În Dicţionarul explicativ al limbii române, termenul de malagambist semnifică un tânăr al anilor 1940 – 1960, îmbrăcat ultramodern şi cu un comportament nonconformist, „liberal”, „şmecher”, spre frivol. Dar cine este Sergiu Malagamba, considerat unul dintre cei mai buni bateriști români din istorie, cel de la care a plecat curentul „malagambist”.

Sergiu Malagamba, „Serghei” cum îi spuneau apropiaţii, era un rebel total, un virtuoz percuţionist – fiind considerat cel mai bun baterist român din istorie -, compozitor, dirijor, aranjor, un veritabil showman şi mentor al multor muzicieni din perioada de după război, dar şi din vremea noastră, însă şi un adevărat dandy al Bucureştiului anilor ’40.  Un creator de trenduri în societatea românească a acelei epoci, o adaptare a modei italiene a vremii.

Fiindcă lui Malagamba îi plăcea să fie spilcuit, să adopte o ţinută ostentativă, provocatoare chiar, atât prin combinaţii ciudate de culori cât şi prin croieli extrem de îndrăzneţe ori prin tunsori extravagante. Concepţia sa despre „look” a fost adoptată de membrii orchestrei sale, iar mai apoi de publicul spectator pasionat de jazz, pentru ca finalmente, să capete o notorietate remarcabilă în rândul tinerilor de atunci. Toţi aceştia erau, deci, malagambişti.

Potrivit scrierilor vremii, Sergiu Malagamba şi-a pus o puternică amprentă asupra societăţii româneşti, rămasă în legendele de cartier şi în memoria multor generaţii care îl apreciază, încă, în mod deosebit.

Cine a fost Sergiu Malagamba

Sergiu (Serghei) Malagamba s-a născut la 6 februarie 1913, la Chişinău, într-o familie de origine armeană. În perioada 1931 – 1933 a început studiul muzicii la Conservatorul „Unirea” din oraşul natal, cu profesorul Gheorghi Iateakovki.

În anul 1935 a debutat ca baterist în formaţia de muzică uşoară a lui Nicolae Cireş, la Chişinău, apoi, în 1936, a devenit instrumentist la Max Halm, la Bucureşti şi baterist în orchestra Joe Reininger, tot din Bucureşti, cu care a participat la turnee în Egipt şi Sudan.

În 1939 a dirijat primul său concert de muzică uşoară cu Orchestra Malagamba, cu care a cântat în barurile Melody şi Continental, până în anul 1941. Malagamba a fost unul din conducătorii de orchestră care au introdus în ţara noastră jocul de scenă al interpretării instrumentale în concertele de muzică uşoară şi de estradă, iar ca percuţionist, Malagamba a transformat tobele într-o veritabilă orchestră, printr-o rară fantezie şi virtuozitate.

”Cu chipul smolit și mustăcioara à la d'Artagnan”

„Malagamba avea, pe lângă faima unui strălucit muzicant, și o înfățișare deosebită, cu trupul său subțirel, nervos, cu chipul smolit și mustăcioara à la d'Artagnan... Magazinele bucureștene se și apucaseră să-i lanseze moda: guler à la Malagamba, croială à la Malagamba, pantofi à la Malagamba (înguști și cu tocuri înalte), sacouri à la Malagamba, cu revere mici... Școlile de dans începuseră și ele să-și facă reclamă cu anunțul: «Predăm dansul Malagamba!». Iată-ne pe noi, cei de la malul Dâmboviței, câștigându-ne o celebritate pe care alții n-au avut-o. Fiindcă n-a existat niciodată un «dans Ginger Rogers», nici măcar un «dans Fred Astaire». Însă «dansul Malagamba» a fost și s-a dansat cu frenezie”, povestea regretatul compozitor Temistocle Popa.

„Se purta părul creț cu cărare pe mijloc, iar cele două bucle musai erau vâlvoi, deci neglijent. Tăietura de la spate trebuia să fie o linie perfect dreaptă, neapărat realizată cu „tehnica” de Gică Vapor. Pantalonii cu patru pense, ascuțiți la gleznă și cu manșetă erau purtați obligatoriu în așa fel încât să se vadă ciorapii din lână fină, vărgați sau în culori tari, galben cu maro, maro cu roșu. Pantofii erau din antilopă, trebuia să scârțâie când mergeai și să aibă talpa foarte groasă. Sacoul era în carouri mari, iar pălăria trebuia să aibă boruri late și panglica foarte îngustă. Cămașa era obligatoriu „uni”, cravata cu nodul mic-mic, lungă până peste curea”, a scris și regretatul Johnny, în Țara Lui Johnny.

A colaborat și cu Maria Tănase

A colaborat cu numeroase formaţii de muzică uşoară, cum erau cele ale lui Dinu Şerbănescu, Ion Vasilescu, Henry Mălineanu şi Edmond Deda, de toţi aceştia legându-l şi frumoase prietenii.

În perioada 1941 – 1945 a fost baterist în orchestra teatrului Gioconda, apoi a înfiinţat prima formaţie de jazz simfonic din Bucureşti în 1942, pe care a dirijat-o într-un concert demonstrativ la sala ARO.

În acele vremuri, când Sergiu Malagamba, Theodor Cosma şi Dinu Ştefănescu cântau la Cabaretul de la Mon Jardin, din incinta fostului Hotel Dorobanţi, formaţia lui Malagamba era bisată mereu, serile de dans erau din ce în ce mai antrenante, iar tinerii se înghesuiau să participe la spectacolele celor mai mari instrumentişti ai vremii.

A colaborat în repetate rânduri cu Maria Tănase, mai ales pe estrada teatrelor de revistă bucureștene, începând din anii ’40.

Sergiu Malagamba a murit pe 15 aprilie 1978, la Bucureşti. Sursa: Rador