Financial Times: Wagner Inc, o căpetenie a rușilor și avocații săi

Financial Times: Wagner Inc, o căpetenie a rușilor și avocații săiSursa: Sky News

Evgheni Prigojin, fondatorul unor operațiuni mercenare, s-a folosit de importante firme de avocatură din lumea întreagă pentru a încerca să țină la distanță guvernele occidentale.

În aprilie 2020, un avion de mărfuri decola de pe aeroportul Jukovski din Moscova, îndreptându-se spre Khartoum. Potrivit documentelor, avionul transporta 28000 kg. de tură dulce în capitala Sudanului, exportatorul fiind o companie obscură din Sankt Petersburg, pe nume RN Trading.

La vremea aceea, avionul a trecut în general neobservat. În realitate, încărcătura – care cântărea cât aproape 12 automobile Range Rover – era trimisă din partea lui Evgheni Prigojin, patronul unei firme de catering sprijinite de Kremlin, transformat ulterior dintr-un fost pușcăriaș în motoru al unei companii private de mercenari care își oferă serviciile dictatorilor din întreaga lume.

Această grupare paramilitară, cunoscută sub numele de Grupul Wagner, s-a impus în războaie din Orientul Mijlociu și din Africa drept pârghie neoficială a politicii externe a Kremlinului, deși Prigojin a negat ani în șir însăși existența grupului. În ultimele luni, forțele ruse au suferit înfrângeri serioase în Ucraina, iar unitățile conduse de Wagner au devenit o parte tot mai importantă a invaziei ruse.

Recompensa lui Prigojin a constat într-o serie de concesiuni de rezerve naturale. În prezent, el conduce efectiv o companie minieră multinațională care, potrivit unor surse din guvernul SUA, gestionează operațiuni de exploatare a aurului, diamantelor, petrolului și lemnului din Siria, Sudan și Republica Centrafricană.

Asemenea operațiuni au făcut ca Prigojin să devină unul dintre cei mai condamnați indivizi de pe planetă din ultimii cinci ani, iar guvernele occidentale s-au chinuit să-i închidă companiile.

Orice om care se confruntă cu asemenea presiuni are nevoie de un avocat bun.

O anchetă a redacției Financial Times, bazată pe dezvăluirea unor mesaje email și documente, precum și pe dosarele unor companii, pe certificate de export și pe interviuri, demonstrează modul în care Prigojin s-a folosit de firme de avocatură din întreaga lume, încercând ca astfel să țină la distanță guvernele occidentale.

După ce a dat instrucțiuni unei importante firme din Moscova, el a înființat un lanț de companii care au permis desfășurarea în continuare a operațiunilor sale cu mercenari în Africa și Siria. Documentele oferă o imagine fără precedent a operațiunilor de afaceri ale celor de la Waagner, dezvăluind un grup de companii-paravan în relații cu Prigojin, precum acest RN Trading, care au reușit să funcționeze nesancționate până în ziua de azi.

În același timp, el a angajat avocați de renume din Londra și Washington, difuzând o minciună elaborată despre nevinovăția sa și dând în judecată jurnaliștii care relatau despre activitatea lui. Într-un asemenea caz, avocații au fost autorizați chiar de guvernul Regatului Unit să îl reprezinte pe Prigojin într-un proces de calomnie.

De când Putin și-a lansat fățiș invazia din Ucraina, guvernele occidentale au impus sancțiuni dure unor oligarhi sau altor personaje din anturajul președintelui rus. Dar chiar și printre indivizii pe care Occidentul a încercat să îi izoleze și să îi merginalizeze, Prigojin rămâne un caz special.

În fiecare focar de lupte în care au apărut mercenarii Wagner, au apărut imediat și acuzații de încălcare a drepturilor omului, inclusiv execuții fără judecată, torturi, violuri și asasinarea unor jurnaliști. Vineri, Casa Albă a anunțat că va declara Wagner drept o “organizație criminală transnațională” și va aplica noi sancțiuni.

Cu doi ani în urmă, au apărut imagini filmate cu mercenari care vorbeau limba rusă și care omorau un sirian bătându-l cu un baros, decapitându-l, tăindu-I brațele cu o mistrie și dându-I foc, în timp ce torționarii râdeau. Indivizii, demascați ulterior de publicața independentă rusă Novaia Gazeta ca fiind mercenari ai grupului Wagner, dădeau șuturi în capul tăiat pe podea, ca și când ar fi fost o minge de fotbal.

În noiembrie, într-un un nou videoclip, difuzat pe canalul Telegram afiliat grupului Wagner, apărea un dezertor (rus) din Ucraina care părea să fi fost omorât cu un baros. Ulterior, Prigojin a dat publicității o declarație legată de asasinat, calificându-l drept un “episod excelent regizat, care poate fi vizionat într-o singură ședință”.

Rețeaua ascunsă a companiilor lui Prigojin scoate în evidență problemele de care se izbesc guvernele occidentale în tentativa lor de a apela la sancțiuni ca să înăbușe activitatea unor personaje importante din mașina de război a lui Vladimir Putin.

Documentele ridică totodată și probleme legate de etica firmelor de avocatură care l-au reprezentat pe Prigojin. Unii avocați au subliniat că sistemul juridic se bazează pe principiul potrivit căruia orice persoană are dreptul de a fi reprezentată în instanță. Totuși, critcii susțin că ei au ajuns să reprezinte un gangster care a încercat să se folosească de instanțele occidentale ca de pârghia unui război paralel din partea statului rus.

“Probele făcute publice au arătat cât se poate de clar că el este șeful unei organizații teroriste, respectiv, Grupul Wagner. Și totuși, ei au acceptat să-l reprezinte în pofida acestui lucru”, afirmă Matthew Jury, avocatul unui jurnalist dat în judecată de Prigojin. “Este o linie roșie peste care orice avocat ar trebui să refuze să treacă”.

Prigojin nu a răspuns cererii de a face un comentariu. Totuși, atunci când FT a cerut un comentariu din partea unui camarad al fondatorului Wagner, Prigojin a răspuns el însuși pe Telegram: „Dacă (FT) crede că angajatul meu are să răspundă întregii murdării pe care (ziarul) o tot mestecă în gură, aș dori în schimb să le răspund eu celor de la Financial Times... Scuipați din gură toată murdăria aia și respirați puțin aer proaspăt”./.../

„Reprezint o companie militară privată”

Acest ton încrezător se putea constata înaintea invaziei din Ucraina. Acum însă, confruntați cu indigarea provocată pe plan internațional de războiul lui Putin, avocații occidentali care l-au reprezentat pe Prigojin au început să dea înapoi. În martie, Discreet Law, firma care îl dăduse în judecată pe Higgins (Eliot Higgins, fondatorul paginii web de investigație Bellingcat care a publicat diverse articole despre Prigojin, n. red.), a cerut oficial să nu mai lucreze pentru Prigojin. Ședința s-a ținut în cadru privat, iar presa a fost exclusă Asta a provocat o furioasă declarație de presă din partea lui Prigojin, care și-a susținut nevinovăția, dar care, împiedicat să fie reprezentat în instanță, a acuzat Regatul Unit de „rusofobie”.

Brusc, avocații londonezi s-au trezit ținuți din nou sub observație din cauza activității lor în slujba unor clienți ruși  apropiați regimului lui Putin.

În mai, mai multor avocați și juriști li s-a cerut să prezinte probe în fața unei comisii parlamentare britanice menite să constate dacă legea britanică legată de defăimare trebuie modificată urgent pentru ca ea să nu mai poată fi folosită de oligarhii ruși pentru a reduce la tăcere sursele cu informații despre averea și despre activitățile lor.

Un membru al acestui grup a fost Justin Rushbrooke, KC (King’s Council – Consiliului Juridic al Curții, n. red.), unul dintre cei mai importanți avocați specializați în probleme de presă, care l-a reprezentat pe Prigojin în procesul acestuia intentat împotriva lui Higgins. El le-a spus parlamentarilor că este puțin probabil să poată apărea cazuri de defăimare abuzivă, întrucât „asta i-ar cere mai exact avocatului să își bazeze cazul pe o minciună” or, „în decursul carierei mele, dar și în lucrările de drept, asemenea cazuri sunt extrem de rare, deși ele apar totuși”, a mai adăugat el.

Patru luni mai târziu, în mediul online a apărut un videoclip cu un bărbat îndesat și chel care se adresa deținuților adunați în curtea unei închisori din Rusia. „Reprezint o companie militară privată”, le spunea el deținuților în uniforme negre din jurul său. „Poate ați auzit de Wagner?” Vorbitorul din videoclip a fost rapid identificat ca fiind Evgheni Prigojin – omul care de patru ani a căutat orice soluție juridică prin care să-și poată ascunde operațiunile mercenare.

La câteva zile după apariția videoclipului, Prigojin a făcut o altă declarație uimitoare – el a recunoscut înființarea unui grup de mercenari. „Am curățat vechile arme, eu însumi am pregătit niște veste antiglonț și am găsit niște specialiști care să mă poată ajuta în treaba asta. Din acel moment, pe data de 1 mai 2014, s-a născut un grup de patrioți, care mai târziu a ajuns să se numească Batalionul Wagner”, a spus el. Ulterior, el a mai recunoscut și că ar fi încercat să se amestexe în alegerile din SUA.

De fapt, el mărturisea public că dosarele depuse în numele său în Regatul Unit și în SUA s-au bazat pe niște minciuni. În noiembrie, Prigojin a făcut un ultim pas: renunțând să se mai ascundă, el a inaugurat o clădire din sticlă cu mai multe etaje drept sediu central al grupului Wagner din Sankt Petersburg, decorat cu tot felul de embleme aparținând mercenarilor.

“E foarte clar că a fost vorba despre o răzbunare din partea lui Prigojin”, afirmă Higgins, avocatul implicat în procesul de calomnie împotriva lui. “El a fost scutit de sancțiuni ca să mă poată da pe mine în judecată or, eu cred că acest lucru e un aspect cu osebire agravant. Toate problele de atunci au demonstrat în mod clar că e vorba despre un abuz la adresa sistemului juridic englez”. Higgins spune că a scos din buzunar £70,000 pentru aceste costuri, bani pe care el nu-I va mai putea recupera. “Avocații lui știau ce fac, iar noi a trebuit să suportăm cheltuielile”.

Pavel Karpunin, partener la CLS, a spus că nu poate comenta detalii confidențiale pe tema activității clientului, dar a subliniat că firma a fost șocată atunci când Prigojin a recunoscut că finanțează grupul Wagner. El a spus că avocatul este un ‘partener neutru’, care trebuie să prezinte poziția clientului său într-un mod profesionist. „Niciunul dintre serviciile noastre nu trebuie acuzate că ar fi facilitat scăparea de vreo sancțiune”, a mai adăugat el.

O altă firmă de avocatură,  Reed Smith (Reed Smith LLP – firmă de avocatură cu sediul la Pittsburgh, în SUA, n. red.) a refuzat să comenteze. Roger Gherson, de la Discreet Law, a declarat că firma sa „a respectat mereu întrutotul obligațiile legale și profesionale”.

Martin Lewis, de la firma Phillips Lewis Smith, a declarat că persoanele sancționate ar avea drept să se apere în conformitate cu statul de drept. „Un sistem juridic valabil nu există doar ca să se pronunțe în privința unor fapte flagrante și incontestabile, iar a fi avocat nu e tocmai un pașaport de popularitate”, a mai spus el potrivit ft.com

Jury, avocatul care l-a apărat pe Higgins, rămâne extrem de critic. „Prigojin, un om a cărui organizație a omorât jurnaliști, a căutat să se folosească de instanțele engleze ca să reducă la tăcere și să intimideze presa noastră liberă. Avocații lui sunt cei care au facilitat acest lucru”, spune el. „Asta ar trebui să constituie o mare rușine și un mare motiv de îngrijorare”.

(Traducerea Rador)