Jurnalist de la PRO TV, reținut pentru abuz asupra minorilor - UPDATE. Trustul se bazează pe autorități că vor face dreptate în acest caz
- Sandra Salagean
- 8 februarie 2023, 13:43
Marius Buga (42 de ani), jurnalist corespondent pentru PRO TV în județul Dâmbovița, a fost convocat marți, 7 februarie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, anunță presa locală. Acuzațiile sunt extrem de grave: acte sexuale cu minori.
UPDATE 8 februarie - Corespondentul Pro TV Marius Buga a fost reținut în dosarul în care este acuzat de acte sexuale cu un minor.
Jurnalistul Marius Buga a fost audiat într-un caz care șochează lumea presei și nu numai. Anchetatorii îl cercetează pentru acte sexuale cu minori și, potrivit surselor ziare.com, acesta are calitate de suspect.
Totodată, pe numele jurnalistului, corespondent al Pro Tv de mult timp, nu a fost luată deocamdată o măsură preventivă la finalul audierilor. Victima bărbatului ar fi un băiat adolescent, mai spune sursa citată.
Parchetul din Târgoviște a emis un comunicat în acest caz
Există și o poziție oficială a procurorilor despre acest dosar.
„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște s-a înregistrat un dosar penal în care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană de sex masculin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. 1 și 4 lit. e din Codul Penal.
Facem mențiunea că, la acest moment al anchetei, nu pot fi făcute alte precizări, urmând ca imediat ce stadiul cercetărilor va permite să fie emis un comunicat”, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.
Cine e Marius Buga?
Marius Buga este unul dintre cei mai vechi corespondenți locali ai postului Pro TV. Trustul Media PRO a reacționat prompt la aflarea veștilor și a emis o poziție oficială despre cazul colegului lor:
Reacția PRO TV
„Am aflat cu surprindere despre investigația care îl vizează pe angajatul Marius Buga. La nivel de companie condamnăm cu tărie orice acțiune imorală. Nu putem comenta această situație, dar suntem convinși că autoritățile iau toate măsurile pentru clarificarea acesteia. În momentul în care vom avea toate informațiile relevante, vom face demersurile necesare în cadrul companiei. Protecția minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!”, a transmis postul Pro TV.
Jurnalistul Marius Buga nu a putut fi contactat de redacția Evenimentul zilei pentru un punct de vedere.
Marius Buga, apărat de colegii de la publicația Targoviște News
Jurnalistul cercetat pentru act sexul cu un minor este angajat și la publicația locală targovistenews.ro. Contactați de EVZ, colegii acestuia îl apără și susțin că e acuzat pe nedrept: „Nu sunt elemente care sa susțină o asemenea reclamație. Cercetările vor arată adevarul”, e poziția oficială a site-ului de știri locale.