Punct final pentru abuzurile ANAF. Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu mai poate suspenda activitatea firmelor trimise în judecată
- Antonia Hendrik
- 4 aprilie 2023, 12:29
Curtea de Justitie a Uniunii Europene a decis că practicile inspectorilor Agenției Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care suspendau, pentru perioade lungi de timp, activitatea societăților comerciale trimise în judecată, ceea ce făcea ca multe dintre ele să intre în faliment, încalcă drepturile fundamentale ce stau la baza UE.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a luat o decizie de mare impact pentru companii. Mai exact, joi, 30 martie 2023, judecătorii CJUE Constantinos Lycourgos, Lucia Serena Rossi, Jean-Claude Bonichot, Sinisa Rodin şi Octavia Spineanu-Matei au stabilit că este contrar Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene practicile ANAF de a suspenda timp de ani întregi activitatea a unor societăți trimise în judecata, efectiv omorându-le economic sau constrângându-i pe patroni să le vândă la preţuri derizorii unor grupuri de interese, scriu jurnaliștii de la Luju.ro.
Chiar daca hotărârea din cauza nr. C-412/2021 a fost pronunțată doar cu privire la o firmă care funcționează ca antrepozit fiscal (mai precis, care comercializează produse accizabile – în speță, alcool), ne așteptam ca ea să fie invocată şi de către firme din alte domenii de activitate.
Constituie infracțiuni următoarele fapte:
Totul a început la 1 august 2018, cand SC Dual Prod SRL (din satul Petin, comuna Păulești, județul Satu Mare) a devenit ţinta unei percheziții, în cadrul unui dosar penal privind presupusa faptă reglementată de art. 452 alin. 1 lit. h si i din Codul fiscal:
h) deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limită a 10 000 țigarete, 400 țigări de foi de 3 grame, 200 țigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere și vinuri, peste 300 litri;
i) folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum și amplasarea înaintea contoarelor a unor canele sau robinete prin care se pot extrage cantități de alcool sau distilate necontorizate”.
Concret, în cazul SC Dual Prod SRL, ar fi fost vorba despre evacuarea și în deținerea, în afara antrepozitului fiscal, a unei cantități mai mari de 40 de litri de alcool etilic cu o tărie alcoolică de minimum 96% în volum și, pe de altă parte, despre montarea unui furtun la instalația de producție.
ANAF a dispus suspendarea activității firmei timp de 12 luni
Art. 452 alin. 3 din Codul fiscal prevede că: „După constatarea faptelor prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), g) și i), organul de control competent dispune oprirea activității, sigilarea instalației în conformitate cu procedurile tehnologice de închidere a instalației și înaintează actul de control autorității fiscale care a emis autorizația, cu propunerea de suspendare a autorizației de antrepozit fiscal”.
Ceea ce ANAF a și făcut: a dispus suspendarea activității firmei timp de 12 luni. Compania a contestat această măsură, iar instanța (Curtea de Apel Oradea) a redus la 8 luni durata suspendării. Totuși, CĂ Oradea s-a pronunțat târziu, după ce Dual Prod SRL executase deja acea suspendare de un an.
Într-un final, în 2020, societatea comercială a fost trimisă în judecată. Cu această ocazie, ANAF i-a suspendat a doua oară activitatea, în temeiul art. 369 alin. 3 lit. b Cod fiscal: „La propunerea organelor de control, autoritatea competență poate suspenda autorizația pentru un antrepozit fiscal, astfel: (...) până la soluționarea definitivă a cauzei penale, în cazul în care a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile prevăzute la art. 364 alin. (1) lit. d)”. Mai multe detalii despre acest caz puteţi citi pe luju.ro.