Război în Ucraina, ziua 334. Rusia schimbă tactica și intensifică atacurilor. Kievul cere de urgență ajutorul Occidentului
- Simona Suciu
- 23 ianuarie 2023, 05:58
Rusia pare că își schimbă tactica și lansează atacuri concomitente în mai multe zone din Ucraina. Kievul cere insistent tancuri Leopard, dar părerile liderilor occidentali sunt împărțite. Bilanțul victimelor a ajuns la aproape 300.000 de persoane.
Rusia schimbă tactica în Ucraina și atacă concomitent în mai multe regiuni pentru a destabiliza forțele armate ale Kievului. Trupele ruse au lansat, duminică, un atac cu rachete asupra infrastructurii critice din regiunea Zaporojie, a anunțat Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.
„Inamicul a lansat cinci lovituri aeriene asupra poziţiilor Forţelor de Apărare şi un atac cu rachete asupra infrastructurii critice din regiunea Zaporojie. A efectuat peste 20 de atacuri de la mai multe sisteme de lansare de rachete.
Principalele eforturi ale inamicului sunt concentrate pe conducerea unei ofensive în direcţia Bakhmut. Desfăşoară operaţiuni ofensive nereuşite în direcţiile Zaporojie, Avdiivka şi Liman“, a anunțat Statul Major, citat de Ukrainska Pravda.
Multe victime
O femeie de 67 de ani a fost ucisă, iar un bărbat de 49 de ani a fost rănit în urma bombardamentelor trupelor ruse asupra satelor Petrivka şi Guriv Kozachok, din regiunea Harkov, a anunțat Oleg Sinegubov, şeful administraţiei militare regionale, potrivit Ukrinform.
Alte două persoane au ajuns la spital după ce au fost rănite de un dispozitiv exploziv, tot în regiunea Harkov. Oleg Sinegubov a mai declarat că serviciile de urgență au reușit să dezamorseze 14 dispozitive explozive în orașul Kamianka, în Izium, regiune din districtul Harkov.
Forțele ucrainene au lansat un atac cu rachete HIMARS asupra clădirii spitalului unei foste fabrici de mașini din Kadiivka, regiunea Lugansk, ocupată de ruși, a informat Direcția de Comunicații Strategice a armatei ucrainene, relatează Kiev Independent
La aproape un an de când Rusia a invadat Ucraina, bilanțul victimelor a ajuns la aproape 300.000. Potrivit șefului armatei norvegiene, Rusia a pierdut 180.000 de militari. De partea ucraineană numărul victimeor a ajuns la 100.000, dintre care 30.000 au fost civili.
Păreri împărțite
Autoritățile de la Kiev au cerut din nou livrarea de tancuri Leopard pentru a face față atacurilor susținute ale armatei ruse. Premierul polonez a calificat drept „inacceptabil“ refuzul Berlinului de a furniza armament greu Ucrainei.
„Atitudinea Germaniei este inacceptabilă. A trecut aproape un an de când a început războiul. În fiecare zi mor oameni nevinovați. Bombele rusești fac ravagii în orașele ucrainene. Obiectele civile sunt atacate, femeile și copiii sunt uciși", a declarat Mateusz Morawiecki pentru agenția PAP.
Cancelarul german Olaf Scholz a anunțat că va ajuta în continuare Ucraina, dar nu a spus clar dacă va trimite sau nu pe front tacuri Leopard. „Vom continua să sprijinim Ucraina, atât timp și atât de cuprinzător cât va fi necesar. Împreună, ca europeni, în apărarea proiectului nostru european de pace", a declarat Scholz la Paris, în cadrul unui eveniment de celebrare a prieteniei dintre Germania și Franța, relatează Sky News.
În schimb, președintele Emmanuel Macron a declarat că Franța nu exclude să livreze Ucrainei tancuri grele de luptă Leclerc, pentru a o sprijini în războiul său împotriva Rusiei.