Rețeta celebrelor clătite japoneze. Se fac puțin diferit, dar nu este deloc complicat

Rețeta celebrelor clătite japoneze. Se fac puțin diferit, dar nu este deloc complicatSursa: https://retetesivedete.ro/

Clătitele japoneze sunt pufoase şi extrem de moi. De asemenea, se fac foarte ușor, atâta doar că trebuie să fiți atenți la coacerea lor: focul trebuie să fie mic, altfel se ard şi nu cresc.

Cu această rețetă îi vei cuceri pe musafiri. Clătitele japoneze sunt groase şi pufoase, seamănă cu clătitele americane, iar dacă puneți pe ele frișcă și sirop de arțar, aveți cel bun desert.

Mai trebuie spus că nu necesită ingrediente scumpe și nici abilități de mare bucătar pentru a prepara acest desert delicios. În doar câţiva paşi, clătitele pufoase japoneze vor fi gata de servit, iar cei ce le vor gusta vor rămâne profund uimiți şi vor cere reţeta.

Ingredientele necesare pentru clătite japoneze:

-2 gălbenușuri de ou

-2 linguri de lapte

-1 lingură de extract de vanilie

-½ linguriță praf de copt

-4 linguri de făină

-un vârf de cuțit de sare

-amestec de bezea: 2 albușuri de ou

-3 linguri de sirop de arțar (fierbinte)

-¼ lămâie

-un vârf de cuțit de sare

-frișcă de arțar: ⅓ cană de frișcă dublă

-3 linguri de sirop de arțar

-½ lămâie cu coajă de lămâie

-un strop de sare

-căpșuni proaspete

Cum se prepară clătitele japoneze

Preîncălziți o tigaie mare, la foc cât mai mic – trebuie să faceți asta înainte de a prepara aluatul. Ungeți tigaia cu ulei. Atenție, alegeți cel mai slab foc pe care îl puteți (cu cât este mai mic focul cu atât mai bine pentru coacerea lor).

Faceți aluatul de gălbenușuri. Separați 2 ouă mari în 2 boluri (puneți albușurile într-un bol mare). La gălbenușuri adăugați: laptele, extractul de vanilie, praful de copt, sarea, amestecați, adăugați făina și amestecați din nou până la omogenizare – dați deoparte

Faceți bezeaua. Peste albușuri se adaugă sucul de lămâie și sarea. Bateți până când devine spumă. Puneți la microunde 3 linguri de sirop de arțar într-un bol rezistent timp de 50 de secunde sau încălziți până clocotește, la aragaz. Se bat din nou albușurile și se stropește încet tot siropul de arțar. Bateți până când sunt super lucioase și se formează vârfuri tari. Combinați apoi cele două aluaturi astfel: se pune o picătură de bezea în aluatul de gălbenușuri și se bate bine. Apoi se adaugă restul de bezea și se amestecă ușor până când devine tulbure și ușor amestecul.

Adăugați o lingură mare de aluat în tigaia preîncălzită și unsă cu ulei. Faceți o mică adâncitură în ea și adăugați încă o lingură mare deasupra. Acoperiți cu un castron mare sau un capac foarte înalt și lăsați timp de 6 minute. Adăugați încă o lingură de aluat deasupra. Apoi adăugați o lingură de apă pe marginea cratiței pentru a crea aburi sub capac. Se lasă încă 3 minute. Scoateți capacul și întoarceți clătitele japoneze cu atenție și încredere, apoi adăugați capacul și lăsați timp de încă 6 minute.

Frișcă bătută cu sirop de arțar se prepară cu un mixer, bătând bine ingredientele. Tăiați căpșunile, apoi serviți fiecare clătită cu o porție generoasă de frișcă de arțar și căpșuni.

Sursa: retetesivedete.ro.

Ne puteți urmări și pe Google News