Demult, pe vremea lu’ dom’ Iliescu, pe când se potcovea puricele cu 9 ocale la fiecare picior şi sărea până la cer, au existat nişte judecători curajoşi care au dat o sentinţă năucitoare pentru demnitarii acelei vremi. Pe atunci, nu era voie să-i critici pe guvernanţi, că erai bun de puşcărie.

Odată ce intrau în această tagmă, oameni altminteri obişnuiţi, deveneau pe loc sfinţi neprihăniţi şi de neatins. Nu mai aveai voie să le spui că nu fac bine ceva, că te şi băgau în tribunal, uitând, de la înălţimea funcţiilor pe care le ocupau şi care le ofereau imunitate, că pe lumea asta, omul de rând, când se supără, mai înjură şi de sfinţi. Ba chiar şi de Dumnezei. Ei se considerau peste.

Asta a ţinut până în 22 februarie 1996, când cinci judecători întregi la cap, de la Curtea Supremă, au constatat că articolul 238 din Codul Penal este neconstituţional. Adică fix articolul care interzicea să critici demnitarii şi în baza căruia, doi jurnalişti, Sorin Roşca Stănescu şi Tana Ardeleanu, fuseseră condamnaţi la instanţele de fond, pentru că îndrăzniseră să publice articole în care încercau să aducă dovezi despre dom’ Iliescu.

Că pe vremea când puricele se potcovea cu 99 de ocale şi sărea până la cer, dar nu la noi, ci tocmai la Moscova, domnul Iliescu, ca lider al studenţilor români aflaţi la studii în capitala URSS, fusese racolat de KGB, conform directivei lui Stalin. Motivarea acelei decizii istorice, publicată în Monitorul Oficial  nr. 324/4 dec. 1996 suna cam aşa: „Dispoziţiile art. 238 din Codul penal contravin Constituţiei şi deci sunt abrogate implicit potrivit art. 150 alin. (1) din legea fundamentală. Se consideră că prevederile sale sunt contrare art. 16 din Constituţie, deoarece instituie o discriminare între cetăţeni.

Astfel, infracţiunile de insultă, calomnie sau ameninţare, atunci când sunt săvârşite împotriva unei persoane particulare, se urmăresc numai la plângerea prealabilă a părţii vătămate, iar pedepsele prevăzute de lege sunt mai mici, în timp ce, săvârşite împotriva unei persoane care îndeplineşte o funcţie importantă în stat, constituie infracţiunea de ofensă adusă autorităţii, urmărită din oficiu şi mai aspru pedepsită de lege.” Adică, ei erau mai egali decât noi. Moşteniseră acest articol, 238, de la Legea nr 15, dată hăt, în 21 iunie 1968, când Ceauşescu tocmai venea la putere. L-au păstrat, pentru că le era bine la adăpostul lui.

Până la urmă, prin Ordonanţa de urgenţă nr. 58/2002, art. 238,

„Ofensa adusă autorităţii” a fost abrogat. Ca o condiţie pentru admiterea României în Uniunea Europeană. Consiliul Europei considera că art. 238, care pedepsea cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani atingerea adusă onoarei unui demnitar, sau a unei persoane cu funcţie importantă în stat este o prevedere îndreptată împotriva dreptului la libera exprimare. Desigur că ţintea şi libertatea presei.

Neavând încotro, demnitarii de atunci l-au abrogat. Au rămas însă cu el în suflet. Dar şi nostalgici, pentru că nu mai puteau, atunci când cineva îndrăznea să-i critice, să-l bage la închisoare.

Acum, sunt foarte aproape alegerile. Alegeri complicate, care vin după rotirea sau rotaţia la putere, un veritabil şi ameţitor montagne russe care decide asupra vieţilor noastre. Aşa că aliaţii de acum de la guvernare, ca să se poată cafti în voie pentru ciolan, nu mai au nevoie şi de critica opiniei publice. Prin urmare, au profitat că lumea este aţintită cu ochii pe cele două mari evenimente tragice, războiul din Ucraina şi cutremurul devastator din Turcia şi Siria şi au încercat, prin  iuţeală de mână şi nebăgarea noastră de seamă, să reînvie abrogatul articol 238. Desigur, sub o altă denumire şi vopsit în altă culoare. Dar cu aceeaşi finalitate. Interzicerea criticării guvernanţilor. 

Ce au făcut? Au luat Articolul 371, Cod Penal, care se referă la tulburarea liniştii şi ordinii publice. Care tulburare, după cum veţi vedea, în traducere liberă în limbaj uzual, înseamnă pârnaie de la 2 la 7 ani, dacă te manifeşti împotriva guvernanţilor. Acum, articolul 371 sună aşa: „Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.” Până aici, corect. Incorectul începe de la ce vrea să facă coaliția PNL-PSD, folosindu-se de acest articol şi modificându-l în favoarea puterii. Care, după mintea politicienilor, ar trebui să sune aşa: „Fapta persoanei care în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor, ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”. Acesta este primul pas: dispare amenda. Vorbim deci, numai despre puşcărie. După asta, vine şi al doilea pas: băgarea pumnului în gură: „Fapta a două sau mai multe persoane împreună, care în public, prin atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură liniştea şi ordinea publică, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”.

Cu alte cuvinte, dacă măcar două, ca să nu zic de mai multe persoane, se adună să manifesteze împotriva unei acţiuni a Guvernului, ori a unui ministru sau orice alt fel de demnitar, se duce direct la pârnaie şi poate să zacă acolo şi şapte ani. Bine că nu s-a dat acest act normativ pe vremea când erau manifestaţiile împotriva lui Dragnea, ştiţi care, alea cu „noaptea ca hoţii”, că ar fi trebuit să bage sute de mii de oameni în puşcărie. Conform acestor modificări, în viitoarea campanie, practic, nu mai sunt permise decât adunările în care gaşca de la putere să fie lăudată. Iar orice critică, aduce cu ea şi pârnaia.

Şi dacă va fi să fie lege, trebuie să ne conformăm:

JOS GUVERNUL DE GÂNGAVI, INCOMPETENŢI ŞI PLAGIATORI!