Încă o moarte suspectă la Moscova. Un înalt general a fost găsit împușcat în casă

Încă o moarte suspectă la Moscova. Un înalt general a fost găsit împușcat în casăSursa foto: Administratia Prezidentiala

Încă un general rus a murit în condiții suspecte, la Moscova, Este vorba despre un înalt ofițer din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Vladimir Makarov, care se ocupa de urmărirea opozanților lui Vladimir Putin. Cadavrul generalului, în vâstă de 72 de ani, a fost descoperit într-o casă dintr-o localitate situată în apropierea Moscovei. Alături de el a fost descoperită și o armă de foc.

Cadavrul generalului Vladimir Makarov, în vârstă de 72 de ani, a fost descoperit, în dimineața de luni, 13 februarie, de soția unui oficial de securitate. După ce a făcut descoperirea macabră, femeia și-a sunat fiul căruia i-a povestit ce s-a întâmplat și i-a solicitat ajutorul. Bărbatul a chemat o ambulanță care a intervenit de urgență la adresa indicată, o casă privată din din satul Golikovo, regiunea Moscova, Rusia.

Conform unor surse locale, lângă cadavrul generalului Makarov se afla o armă de foc, însă nu este clar dacă era un pistol sau o carabină de tip Berkut-2M. Medicii sosiți să examineze corpu neînsuflețit cu confirmat moartea și au stabilit cauza. Generalul a murit împușcat în cap, rana nelăsându-i nici o șansă de supraviețuire.

De la începutul războiului din Ucraina, mai mulți înalți ofițeri și oligarhi ruși au murit în condiții suspecte. Pe lista acestor morți se numără oligarhi, oameni de afaceri, politicieni, dar și directori ai unor companii de stat.

Lista „morților lui Putin” a fost publicată de Wikipedia, iar cele mai multe decese suspecte au avut loc în lunile decembrie și septembrie, câte cinci. În luna ianuarie a acestui an, au mai fost înregistrate două morți suspecte, în rândul oligarhilor.

Sursa foto: Twitter

Cine este Vladimir Makarov

Vladimir Makarov a fost șef adjunct al Direcției Principale pentru Combaterea Extremismului a Ministerului Afacerilor Interne al Federației Ruse. Potrivit canalului Telegram „VChK-OGPU”, Vladimir Makarov este cunoscut pentru implicarea sa în activitatea așa-numitului „Centr E”. Este vorba despre organizația care s-a ocupat cu „vânarea” opozanților ruși și a jurnaliștilor incomozi care criticau regimul lui Vladimir Putin.

De curând acest serviciu nu a mai fost de interes pentru Vladimir Putin care a dispus demiterea generalului Makarov, aflat la conducere. Conform unor apropiați ai înaltului ofițer, demiterea a reprezentat o lovitură foarte dură pentru acesta. Vladimir Makarov a căzut într-o depresie cruntă, pentru că „nu știa ce va face de acum înainte”.

Familia generalului este interogată de serviciile speciale ale Federației Ruse cu privire la moartea acestuia.

 

Ne puteți urmări și pe Google News