Cât costă cazarea la mare de Paște și 1 mai. Prețuri pentru toate buzunarele

Cât costă cazarea la mare de Paște și 1 mai. Prețuri pentru toate buzunareleSursă: Arhivă EVZ

Hotelierii au anunțat cât costă câteva zile de vacanță pe litoral de Paște și de 1 mai. Prețul pensiunilor și hotelurilor încep de la 62 de lei pe noapte.

În perioada 14 – 17 aprilie în stațiunile de la Marea Neagră sunt așteptate câteva sute de turiști. Cele mai căutate hoteluri pentru minivacanța de Paște sunt cele care au centre SPA și zone de relaxare, majoritatea situate în stațiunile Mamaia și Eforie Nord. Hotelierii au anunțat și cât costă o cazare de 1 mai pe litoral.

Proprietarii pensiunilor au pregătit momente artistice și mese tradiționale de Paște( ouă roșii, cozonac, preparate din carne de miel, proțap).

Prețuri de Paște și 1 mai

„În mod tradițional, data de 1 Mai este cea la care se dă startul sezonului estival pe litoralul românesc. Dar, de la an la an, observăm că tot mai mulți români aleg Marea Neagră pentru a merge în minivacanța de Paște, deși litoralul nu este principala destinație a turiștilor pentru sărbătorile pascale. Însă, putem spune că această minivacanță va fi > pentru weekendul prelungit de 1 Mai, care, în 2023, este la două săptămâni după Paște”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

În majoritatea pensiunilor, tarifele la cazare pornesc de la 123 de lei pe noapte pentru doi adulți, preț valabil la o vilă de trei stele din Eforie Nord. Turiștii care sunt interesați să beneficieze și de alte servicii trebuie să scoată din buzunar de la 455 de lei camera dublă pe noapte la un hotel de trei stele în Mamaia, preț ce acoperă cazarea cu demipensiune (mic dejun și cină), masa festivă de Paște, acces la piscină exterioară cu apă încălzită, program artistic pentru adulți și copii. Cu toate astea, există și cazări cu doar 62 de lei pe noapte.

Un pachet all inclusive într-un hotel de trei stele în stațiunea Mamaia costă 576 lei pe noapte pentru o cameră dublă.

În Eforie Nord, la un hotel de trei stele, o noapte de cazare cu mic dejun inclus costă 262 de lei pentru două persoane, iar în Mamaia, la patru stele, camera dublă costă de la 273 de lei pe noapte, cu micul dejun inclus.

Ne puteți urmări și pe Google News