai ales că unitatea celor două maluri ale Atlanticului s-a refăcut aproape la nivelul Războiului Rece din rațiuni legate de conflictul din Ucraina și ar afecta, în subsidiar, relațiile economico-comerciale cu Marele Dragon. De bunul mers al acestora depinde, în bună parte, forța Chinei. Deocamdată. Să vedem cum stau lucrurile în alte părți.

Africa și America Latină - obiective ale politicii externe a Beijingului

Confruntarea majoră a Chinei cu Occidentul este în Africa. Aparent, Moscova și Beijingul sunt de aceeași parte dar în realitate merg pe drumuri diferite după cum și resursele de care dispun sunt diferite. Acest lucru este vizibil acum în Sudan. Dar aici este o altă poveste.

China reprezintă un model pentru africani pentru că a reușit, în 30 de ani, ridicarea din sărăcie a aproape trei sferturi de miliard de persoane. Politica Beijingului înseamnă finanțare pentru infrastructură contra materii prime, fără prea multe condiții prealabile - de tipul reformelor structurale - așa cum acționează FMI și Banca Mondială. Niciuna dintre fostele puteri coloniale nu a reușit să ofere africanilor ceea ce oferă China, respectiv o politică de tipul win-win: câștigi tu câștig și eu. Numai că datoriile se acumulează, concesiunile cresc iar câștigul se măsoară în yuan-renbimbi, Africa devenind un ,,laborator de yuanizare’’  - scuzați barbarismul - al relațiilor comerciale internaționale.

Ofensiva economică a Chinei - inclusiv la nivelul monedei de schimb - este vizibilă și în America Latină, un continent care trebuie privit ca un obiectiv de primă importanță în planul extinderii influenței Beijingului în sudul planetei. Argentina și Brazilia și-au consolidat rezervele în yuani atât în ceea ce privește comerțul cu Marele Dragon dar și ca parte a sistemului de protecție în fața politicii financiare americane.

În plus, petrolul Venezuelei și Ecuadorului, litiul din Chile și Argentina, cuprul din exploatările andine - Peru și Chile – asigură necesarul de materii prime al Beijingului pentru generații întregi. Ca și în Africa, China are o strategie pe termen lung pe care alții au abandonat-o din considerente ideologice. Utilizează o metodologie politică aparținând acestui început de mileniu care așează componenta economică în fruntea agendei de politică externă. Cifrele evidențiază cu prisosință această ipoteză: în 2002, schimburile comerciale cu America Latină însumau 18 miliarde dolari iar în 2020 se ajunsese la 320 md. O parte în yuani. 21 de state din arealul geografic de la sud de Rio Grande au aderat la Drumul mătăsii - Belt&Road Initiative (B&RI). Cea mai mare parte a a investițiilor chineze pe continent sunt în domeniile energetic (59%) și minerit (24%).

În 2022, China a investit aproape 8 md. dolari în Europa, 5 md. în Statele Unite și 9 md. în America Latină și Caraibi. Quod erat demonstrandum.