Viktor Orban: Azerbaidjan a devenit o ţară importantă din punct de vedere strategic pentru toată Europa

Viktor Orban: Azerbaidjan a devenit o ţară importantă din punct de vedere strategic pentru toată EuropaViktor Orban. Sursă: Facebook

Ungaria şi Azerbaidjan și-au ridicat cooperarea la nivelul unui parteneriat strategic, a declarat, luni, la Budapesta, premierul ungar Viktor Orbán, după întrevederea avută cu preşedintele azer Ilham Aliyev.

Premierul a subliniat: Azerbaidjan a devenit o ţară importantă din punct de vedere strategic pentru toată Europa. Între cele două ţări s-a ajuns la mai multe acorduri importante, unul dintre acestea se referă la faptul că până în 2027 va fi dublată cantitatea de gaze naturale care vin  în Europa din Azerbaidjan.

Reprezentanţii celor două guverne au semnat în total şapte acorduri, printre care cu privire la cooperarea în domeniul gazelor naturale, dar şi pe tema migraţiei, cercetare spaţială şi agricultură. Unul dintre acorduri stabilește un parteneriat strategic cheie între cele două țări. "Am ridicat cooperarea strategică anterioară la un nivel mai înalt, la statutul de cooperare strategică prioritară", a spus Viktor Orbán, citat de hirado.hu.

După semnarea acordurilor, la o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele Republicii Azerbaidjan, premierul ungar a subliniat că "nivelul de cooperare a fost ridicat pentru că ambele țări văd clar că nu doar Europa, ci și regiunile legate de Europa au intrat în epoca pericolului".

Războiul care a are loc în vecinătatea Ungariei și sancțiunile date de Bruxelles ca răspuns la acesta au creat şi o situație de pericol specifică pentru Ungaria. Iar aceasta este vulnerabilitatea securității aprovizionării europene cu energie. Această împrejurare a apreciat Azerbaidjanul cu viteza rachetei. Azerbaidjanul a fost întotdeauna prietenul nostru, dar acum a devenit o țară importantă din punct de vedere strategic pentru întreaga Europă, a afirmat Viktor Orbán.

Premierul a amintit: Conform unui acord UE încheiat recent, până în 2027 cantitatea de gaze naturale care vin în Europa din Azerbaidjan va fi dublată şi a fost semant şi un alt acord pentru furnizarea de energie electrică pe teritoriul Uniunii Europene. "Atât gazele naturale, cât și energia electrică, care provin din Azerbaidjan, trec prin Ungaria, astfel că ţara noastră va fi câștigătoarea şi acestei noi situații", a afirmat premierul ungar.

La rândul său, președintele azer Ilham Aliyev a spus că securitatea energetică este în prezent cea mai importantă prioritate de pretutindeni. Azerbaidjanul are suficientă energie pentru a satisface nevoile europene ca furnizor de încredere în următoarea o sută de ani. "Am făcut o declarație comună privind stabilirea unui parteneriat strategic, deoarece aceasta nu face decât să consolideze acest parteneriat, deoarece acesta este deja al doilea astfel de document, care arată clar că Azerbaidjanul și Ungaria sunt prieteni și parteneri strategici unul cu celălalt", a subliniat preşedintele azer.

Luni dimineață, președintele Katalin Novák l-a primit pe Ilham Aliyev cu onoruri militare în Piața Kossuth, după care cei doi oficiali au avut o întâlnire la Palatul Sándor. Preşedintele Ungariei, a declarat cu acest prilej că "în criza economică și energetică cauzată de războiul ruso-ucrainean, valoarea partenerilor strategici, precum Azerbaidjan, cu care avem relații bilaterale excelente, crește".

Ilham Aliyev a apreciat, de asemenea, relațiile ungaro-azere și și-a exprimat încrederea că relaţiile de cooperare în domeniul energiei dintre cele două țări ar putea deveni şi mai strânse în viitor. După întrevedere, șeful statului Azerbaidjan i-a invitat într-o vizită oficială pe președintele republicii, Katalin Novák, și pe premierul, Viktor Orbán. (Rador)

Ne puteți urmări și pe Google News