Franța și Germania nu par dispuse să susțină la infinit Ucraina. Culisele întâlnirilor dintre Zelenski și Macron

Franța și Germania nu par dispuse să susțină la infinit Ucraina. Culisele întâlnirilor dintre Zelenski și MacronSursa foto: Administratia-Prezidentiala

Ziarul german Bild a public un articol din care rezultă faptul că marile puteri europene, respectiv Germania și Franța, i-au dat președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski un ultimatum.

Potrivit sursei citate, cele două puteri nu par dispuse să sprijine, la infinit, Ucraina, drept pentru care i-au pus în vedere lui Zelenski, ca după ofensiva anunțată pentru primăvara acestui an, să se pună la masa negocierilor de pace.

Simplu și foarte clar, președintele Franței, Emmanuel Macron, și candelarul German, Olaf Scholz, vor să îl preseze pe Zelenski să accepte cât mai repede unul dintre planurile de pace, care se referă la Ucraina.

Numai că, în această ecuație, cel mai important cuvânt de spus îl au Statele Unite ale Americii, care până acum au finanțat Ucraina cu peste 50 de miliarde de dolari SUA, echivalentul bugetului armatei ruse pentru doi ani.

Discuțiile tensionate dintre Zelenski, pe de-o parte, și Macron și Scholz, pe de altă parte, au avut loc la Paris, după vizita făcută de președintele ucrainean la Londra, unde a fost primit extrem de călduros, inclusiv de către regele Charles al lll-lea.

Este timpul ca Germania să se implice decisiv

Pe de altă parte, alți lideri politici germani susțin că Uniunea Europeană și NATO, inclusiv Germania, trebuie să susțină Ucraina atât timp cât va fi nevoie.

”Oricine îl împinge pe președintele Zelenski să negocieze cu Putin, acum, va provoca discordie pe termen lung în Europa. Orice plan care acum includ negociere este unul iresponsabil”, a spus Norbert Rettgen, un înalt oficial al Uniunii Creștin Democrate din Germania, partid aflat în opoziție, dar care a cîștigat alegerile regionale din Berlin.

Rettgen i-a cerut cancelarului Scholz să termine cu politica pașilor mărunți, fiind timpul ca Germania să se implice decisiv în ajutorarea Ucrainei.

„Europenii și SUA nu pot și nu vor să ofere Ucrainei garanții stricte de securitate, cum ar fi apartenența la NATO. Sperăm foarte mult că șeful Executivului german va nega clar informațiile despre presupusul plan secret”, a declarat Rettgen pentru Bild.

Cancelarul Germaniei a negat

Prins cu ușa de un electorat care îi este tot mai ostil, din cauza unei neimplicări totale problema ajutorării Ucrainei, dovadă fiind procentele electorale tot mai slabe ale coaliției pe care o conduce, Scholz a negat informațiile din Bild.

„Aceasta este o discuție care a început între Aliați la câteva săptămâni după începerea războiului și pentru care nu a existat un nou statut concret de luni de zile”, se arată într-un comunicat al Cancelariei Federale a Germaniei, potrivit ziare.com.