Camelia Șucu, dezvăluiri despre divorțul de Dan Șucu, patronul de la Rapid. După despărțire a primit peste 40 de milioane de euro

Camelia Șucu, dezvăluiri despre divorțul de Dan Șucu, patronul de la Rapid. După despărțire a primit peste 40 de milioane de euroCamelia și Dan Șucu au împreună două fete și trei nepoți SURSA FOTO: Facebook

Camelia Șucu, poreclită și „Doamna Cash”, face dezvăluiri despre divorțul de Dan Șucu, actualul patron de la FC Rapid. Cei doi au împreună două fiice și trei nepoți.

S-au cunoscut în tinerețe, s-au iubit și s-au căsătorit. Este povestea Cameliei și a lui Dan Șucu. Împreună au pus bazele unei afaceri de succes – compania de mobilă Mobexpert. Și pe plan personal au stat bine. Din căsnicia celor doi s-au născut două fete: Ioana și Cristina Șucu. Doar că, la un moment dat, căsătoria lor s-a destrămat, iar cei doi, dintr-un cuplu solid cum păreau, au ajuns, în anul 2007, la divorț. Despărțirea dintre Camelia și Dan Șucu a fost numit, de departe, cel mai scump divorț din România. Dan Șucu a fost nevoit să-i plătească fostei soții peste 40 de milioane de euro pentru acțiunile la compania Mobexpert, pe care o dețineau împreună. Astfel, Camelia Șucu a primit porecla de la „Doamna Cash”. La vremea respectivă, toate băncile din România se băteau să o aibă clientă pe Camelia.

„M-a durut când am vândut acțiunile”, spunea, la vremea respectivă, Camelia Șucu. Lucraseră 15 ani împreună, cot la cot și fuseseră căsătoriți timp de 18 ani. Faptul că, atunci când a tras linie, a constatat că a rămas cu doua fiice extrem de reușite și cu o mulțime de bani, i-au arătat că totuși nu a fost rău când l-a ales pe Dan Șucu să-i fie partener în toate.

Noua soție a lui Șucu a rămas gravidă înainte să se termine divorțul

Procesul de partaj a durat aproape trei ani și jumătate. Dan Șucu a fost, însă, mult mai grăbit, în viața personală. Nu a mai așteptat să se termine partajul și s-a și logodit cu Diana, fostă Lăscărescu, înainte de a termina divorțul de Camelia.

Au urgentat căsătoria pentru că Diana era însărcinată. „M-am simțit soția lui Dan încă de când mi-a pus inelul de logodnă pe deget, dar pentru că procesul lui de divorț s-a prelungit foarte mult (aproape 4 ani), acest lucru ne-a împiedicat să ne îndeplinim dorința de-a ne căsători mai devreme”, spunea actuala doamnă Șucu,  în 2007, într-un interviu pentru revista  The One Magazine.

Camelia Șucu: „Divorțul a fost cel mai greu moment din viața mea”

Camelia Șucu spune că divorțul a fost unul dintre cele mai grele momente din viața sa. „Cu siguranță divorțul a fost un moment greu de gestionat și sunt convinsă că toți cei care au trecut prin asta știu ce vorbesc, nu intru în detalii. Dar au mai urmat momente greu de dus emoțional. Am învățat ceva din majoritatea, din unele n-am învățat nimic, ci am rămas doar cu un gust amar. Sunt convinsă însă că ce nu te doboară te întărește, asta e chiar rostul provocărilor în viața noastră, deci aș putea spune că sunt de multe ori mai tare decât eram în tinerețe”, a declarat Camelia Șucu, pentru Unica.

Camelia Șucu a mai spus că nu toți oamenii joacă cinstit și că unii se ascund după foarte multe aparențe. Dacă ar fi să o ia de la capăt, Camelia Șucu spune că ar face-o, dar ar fi mult mai atentă pentru că, de regulă, are mult prea multă încredere în oameni și o entuziasmează prea tare oamenii.

Camelia și Dan Șucu sunt bunici

În prezent, Camelia și Dan Șucu sunt bunici și au trei nepoți De asemenea, Dan Șucu mai are, împreună cu Diana, actuala sa soție, încă doi băieți. Unul dintre ei joacă fotbal la Rapid, club patronat de tatăl său. Diana și Dan Șucu sunt prezenți la aproape toate meciurile copilului.

De la divorț, Camelia nu s-a afișat public cu niciun bărbat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News