Lista cu ajutoarele de stat pentru 2023. Guvernul nu ţine cont de inflaţie şi vine cu cele mai mai mari ajutoare sociale de până acum

Lista cu ajutoarele de stat pentru 2023. Guvernul nu ţine cont de inflaţie şi vine cu cele mai mai mari ajutoare sociale de până acumInflație. Sursa foto: Pixabay

Banca Naţională a României (BNR) a spus că rata anuală a inflaţiei s-a menţinut pe o traiectorie ascendentă, iar  „în ultimele luni inflaţia s-a plimbat între 14 şi 16%”. Ținând cont de acest procent, actualul guvern, cu aceste măsuri care par mai degrabă pomeni electorale, nu fac altceva decât să sporească inflația, implicit sărăcirea românilor.

În timp ce toată lumea se pregăteşte pentru ce este mai rău în 2023, Guvernul României nu face altceva decât să crească indicele de inflaţie cu aceste ajutoare sociale care nu ajută decât pe moment. Aşadar, cu o inflație de peste 16%, Guvernul se pregătește să dea cele mai mari ajutoare sociale de la începutul crizei energetice, fără să ţină cont de efectele negative ale acestor măsuri ineficiente.

Compensații generoase vor ajunge la românii cu venituri mici

Una ar fi să se mărească pensiile şi salariile mici aducând un venit constant oamenilor, şi alta e să alimenteze inflaţia cu bani aruncaţi în piaţă care nu fac altceva decât să sporească veniturile speculanților din energie şi nu numai.

În loc să stopeze risipa de bani, inclusiv problema pensiilor speciale și inechităților salariale care înghit sume importante de bani, guvernanții pompează bani în românii cu venituri mici cu cele mai mari ajutoare sociale de până acum. Un om raţional nu poate să nu observe că aceste practici, de a da bani celor săraci (nu că n-ar prinde bine) nu sunt altceva decât pomeni electorale „legale”.

Care sunt categoriile de ajutoare pentru 2023

Categoriile de ajutoare care vor fi acordate românilor cu venituri mici se împart în următoarele categorii:

- pensionarilor cu pensii mici: cei care au pensia sub 1500 de lei, vor primi 1000 de lei (care vor fi împărțiți în 500 de lei la începutul anului, 500 de lei în a doua parte a anului),

- cei cu pensii între 1501 - 2000 de lei vor primi 800 de lei în două tranșe, iar cei care au între 2001-3000 de lei vor primi peste 600 de lei, tot în două tranșe;

- ajutor energie pentru persoanele cu venituri mici;

Anul trecut s-au mai dat ajutoare, însă nu la același nivel cu cele din 2023, reprezentând cea mai mare valoare acordată vreodată, în contextul în care actuala coaliţie se plânge că nu sunt bani, în schimb de pomeni, salarii şi prime uriaşe de sfârşit de an au găsit.

De majorarea salariului minim pe economie va beneficia în special cei ce lucrează la stat

În ceea ce privește salariații, coaliția de Guvernare a reușit, după ce pe toată perioada lunii decembrie a avut întâlniri cu mediul de afaceri şi sindicatele, să majoreze salariul minim pe economie la 3000 de lei, însă tot există nemulțumiri deoarece celor care le-au crescut acum salariile (bugetarii) pot avea venituri şi mai mari. Practic avem de-a face cu un artificiu de care PNL şi PSD va profita din plin la viitoarele alegeri.

Mai mult decât atât, Guvernul PSD-PNL nu a îndeplinit jalonul PNRR privind reforma pensiilor speciale. USR acuză coaliţia de guvernare că nu a îndeplinit jalonul PNRR privind reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale şi susţine că proiectul pus în dezbatere de Ministerul Muncii este „conceput clar neconstituţional, prin care sunt salvate pensiile speciale”, în timp ce proiectele USR de eliminare a acestora sunt „blocate în Parlament”, potrivit antena3.ro.