Gestul făcut de Gigi Becali într-o catedrală. S-a întâmplat în fața fostului arbitru, Alexandru Tudor
- Emma Cristescu
- 15 aprilie 2023, 19:59
Gigi Becali (64 de ani) a mers la Catedrala Patriarhală Sfinții Împărați Constantin și Elena, din București, pentru a participa la Denia Prohodului. Patronul FCSB a făcut un gest neașteptat în fața fostului arbitru, Alexandru Tudor (51 de ani).
Gigi Becali (64 de ani) a participat la Denia Prohodului la Catedrala Patriarhală Sfinții Împărați Constantin și Elena, din București alături de fostul arbitru, Alexandru Tudor (51 de ani).
În timpul slujbei, Gigi Becali a stat în genunchi în fața lui Alexandru Tudor, care a și cântat, și a preoților. Mai mult, patronul FCSB a declarat că vrea să se călugărească după ce își va vedea copiii și nepoții realizați.
„Vreau să îmi aranjez fetele, nepoții, le las averea mea și o să plec în munți, mă călugăresc. O să veniți să-mi luați interviuri prin codrii în care mă voi afla”, a declarat Gigi Becali, potrivit Trinitas TV.
Gigi Becali își donează averea
De curând, Gigi Becali a mai declarat că își va transfera averea „în Cer” pentru că nu va mai avea ce să facă cu ea în mormânt.
„Ce fac cu banii? Mă duc în coșciug. Ce fac cu banii în coșciug? Dacă le lași la nepoți și la copii averea, poate să o piardă în afaceri, poate să o fure hoții, sau mai știu eu ce. Dar dacă tu o transferi în Cer și o dai milostenie la spitale, la bătâni, la săraci, ție ți se întoarce însutit, și lor, acolo, în ceruri. Milostenia îi va veghea. Și chiar dacă copiii tăi nu ar fi foarte bogați, milostenia de acolo vine și-i urmărește și le dă tot timpul, îi păzește”, a spus Gigi Becali.
Gigi Becali ar fi donat deja o sumă de bani uriașă oamenilor fără posibilități financiare și bisericilor. Acest lucru a fost confirmat chiar de Dumitru Dragomir.
„Gigi e multi miliardar. Părerea mea e că are acum pământ de un miliard. Ce spun acum sunt foarte stăpân pe mine. Gigi Becali a dat peste 300 de milioane la biserici, la preoți, la maici. În prezența mea!
A fost subiect de studiu pentru mine. Avea teancul așa de euro și coborau la palat. Jucam table cu el. E norocos și la alea. Venea câte un preot. 2000, îi dădea 2000. Cobora altul. A ținut 30-40 de preoți bolnavi în palat. Îi ținea în Palat la el în camere deasupra biroului lui. Când pleca afară, îl așteptau în fața curții minim 100. Mai erau printre ăștia ba în cărucioare, le dădea câte 500 de euro. Nu o dată. De zeci de ori! Gigi Becali cred că are peste 10 biserici făcute. Câtă lume a ajutat, câți oameni bolnavi…
Eu poate îl înjuram că mă bătea la table, acum nu poți să mai spui vreo prostie sau de vreo femeie. Moare. Te dă afară. Parcă îl apucă pandaliile. Cred că se consultă cu preoții. Să înjuri în prezența lui? Îi vine rău și cade”, a mai spus Dumitru Dragomir.