Autostrada Ploiești-Brașov va costa peste 10 miliarde de euro. Sunt cinci variante de traseu
- Maria Dima
- 15 ianuarie 2023, 14:25
Autostrada Ploiești-Brașov va fi una dintre cele patru șosele de mare viteză din țara noastră, care ar trebui să traverseze munții.
Autostrada Ploiești-Brașov va costa peste 10 miliarde de euro în oricare dintre cele cinci variante de traseu publicate de Compania Națională de Drumuri. Sunt cinci variante de traseu, cu o lungime totală între 109 și 113 kilometri, fiecare cu un cost uriaș de aproximativ 11 miliarde de euro, adică de două ori bugetul din fonduri europene pentru transport 2021-2027.
Prima variantă de traseu are tuneluri cu o lungime de doar trei kilometri, dar pasaje și viaducte pe 64 de kilometri, adică mai mult de jumătate din lungimea totală a traseului. O altă variantă de traseu înseamnă tuneluri pe 41 de kilometri din cei 113 kilometri, adică mai mult de o treime din lungimea totală, iar cel mai lung tunel, de 13 kilometri, este proiectat pe sub albia râului Prahova, între Bănești și Cornu, această variantă costând 11,4 miliarde de euro.
La aproape doi ani de la semnarea contractului pentru studiu de fezabilitate și proiect tehnic, firma de proiectare a predat cinci variante de traseu care menționează dificultățile proiectului: foarte multe zone naturale protejate, interferența cu DN 1 Valea Prahovei și cu magistrala CFR Ploiești - Brașov, numeroase demolări de case, interferența cu terenurile Ministerului Apărării sau cu monumentul istoric Castelul Cantacuzino de la Bușteni, potrivit RRA.
Cum scăpăm de aglomerația de pe Valea Prahovei
Până când va fi construită autostrada Ploieşti – Braşov, șoferii trebuie să mai aibă răbdare. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat, la începutul anului trecut, că va moderniza o rută alternativă de transport între București și Brașov, prin Valea Doftanei. Este vorba despre reabilitarea și modernizarea DJ 102I, Valea Doftanei (județul Prahova) – Brădet (județul Brașov).
„Reabilitarea și modernizarea drumului județean 102I se va realiza între km 37+620 și km 63+256,08, pe o lungime totală de 25,6 km, iar traseul se împarte în 2 tronsoane, astfel:
• tronsonul 1, aflat pe raza județului Prahova, între km 37+620 și km 50+820,38 (limita jud. Brașov), în lungime de 13,2 km; • tronsonul 2, aflat pe raza județului Brașov, între km 50+820,38 și km 63+256,08, în lungime de 12,4 km”, a transmis Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Prin reabilitarea DJ 102 I, autorităţile urmăresc decongestionarea traficului intens de pe drumurile naționale DN1 și DN1A. Durata de execuție a lucrărilor pe DJ 102 I este de 42 luni, iar valoarea totală estimată este de 642.051.000 lei, din care MDLPA, prin Compania Națională de Investiții, va asigura 616.072.000 lei, diferența fiind suportată de Consiliile Județene Prahova și Brașov.
Modernizarea acestui drum a început în anul 2017, iar în cinci ani au fost finalizați aproape trei kilometri. Mai sunt de asfaltat încă 11 kilometri doar în Prahova, iar autoritățile speră ca lucrările să se termine cât mai repede