Gigi Becali, tras la răspundere după declarațiile misogine îndreptate către arbitrul Iuliana Demetrescu. FRF s-a autosesizat

Gigi Becali, tras la răspundere după declarațiile misogine îndreptate către arbitrul Iuliana Demetrescu. FRF s-a autosesizatGigi Becali. Sursa foto: Facebook

Gigi Becali a luat foc în momentul în care a văzut cine arbitrează partida dintre FC Voluntari și CS Mioveni. Finanțatorul a avut un discurs în modul cu care a obișnuit, iar FRF a reacționat.

Oficialii Federației Române de Fotbal (FRF) au reacționat după declarațiile sexiste făcute de Gigi Becali. Finanțatorul de la FCSB s-a enervat, după meciul dintre FC Voluntari și CS Mioveni (scor 1-0), primul din acest sezon arbitrat de o femeie. A fost vorba despre „centralul” Iuliana Demetrscu.

”Administrația FRF a luat act de declarațiile făcute de domnul George Becali în data de 5 mai 2023 și, prin Secretarul General Radu Vișan, va sesiza Comisia de Disciplină și Etică.

Prin demersul administrației federale se va solicita efectuarea verificărilor necesare, prin raportare la dispozițiile din Regulamentul Disciplinar al FRF, cu privire la faptele considerate de natură a afecta imaginea fotbalului și având potențial de promovare a discriminării.

Federația Română de Fotbal dezaprobă total un asemenea comportament și astfel de declarații care nu sunt demne de a fi reproduse, reafirmându-și principiul de zero toleranță pentru discriminarea de gen. FRF susține egalitatea de șanse și promovează activ implicarea femeilor în toate palierele activității fotbalistice, inclusiv prin promovarea meritorie în roluri de răspundere.

FRF, reacție după declarațiile lui Gigi Becali

Iuliana Demetrescu este cel mai bine cotat arbitru din fotbalul feminin românesc și printre cele mai apreciate femei din arbitrajul mondial. Pe lângă meciurile pe care le-a condus în România, în Cupa României sau în Superligă, valoarea sa profesională este relevată la nivel internațional de prezențe la turnee finale europene, precum campionate de junioare și EURO 2022, care s-a disputat anul trecut în Anglia, dar și partide oficiate constant în UEFA Women’s Champions League. În plus, în această vară, Iuliana Demetrescu va fi prezentă la Campionatul Mondial feminin din Australia și Noua Zeelandă.

Considerăm că declarațiile domnului George Becali nu își au locul în societatea contemporană, nu doar în ecosistemul fotbalistic unde Federația Română de Fotbal, ca și UEFA, împărtășește valorile europene ale tratamentului profesional egal. Menționăm aici acordul de cooperare dintre Comisia Europeană și UEFA structurat în jurul priorităților cheie care promovează egalitatea de șanse. Acest acord marchează o intensificare a colaborării dintre Comisia Europeană, UEFA și federațiile naționale în vederea utilizării fotbalului european ca o forță pentru schimbare pozitivă la nivel mondial.

În același timp, FRF le reamintește tuturor celor implicați în fenomenul fotbalistic din România că în fotbal discriminarea de orice natură, intoleranța și rasismul nu sunt acceptate”, se precizează în comunicatul celor de la FRF.

”Am văzut meciul Voluntari – Mioveni! Arbitru a fost o femeie (n.r. Iuliana Demetrescu), cu sânii în vânt pe teren! Ați mai pomenit așa ceva? Asta ne mai trebuia! Unde se dezbracă ea înainte de meci? Ce este asta? Știu, așa este în vestul Europei, asta este moda, dar de ce trebuie să facem și noi așa? Du-te la fotbal feminin”, afirmase Becali, conform prosport.ro.