Andreea Esca, surprinsă de fiul său: Vrăjeală de tip Aris Melkior. Ce i-a spus tânărul

Andreea Esca, surprinsă de fiul său: Vrăjeală de tip Aris Melkior. Ce i-a spus tânărulNumele Andreei Esca este folosit de escrocii din mediul online pentru a face bani Sursa foto: Andreea Esca Facebook

Andreea Esca a rămas marcată de replica pe care i-a spus-o fiul ei, Aris. Prezentatoarea de la Pro Tv nu se aștepta ca tânărul să aibă „vrăjeală” și să reacționeze așa.

Andreea Esca a rămas surprinsă de o replică pe care a spus-o fiul ei și al lui Alexandre Eram, Aris. Tânărul de 19 ani a făcut o glumă pe care prezentatoarea nu o va uita prea ușor. În timp ce se uitau la televizor, acesta a recunoscut că are o mamă „mișto”.

„Vrăjeală de tip Aris Melkior. Mă uit la o scenă dintr-un film și îi spun: Ce mișto a fost seria asta. Ce zice el: Știi ce e mișto? Tu ești mișto”, a dezvăluit Andreea Esca pe pagina de Instagram.

Andreea Esca a postat mai multe imagini împreună cu fiul său care studiază la Barcelona, acolo unde vedeta a plecat pentru o perioadă scurtă. El stă într-o garsonieră, iar prezentatoarea se asigură ca acesta să fie mulțumit cu noua lui casă.

„Dar ce lumină are tineretul în cameră” sau „Alt copil student, aceeași dilemă pentru mine. Unde se pune asta”, a mai scris Andreea Esca la alte două postări diferite, ultima fiind legată de detergentul de rufe tip capsulă.

foto: instagram.com/andreeaesca

Ce a făcut Andreea Esca de sărbători

Prezentatoarea Știrilor Pro TV, Andreea Esca, și-a petrecut sărbătorile de iarnă în Statele Unite alături de soțul ei, Alexandre Eram, de fiica Alexia și de fiul Aris. Ea și-a sărbătorit și ziua de naștere. Prezentatoarea s-a fotografiat cu toată familia lângă un brad de Crăciun și le-a arătat fanilor cum decurge vacanța ei.

Andreea Esca le-a transmis celor care îi sunt alături și o urare: „Merry Chrismas from New York”.

Cu toate astea, prezentatoarea s-a confruntat și cu o serie de probleme de sănătate înainte de ziua ei de naștere și de sărbători. Știrista a declarat că nu a mai putut să apară la televizor o perioadă din cauza răcelii, dar că s-a pus repede pe picioare.

„Mama: ia, dragă, medicamente, termină cu prostiile. Prietenii de tip «pe vechi»: fă o baie cu sare din aia grunjoasă! Prietenii hipsteri: mai bine o baie cu ghimbir! Eu: Am luat medicamentele, am pus sare și ghimbir în cadă … Și aștept să-mi revină vocea de privighetoare”, le-a explicat Andreea Esca fanilor, pe InstaStories.

Ne puteți urmări și pe Google News