Elevii ruși vor avea ore de instrucție militară. Vor trage cu AK - 47, chiar de la șase ani
- Mihai Soica
- 30 ianuarie 2023, 11:24
Vladimir Putin pare absolut disperat. În ciuda ultimelor succese pe frontul din Ucraina, se pare că mobilizarea de soldați nu merge așa cum și-ar dori Kremlinul, în ciuda faptului că Rusia a ajuns să scoată și criminalii și hoții din pușcării pentru a-i trimite la război. Acum a ajuns la copii...
O decizie a Ministerului Educației din Rusia impune ca începând din toamna anului școlar 2023, toți elevii ruși se vor antrena militar, cu arme de război, puști mitraliere și chiar grenade. Decizia este una care seamănă cu cea impusă de naziști în cel de-al doilea război mondial, când toți elevii din Germania erau obligați să parcurgă astfel de programe militare.
Ministerul Britanic al Apărării a transmis în raportul zilnic, postat pe Twitter, că toți elevii, chiar și cei de șase ani, trebuie să participe la orele de instrucție militară. De altfel, programa școlară din Rusia va fi adaptată, astfel încât orele să fie incluse în activitatea elevilor.
”Modulul va include antrenamente cu puști de asalt seria AK și grenade, exerciții militare și saluturi”, scriu cei de la Ministerul Britanic al Apărării.
Sub denumirea de lecții de patriotism, noile ore de instrucție militară, din programa școlară din Rusia, vor include și lecții de patriotism, despre valorile ruse, dar și de instrucție militară cu arma în mână.
Îndoctrinare politică cu orice preț
În noiembrie 2022, chiar ministrul rus al Educației vorbea despre necesitatea ca elevii ruși să aibă parte și de instrucție militară.
Serghei Kravstov declara pentru agenția de presă rusă TASS, că este nevoie urgentă de revenirea la o disciplina care se preda în școli, în perioada Uniunii Sovietice, și care îi învăța pe elevi să tragă cu arma, dar și despre atacurile chimice sau nucleare pe care țările din blocul de Vest le-ar fi putut lansa.
”Această inițiativă probabil va face parte dintr-un proiect mai amplu de a insufla populației ruse o ideologie a patriotismului și a încrederii în instituțiile publice”, declara și Serghei Șoigu, ministru rus al Apărării, care afirma că este nevoie de 140 de ore, anual, pe care elevii ruși ar trebui să le urmeze pe parcursul unui an școlar.
Putin a ordonat demobilizarea studenților
Dacă în prima fază a agresiunii ruse în Ucraina, printre cei încorporați, erau și studenți, președintele rus a ordonat ca aceștia să fie demobilizați.
Președintele rus a criticat decizia Ministerului Rus al Apărării și a semnat un decret de lege care reglementa rapid chestiunea.
„Am emis deja un decret, a fost deja semnat, în care se fac aceleași ajustări. Cetățenilor care primesc pentru prima dată învățământul corespunzător (secundar profesional sau superior – n.r.), care studiază cu normă întreagă și învățământ cu fracțiune de normă – adică, cu alte cuvinte, învățământ la seral”, spunea Putin, la începutul lunii octombrie.