Adela Popescu a povestit amănunte neștiute din viața sa. Dramele prin care a trecut la începutul carierei
- Ramona Rotaru
- 3 aprilie 2023, 18:35
Adela Popescu se poate lăuda cu o familie minunată, dar și cu o carieră de succes. Vedeta se bucură acum de o viață bună, însă lucrurile nu au fost mereu așa. La începutul carierei a avut parte de adevărate drame, de multe ori simțindu-se inferioară colegilor ei de pe platourile de filmare.
Adela Popescu este o femeie împlinită. Are o familie minunată, alcătuită din trei copii și soțul ei, Radu Vâlcan, dar și o carieră de succes. Acum se bucură de o viață bună și de susținerea unei mare comunități de fani, însă lucrurile nu au stat mereu așa.
Vedeta împărtășește deseori experiențele sale din viața de zi cu zi, iar de această dată și-a surprins fanii cu povești de la începutul carierei sale. Adela Popescu a povestit că provine dintr-un sat unde nu avea acces la multe televiziuni. Cu toate acestea și-a urmat visul, însă atunci când a ajuns pe platourile de filmare a început să aibă multe complexe.
„A fost perioada în care am construit tot ce culeg acum, dar a fost și perioada în care m-am pierdut cel mai tare pe mine.
Mi se părea că nu sunt suficient de cizelată, mi se părea că nu sunt suficient de citită, intrasem într-o lume pe care nu o cunoșteam, eu am jucat în seriale cu actori uriași și aveam cultură cinematografică spre zero. Trăisem într-un sat în care prindeam doar TVR 1, atunci mi-am dezvoltat mai multe frustrări. (…) Am momente când mă simt singură și deznădăjduita și am momente când mă simt cea mai puternică de pe pământ”, a povestit Adela Popescu pe rețelele de socializare.
Adela Popescu a dezvălui care sunt regulile sale în viață
Celebra actriță susține că se simte împlinită și puternică de când l-a cunoscut pe soțul ei, Radu Vâlcan. Acesta i-a fost alături în cele mai grele momente și a susținut-o mereu, ajutând-o să aibă încredere în forțele proprii.
„Mă simt mai des cea mai puternică de pe pământ, de câțiva ani, de când l-am întâlnit pe soțul meu, el m-a ajutat foarte mult în asta. Dacă ar fi să numesc elementul cel mai important care m-a ajutat să ajung acolo unde mi-am dorit… sunt foarte empatică, sunt foarte profundă și cred că și amuzantă”, a mai povestit vedeta.
Adela Popescu le-a dezvăluit fanilor modul în care ea abordează fiecare problemă din viața sa. A trăit după propriile reguli și a știu mereu ceea ce își dorește de la viață. În acest mod a reușit să depășească toate dramele prin care a trecut de-a lungul timpului.
„- All good?
– All good! Am spus eu. Mulțumesc de întrebare.
All good? M-am întrebat apoi eu pe mine…
Dincolo de provocările unei vieți pline așa cum este a mea, a nopților nedormite, a fricilor, a încercării de a regla emoțiile puilor de lângă mine, de frustrarea că nu sunt exemplul care mi-aș dori să fiu pentru ei. De lipsa de energie și de implicare din discuțiile târzii cu soțul meu, de greșelile pe care le fac cu voie sau fără voie… dincolo de toate astea eu pun capul liniștită pe pernă în fiecare noapte. Adorm cu inima ușoara și curată. Și asta pentru că în fiecare moment al vieții mele am aplicat #regulilemele știind foarte clar care este drumul meu, povestea mea. Și ele mi-au servit drept busolă în fiecare moment în care trebuia să iau o decizie. Vă doresc să vă găsiți busola și dacă puțin din povestea mea vă ajută în acest demers, sunt fericită”, a mai adăugat Adela Popescu.