Se modifică regulamentul școlar. Telefoanele în timpul orelor, interzise

Se modifică regulamentul școlar. Telefoanele în timpul orelor, interzise Sursă foto: Arhiva EVZ

Un amendament la Legea Educației a fost votat, luni, de Comisia Învățământ din Camera Deputaților. Aleșii au decis o serie de interdicții pentru elevi, ca urmare a numărului mare de incidente care au avut loc în ultima perioadă în școli.

Potrivit acestor noi prevederi care urmează să fie votate de plenul Camerei Deputaților, elevii nu vor mai avea voie să utilizeze telefoanele mobile în timpul orelor.

Cine va încălca această regula se va putea trezi cu nota scăzută la purtare, riscând chiar să fie declarat repetent.

”Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicaţii electronice de către un elev este interzisă pe perioada cursurilor din învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial inclusiv în timpul activităţilor educaţionale care se desfăşoară în afara unităţilor de învăţământ, cu excepţia utilizării acestora în scop educativ, sau în spaţiile autorizate explicit de regulamentul intern al unităţii de învăţământ”, se arată în noile prevedere.

Pentru elevii care urmează cursurile liceeale utiizarea unui telefon mobil poate fi interzis pe tot parcursul prezenței la școală.

Fumatul și drogurile se vor sancționa aspru

Deputații au mai decis ca drogurile, jocurile de noroc dar și drogurile să fie complet interzise în incinta școlilor.

În prezent, aproape că nu există școală în România care să nu aibă un loc anume, unde elevii se adună ca să fumeze. De asemenea, cei care vor veni drogați la școală vor suporta rigorile legii penale.

”Este interzis să deţină sau să consume droguri, băuturi alcoolice sau alte substanţe interzise, ţigări, substanţe etnobotanice şi să participe la jocuri de noroc în perimetrul unităţii de învăţământ”, se mai arată în noul regulament școlar.

Distrugerea cataloagelor va fi o fapta gravă

De asemenea, distrugerea de documente școlare se va pedepsi aspru, cu scăderea notei la purtare și sesizarea organelor de Poliție.

Modificarea legii a fost cerută de Ministerul Educației.

”Este interzis: să distrugă, să modifice sau să completeze documentele şcolare, precum cataloage, foi matricole, carnete de elev, să introducă şi să difuzeze, în unitatea de învăţământ preuniversitar, materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea, unitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa, intoleranţa sau care lezează imaginea publică a unei persoane, să blocheze căile de acces în spaţiile de învăţământ”, se mai arată în proiectul votat, potrivit Agerpres.