Gândurile oamenilor pot fi citite cu ajutorul inteligenței artificiale. Ce au demonstrat oamenii de știință
- Andra Puiu
- 9 martie 2023, 19:03
Faptul că inteligența artificială a creat imagini pe baza unor indicații textuale este deja cunoscut, dar savanții au făcut un experiment care merge mai departe de atât. Oamenii de știință au explicat că gândurile oamenilor pot fi citite.
Oamenii de știință de la Universitatea din Osaka au explicat că au folosit popularul model Stable Diffusion, inclus în DALL-E 2 de la OpenAI, inteligența artificială, pentru a crea imagini pe baza unor texte. Noul algoritm a reconstruit aproximativ 1.000 de imagini prin scanările pe care le-a făcut, iar precizia a fost de 80%. Echipa de savanți le-a arătat participanților la experiment seturi individuale de imagini. Ulterior, inteligența artificală a decodat scanările fMRI, imagistică prin rezonanță magnetică funcțională.
„Demonstrăm că metoda noastră poate reconstrui imagini de înaltă rezoluție cu o fidelitate semantică ridicată din activitatea creierului uman. Spre deosebire de studiile anterioare de reconstrucție a imaginilor, metoda noastră nu necesită antrenarea sau reglarea fină a unor modele complexe de învățare profundă” au spus cercetătorii. Oamenii de știință au mai adăugat că noul algoritm a extras informații din diferite părți ale creierului care sunt implicate în percepția creierului. Este vorba de lobii occipital și temporal.
Cum poate inteligența artificială să citească gândurile oamenilor
Echipa de savanți a folosit fMRI pentru că aceste scanere captează modificările fluxului sanguin în zonele active ale creierului. În plus, cu aceste scanere cerebrale poate fi observată zona creierului în care neuronii lucrează cel mai mult în timpul în care avem gânduri sau emoții. La acest studiu au participat patru persoane, iar fiecare dintre ele a vizionat un set de 10.000 de imagini.
Oamenii de știință au mai adăugat că inteligența artificală generează imaginile sub forma unui sunet care este asemănător cu zgomotul static de la televizor. Ulterior, acest sunet este înlocuit cu anumite caracteristici care pot fi distinse și pe care algoritmul le vede în activitate. Cercetătorii au subliniat că faptul că inteligența artificială a fost combinată cu scanerele cerebrale a fost o misiune a comunității știițifice.
„Demonstrăm că acest cadru al nostru poate reconstrui imagini de înaltă rezoluție (512 x 512) din activitatea cerebrală, cu o fidelitate semantică ridicată. Interpretăm cantitativ fiecare componentă a unui LDM (n.r. un model de difuzie latentă) dintr-o perspectivă neuroștiințifică, prin cartografierea unor componente specifice la regiuni distincte ale creierului.”, se mai precizeazî în studiu, potrivit DailyMail.