Bucureștenii riscă amenzi uriașe. Administrația îi ține pe oameni în frig și fără apă caldă, apoi trimite Poliția Locală cu sancțiuni

Bucureștenii riscă amenzi uriașe. Administrația îi ține pe oameni în frig și fără apă caldă, apoi trimite Poliția Locală cu sancțiuniNoi amenzi. Sursa foto: Arhiva EVZ

Confortul familiei este pe primul loc pentru toată lumea, și multe persoane nu știu că există un risc foarte mare, de fapt. În marile orașe, din ce în ce mai mulți proprietari de apartamente fac acest lucru, care poate fi pedepsit cu o amendă de până la 1.000 de lei.

Termoenergetica, care operează sistemul centralizat de încălzire, prost întreținut și cu servicii execrabile, susține că nu poate sesiza când fiecare bucureștean își taie, „clandestin”, țevile din apartament. Așa că, în loc să își repare sistemul pentru a putea livra bucureștenilor căldură și apă caldă, compania se ocupă cu datul de amenzi, alături de o altă instituție din subordinea PMB, Poliția Locală. Care poate aplica amenzi cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru „deconectarea de la Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET)”, potrivit Articolului 45 din Legea 325/2006.

Proprietarii care aleg să taie țevile din apartament nu doar că riscă o amendă uriașă, ci pot fi obligați să achite, în continuare, costul încălzirii fără să beneficieze de ea. Aceste probleme au apărut în Capitală din cauza lipsei apei calde. Debranșarea de la Termoenergetica SA este un procedeu anevoios, așa că mulți români decis să își taie țevile din apartament.

Din cauza lipsei căldurii, din ce în ce mai mulți bucureșteni decid să de debranșeze de la rețeaua de termoficare. Numărul apartamentelor debranșate a crescut mai întâi cu o treime, de la 944 (în 2019), la 1.241 (în 2020). Și s-a dublat apoi, ajungând la 2.568, în 2021.

Ce documente ai nevoie pentru a te debranșa de la serviciul public de alimentare cu energie termică

Debranșarea de la serviciul public este un procedeu destul de anevoios și este reglementat prin Legea nr. 325/2006. Cadrul legal prezintă mai multe prevederi necesare în vederea debranșării.

În articolul 30 sunt prezentate documentele de care are nevoie proprietarul pentru a încheia contractul cu Termoenergetica: obținerea acordului vecinilor de pe orizontală și verticală și acordul scris al Asociației de Proprietari exprimat prin hotărârea adunării generale. În acest articol este precizat și faptul că debranșarea nu se poate realiza în timpul sezonului de încălzire și că deconectarea poate fi efectuată doar de către operatorul care are și calitatea de furnizor. Debranșarea se va face în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după ce se verifică documentele care dovedesc îndeplinirea condițiilor cumulative impuse.

Articolul nr.32 ne vorbește despre dreptul operatorul serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat de a stabili condițiile tehnice de branșare și debranșare a utilizatorului.

În articolul 45 se menționează faptul că, debranșarea ilegală poate fi sancționată cu o amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei. Articolul nr 47 precizează că aceste amenzi sunt acordate pentru orice „modificare neautorizată de către utilizatori a instalațiilor, utilajelor, echipamentelor și a dotărilor aferente sistemelor de utilități publice.”

„În situația în care deconectarea se face cu intenția înlocuirii sistemului de încălzire centralizat cu un alt sistem de încălzire individual, modificarea sistemului de încălzire individual se va face numai cu autorizație de construire, obținută în condițiile legii, care va ține cont de modul individual de evacuare a gazelor de ardere, astfel încât condițiile de mediu din imediata vecinătate să nu fie influențate și să fie respectat principiul de asigurare a unui mediu curat pentru vecini”, se arată în articolul nr. 247 din Regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică.

Ale cui sunt conductele de apă caldă și căldură din apartamente

Această întrebare este pusă deseori de persoanele care doresc să se debranșeze de la rețeaua publică. Un reprezentant Termoenergetica a vorbit despre acest subiect și a explicat cine decide ce se întâmplă cu țevile din apartamentele din București.

„Instalaţiile până la contoarele montate în subsolul imobilului, respectiv cele care măsoară energia termică furnizată asociaţiei, sunt în exploatarea companiei. Proprietarul acestor conducte este Primăria Municipiului București.

Instalaţiile existente după aceste contoare aparţin asociaţiei, care are dreptul legal de a impune reguli în cadrul condominiului, asociaţia în calitate de utilizator având obligaţia să exploateze şi să întreţină instalaţiile proprii pentru asigurarea utilizării eficiente a energiei termice”, a transmis Termoenergetica, la solicitarea spotmedia.ro.

Care sunt pașii pentru a te deconecta de la rețeaua de termoficare publică

Debranșarea poate fi făcută atât de o firmă autorizată, cât și de furnizor. Pentru a te deconecta de la rețeaua de termoficare publică, trebuie să urmezi mai mulți pași:

  1. Depui cererea de debranșare, alături de acordul scris al vecinilor și al Asociației de Proprietari;
  2. Aștepți o informare referitoare la condițiile legale de debranșare și avizul tehnic de debranșare, care trebuie aprobat de Asociația de Proprietari. După aprobare este prezentat la Secția de Termoficare pentru întocmirea avizului de plată;
  3. Solicitantul achită toate taxele aferente debranșării, apoi operatorul local de distribuție a energiei termice se va ocupa de efectuarea lucrărilor de debranșare de la sistemul centralizat de încălzire. La finalizarea lucrărilor, se întocmește, în patru exemplare, un proces-verbal de debranșare;
  4. Reprezentantul Asociației de Proprietari va merge la Serviciul Vânzare Facturare Recuperare Creanțe pentru a întocmi un act adițional la contractul existent, care va conține noile Suprafețe Echivalente Termic (SET);
  5. Verificarea debranșării și modul în care va fi repartizat consumul la apartamentele rămase va fi efectuată de un reprezentant al Adunării Generale a Asociației de Proprietari.

Cât costă și cât durează debranșarea de la rețeaua publică de termoficare

Costurile cu privire la debranșare sunt publice pe site-ul Termoenergetica. Atunci când un bucureștean decide să se deconecteze de la sistemul public de termoficare, trebuie să achite în primul rând taxele de natură birotică:

  • 204 lei pentru analiza documentației de debranșare;
  • 123 de lei pentru reanalizarea documentației, în cazul în care aceasta este greșită. Această taxă nu este percepută momentan, ea nefiind aprobată.

După ce se termină etapa legată de documentație, costurile care țin de lucrările de debranșare „variază între 300 și 600 de lei, în funcție de etajul la care se află apartamentul, respectiv volumul de apă care trebuie golit din instalație, numărul de corpuri de încălzire și tipul de racordare a corpurilor de încălzire, precum și alte operațiuni care se efectuează după caz”, potrivit Termoenergetica SA.

Reprezentanții serviciului public de termoficare din București susțin că debranșarea poate dura între 10 și 60 de zile, în funcție de mai mulți factori. Aceștia susțin că, de cele mai multe ori, întârzierile sunt cauzate de proprietari, care nu obțin repede ultimul aviz.

„Intervalul între data prezentării clientului cu avizul de debranșare vizat de reprezentantul asociației de proprietari și data finalizării procedurii de debranșare prin emiterea Procesului Verbal de debranșare variază între 10 și 60 de zile.

De cele mai multe ori, cauzele (întârzierilor - n.red.) aparțin proprietarului care vrea să se debranșeze și care fie nu obține imediat ultimul aviz de la asociația sa de proprietari, fie nu permite accesul pentru lucrări, în apartament, pentru finalizarea lucrărilor (din cauză că nu e acasă la sosirea echipelor, spre exemplu - n.red.)”, a transmis Termoenergetica SA.

Ne puteți urmări și pe Google News