A venit la emisiunea Chefi la cuțite cu un obiect ultraluxos. Jurații au rămas înmărmuriți

A venit la emisiunea Chefi la cuțite cu un obiect ultraluxos. Jurații au rămas înmărmuriți sursa foto: chefi la cutite / facebook

Celebrul Călin Donca și-a făcut apariția la emisunea ”Chefi la cuțite” cu un ceas care valorează 200.000 de euro. La 38 de ani, omul de afaceri se laudă că firmele sale îi aduc un profit lunar net de un milion de euro.

Cei trei jurați ai emisiunii Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea, nu și-au putut dezlipi privirile de la mâna lui Călin Donca.

La un moment dat, chef Florin Dumitrescu chiar a făcut o remarcă despre ceasul purtat de omul de afaceri, unul foarte scump, care este estimat la 200.000 de euro.

”Ce mai contează că a pus șofran aici de 1.000 de euro când la mână are ceas de 200.000 de euro?!”, a comentat chef Florin Dumitrescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cea de-a cincea ediție a emisiunii ”Chefi la cuțite” este difuzată de Antena 1, printre concurenți fiind și soții Călin și Orianda Donca.

Un celebru om de afaceri din Brașov

În cadrul emisiunii, soții Donca au încercat să îi impresioneze pe jurați cu rețetă de sushi, un preparat japonez din pește, care i-a surprins pe cei trei chefi, pentru gustul foarte bun.

Pentru cine nu știe cine este Călin Donca, trebuie spus că este un om de afaceri din Brașov, cu afaceri importante în domeniul distribuției energiei electrice și a gazelor naturale.

În timpul emisiunii, cei trei chefi au fost curioși să afle cum își cresc cei doi soți, cei cinci copii ai lor.

”Suntem părinții a 5 copii. Soția se ocupă în întregime de micuții noștri pentru că am decis să-i creștem noi. I-am scos de la școală. Am considerat că este mai bine să-i educăm noi după gândirea noastră. Ei primesc anumite task-uri, iar dacă și le îndeplinesc primesc 100 de lei sau 50 de lei”, a declarat Călin Donca.

Milionar la 38 de ani

Călin Donca este un milionar român care apare în topurilor celor mai bogați oameni de la noi din țară.

Are o vilă în Brașov, despre care se spune că valorează un milion de euro, și o afacere care îi aduce o avere uriașă în fiecare lună.

Unii ar spune despre el că este doar arogant. În realitate, Călin Donca este extrem de sincer când vorbește despre afacerile sale sau despre familia lui.

„Pentru mine a fi milionar înseamnă să ai un milion de euro pe lună, profit curat, pe care mai departe să îl investești în ce vrei tu. Întotdeauna am știut că voi fi bogat. Am considerat că diferența dintre atunci este doar o chestiune de timp și cu cât muncesc mai mult, cu atât timpul va fi mai scurt. Lucrez în domeniul energiei de 8 ani de zile. În 2017 mi-am pierdut toți banii pe care i-am făcut până în 2017. În 2020, pentru că nu am plecat din domeniul energiei și am tras mai departe pentru a ne reveni, am reușit să ne repunem pe picioare și să câștigăm aproape 10 milioane de euro în 6 luni de zile”, a spus Donca.