Marea speranță a fotbalului românesc, probleme cu legea din cauza pornografiei infantile. Gigi Becali va fi ruinat
- Iulia Moraru
- 31 ianuarie 2023, 14:14
Un fotbalist în care Gigi Becali și-a pus toate speranțele a fost la un pas să o comită rău de tot. A scăpat ca prin urechile acului de o acuzație care l-ar fi putut termina definitiv.
Este vorba despre jucătorul echipei FCSB Octavian Popescu, acum în vârstă de 20 de ani. Gigi Becali i-a fixat acestuia o clauză în contract de 50 de milioane de euro. El a fost adus de la Universitatea Craiova în 2020 și este fotbalistul cu care Becali speră acum să dea marea lovitură peste hotare.
Octavian Popescu, cercetat de DIICOT pentru pornografie infantilă
Procurorii au fost sesizați despre fapta jucătorului în urmă cu patru ani, atunci când acesta a distribuit un material video ce prezenta o persoană minoră în ipostaze sexuale cu caracter explicit. Cu toate acestea, jucătorul a scăpat fără pedeapsă.
Procurorii au ținut seama de faptul că videoclipul postat de Octavian Popescu era cu un caracter general și că nu a fost vorba de vreo acțiune de șantaj sau filmări distribuite cu intenția de a compromite vreo persoană.
De asemenea, s-a constatat că acțiunea sa nu a fost una repetitivă, menționându-se că fapta nu reprezintă niciun pericol pentru public.
Ce le-a spus jucătorul procurorilor
În apărarea sa, fotbalistul de la FCSB, în vârstă de doar 18 ani la momentul deschiderii dosarului, le-a spus anchetatorilor că nu a avut nicio secundă intenția de a leza pe cineva, că nu a avut antecedente penale și că o eventuală condamnare împotriva sa i-ar putea compromite pentru totdeauna cariera de fotbalist.
La rândul său, avocatul a menționat că Octavian Popescu evoluează la FCSB și este considerat unul dintre cei mai promițători tineri jucători de fotbal români.
Totodată, acesta a mai cerut Parchetului să țină cont și de timpul scurs de la comiterea faptei și că nu a cauzat vreun prejudiciu concret unei anume persoane vătămate, întrucât subiecții filmării au rămas neidentificați.
Filmarea cu caracter pornografic distribuită de fotbalist avea o durată de 31 de secunde, iar în aceasta apărea o minoră în timpul unui act sexual cu un bărbat, informează Cancan.