Radu Mazăre va executa doar nouă ani de închisoare. Judecătorii de la Ilfov au decis acest lucru
- Mihai Soica
- 23 martie 2023, 21:56
Fostul primar al municipiului Constanța a depus o cerere la Tribunalul Ilfov, de contopire a două pedepse penale, una de nouă ani și alta de cinci ani de închisoare.
Tribunalul Ilfov a decis, joi, ca Mazăre să execute nouă ani de închisoare, după ce a admis cererea fostul primar din Constanța.
”Aplică petentului condamnat Mazăre Radu Ștefan pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare ... pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în formă continuată, ..., la care adaugă un spor de doi ani închisoare, urmând ca în final petentul condamnat să execute pedeapsa principală rezultantă de 9 ani închisoare”, se arată în decizia Tribunalului Ilfov.
Mazăre este închis de aproape patru ani
Radu Mazăre a fost arestat în Madagascar pe data de 8 mai 2019, fiind extrădat zece zile mai târziu în România, unde a fost încarcerat.
El fusese condamnat la nouă ani de închisoare pentru abuz în serviciu, după ce a fost acuzat că a retrocedat ilegal mai multe terenuri.
În esență, Curtea de Apel București a reținut că ”în raport de faptele ce au fost reținute în sarcina inculpaților cu privire la acest caz de retrocedare apreciază că inculpatul Mazăre Radu Ștefan a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu și fals intelectual în concurs real de infracțiuni în exercitarea atribuțiilor de serviciu”, se arată în sentința de condamnare la nouă ani de închisoare.
Acuzația DNA
Procurorii DNA susțin că patrimoniul public al orașului Constanța a fost devalizat de mari suprafețe de terenuri, estimate la 30 de hectare, pe malul Mării Negre. În acest dosar, Cristi Borcea a primit cinci ani de închisoare cu executare.
”Astfel, patrimoniul public a fost deposedat de mari suprafeţe de teren intravilan, în valoare de 114 milioane euro. (...) În mod legal, a fost revendicată suprafaţa de 309.549 mp, cei îndreptăţiţi beneficiind de restituiri şi atribuiri în suprafaţă cu puţin mai mare decât jumătate din cea revendicată, în vreme ce restituirile şi atribuirile ilegale au afectat terenuri cu o întindere de trei ori mai mare decât cea revendicată - aproape un milion de metri pătraţi”, au precizat procurorii DNA.
Mazăre a mai primit cinci ani
În cursul lunii februarie 2022, Radu Mazăre a mai primit cinci ani de închisoare pentru luare de mită.
El a fost acuzat că a primit un milion de euro, din suma totală care a fost pretinsă, de două milioane de euro, pentru a-i asigura unui om de afaceri local câștigarea licitației pentru salubritatea orașului.