Doina Teodoru și Cătălin Scărlătescu, pregătiți să devină părinți după America Express. Ce spune actrița despre o posibilă căsătorie
- Iulia Moraru
- 17 martie 2023, 17:08
Doina Teodoru și Catălin Scărlătescu formează un cuplu de mai bine de un an și cu toate că între ei este 17 ani diferență, se înțeleg foarte bine și se gândesc chiar și la un viitor împreună.
Recent, actrița a vorbit despre planurile de căsătorie și despre posibili copii, menționând că la un moment dat își dorește asta, însă dacă nu îi este dat să îi aibă, nu va fi un motiv de supărare. Aceasta a mărturisit că cheful este un om foarte șarmant și este exact așa cum se vede la televizor, nevrând niciodată să dea impresia unei alte persoane.
Doina Teodoru își dorește să aibă copii la un moment dat
În continuare, actrița a spus că nu are ca scop principal o căsătorie și pare că nici Cătălin Scărlătescu nu își dorește acest lucru, dar nu spune nu unor copii în viața ei.
„Scopul meu nu este să mă mărit. Am foarte multe lucruri mai importante decât un act de făcut. Ştiu că sunt femei care consideră că este o mare realizare să te măriţi, să fii la casa ta şi să ai câţiva copii. Eu nu consider asta ca fiind o realizare, dacă e să se întâmple bine, dacă nu, la fel de bine. Important este să fii fericit lângă omul de lângă tine. Important e să vrei să fii cu omul de lângă tine, nu să ai un act. Un act nu-ţi garantează succesul în viaţă din niciun punct de vedere”.
Întrebată despre posibilitatea unui copil, Doina Teodoru a dezvăluit că la un moment dat în viață va vrea un copil, însă dacă nu va putea face nu va fi o mare problemă. „Nu toate femeile trebuie să facă copii, suntem foarte mulţi pe planeta asta”.
Diferența de vârstă se simte adesea în relația celor doi
Doina Teodoru a mai mărturisit că uneori se simte diferența de vârstă și de mentalitate dintre ei, însă un număr nu oprește pe nimeni să aibă o relație bună. „Dacă îţi doreşti să fii cu cineva, eşti cu acel cineva. Poţi să fii şi cu cineva de vârsta ta şi tot să ajungi la discuţii că nu eşti de acord cu ceva sau altceva. Venind din medii diferite, este normal să nu fii de acord cu tot ce spune partenerul tău”, a mărturisit aceasta, potrivit Fanatik.