Pe fondul goanei după piețe de desfacere, resurse naturale - în principal energetice - și al problematicii migranților, competiția dintre state se asprește continuu chiar și atunci când fac parte din aceleași organizații de tip NATO și UE.

Despre migranți și fenomenele adiacente vom mai vorbi pentru că în următorii 20-30 de ani vor schimba  configurația etnică și chiar politică a Europei. Ce vedem acum dinspre Mediterana, Asia de Sud și Orientul Apropiat este începutul actului I. Deocamdată, ne ocupăm de lucruri mai apropiate nouă. Și în timp și în spațiu.

Eșecul și lauda de sine

Ultimul nostru eșec pe drumul către spațiul Schengen - un fiasco al Uniunii în politica migraționistă, de fapt - este, în esență, expresia vizibilă a competiției precizată mai sus care are și componente în planul politicii interne, în primul rând la noi și apoi în curtea celor care ne-au tratat cu vrăjmășie: austiecii și chiar olandezii care au stat ceva mai în spate de această dată. Polemica din țară generată de eșecul menționat - cu accentele ei extreme dar oarecum realiste cum ar fi chestiunea boicotului - dezvăluie o anumită unitate în jurul ideii de națiune ofensată dar și incapacitatea noastră, a românilor, de a ne proiecta în exterior influența pe care mereu o trâmbițăm în București.

Suntem convinși că ceilalți trebuie să ne ia în seamă pentru ceea ce noi credem că reprezentăm pe continent. Că nu știm să ne vindem marfa și ne-o vând alții este un adevăr demonstrat dar că-i lăsăm pe respectivii să ne judece și apoi să ne ,,laude’’ în lume, este prea mult. Ce bine ar fi să cunoaștem cum se vorbește despre noi în spatele ușilor închise ale cancelariilor occidentale. Măcar să știm la ce să ne așteptăm.

De la lobby la Qatargate sau cum se confundă influența cu corupția

În general, capacitatea de influență în exterior trebuie să ți-o creezi singur cu costurile de rigoare. Când o fac alții pentru tine, costurile sunt triplate și de cele mai multe ori interesele lor sunt puse în față. La câteva zile după vetoul Austriei, un cunoscut ziarist specialist în geopolitică și cu ani petrecuți la Bruxelles întreba participanții la o emisiune tv:,, de ce nu are România un grup de lobby în străinătate?’’

Răspunsul s-a lăsat așteptat și se lasă în continuare. Putea fi unul de genul: ,,vrei să ajungem precum Qatarul’’ și aici se închidea chestiunea. Qatarul nu a făcut lobby ci a umblat cu saci de bani în centrele parlamentare ale Uniunii - la Bruxelles și Strasbourg - confundând lobby-ul cu corupția crasă. Și i-a găsit repede pe cei dispuși să-i primească contra favoruri pe linia forului din care făceau parte sau erau în prejma acestuia. Dar la Bruxelles sunt câteva zeci de mii de activiști pe segmentul de lobby, să zicem  transparent. Sau aproape. Între ei și niște români. Unii lucrează pentru societăți românești dar cei mai mulți își pun talentul în slujba altora.

Cum scriam data trecută: ,,arena de lobby de la Bruxelles este comparabilă cu cea de la Washington’’. Scandalul Qatargate este într-adevăr, o furtună deasupra acestei arene dar nu va afecta decât superficial și pentru puțin timp acțiunile celor care promovează interesele legitime ale beneficiarilor unor decizii. Lobby-ul este în definitiv, un instrument de management în mâna unor profesioniști chiar dacă etica lasă uneori de dorit.

Ce ar fi de făcut…

Adevărul este că România nu are o legislație clară în domeniu și ca atare nu face nimic sau aproape nimic pe acest segment în străinătate. Rezultatele se văd. Când am avut ceva ce se putea lua, s-a luat cu ,,bogdaproste!’’. Când am cerut ni s-a spus: ,,șă vedem’’.  Primim ce ni se oferă iar când cerem ce merităm ni se spune pas. Nu mereu ci doar în momentele esențiale. Acum, jocurile la masa verde le-a făcut Austria.

Dumnezeu știe cine le va face în viitor și care va fi miza pentru noi.  Càstele și vitezele lor în Europa ,,unită’’ se conturează pe zi ce trece. Scriam în urmă cu câteva săpămâni în paginile publicației nostre că cel mai bun creator de lobby este autoritatea politică superioară. Pozițiile sau promisiunile unor decidenți politici străini, făcute unui președinte sau ministru, nu se schimbă peste noapte decât în situații excepționale cum s-a întâmplat în cazul Austriei.

Dar întâlnirile la acest nivel sunt puține și în general sunt pregătite de alții care de cele mai multe ori nu au studii și nici practică în domeniul influenței. În plus, în România, activitatea de lobby este tributară unor prejudecăți - consecințe ale unui sistem de logică tipic dâmbovițean potrivit căruia cine învinge într-o bătălie politică sau câștigă în afaceri este sigur susținut de grupuri oculte de presiune din interior dar mai ales din străinătate. Uneori este chiar așa dar asta nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile încrucișate și să așteptăm mana cerească atunci când în străinătate se iau decizii care ne privesc în mod direct. În lipsa unui sistem de lobby bine organizat, în care vectorul diplomatic să fie utilizat în mod transparent, nu putem vorbi de eficiență în domeniul politicii externe.

…și cum fac alții

Începând cu anii ‘90 din secolul trecut, lumea a acordat o importanță tot mai mare așa-numitei ,,soft power’’ ca instrument în competiția dintre statele interesate în promovarea influenței lor în exterior pe segmentele politic, economic, cultural, militar. Componenta de lobby a devenit esențială în combinația ,, sistem de stat-sistem privat’’. Marile societăți - multinaționalele - contribuie la atingerea obiectivelor externe ale țării de origine și la rândul lor, sunt susținute de aceasta pentru promovarea intereselor de piață.

Despre etică în acest gen de combinație nu are rost să vorbim. Am fi mereu contra curentului. Realitatea trebuie luată așa cum este, cel mult critic dar în niciun caz cu dorința manifestă de a o schimba. Suntem prea mici pentru a fi onești până la capăt.

Statele occidentale au realizat rapid că dezvoltarea capacității de proiecție în exterior nu este doar rezultatul greutății specifice în domeniul economico-comercial, prestigiului în comunitatea internațională sau ajutorului acordat țărilor mai puțin dezvoltate. Exportul ,,sistemului de țară’’ în toată complexitatea sa era la fel de important iar asta se face prin acțiuni continue de lobby, organizate în paralel de societățile menționate mai sus și de reprezentanțele serviciului extern național: ambasade, consulate, consulate onorifice, camere de comerț, structuri ale diasporei ș.a. Exemplul american este grăitor și a fost preluat cu succes de unii europeni. Există și o ,,componentă soft’’ care înseamnă credibilitate și imagine pozitivă în străinătate, greutate geopolitică și o utilizare eficientă a resurselor umane în domeniul influenței-în combinație cu forța economică externă a țării.

România este în creștere la capitolele forță economică și greutate geopolitică - pe fondul apropierii geografice și pentru mulți ani de o regiune transformată în teatru de război și probabil în ,,conflict înghețat’’– și staționară sau cu o creștere modestă pe segmentul de credibilitate și imagine. Foarte jos, când vorbim de utilizarea resurselor.  Adică chiar acolo unde s-ar putea face ceva. Nu mă refer la partea materială. Exportul nostru - nu neaparat cel al ,,sistemului de țară’’ - îl fac alții și tot ei se ocupă cu acțiuni de lobby… la noi acasă. Am în vedere resursa umană românească ce ar trebui pregătită și angrenată în acțiuni externe de influență.

Dacă nu o facem noi, se vor găsi destui amatori - pardon, profesioniști străini în lobbying - pe care trebuie să-i plătim regește. Așa cum procedau partidele în campanie electorală. Competența costă.

Despre competența și contribuția reprezentanțelor noastre externe și ale structurilor diasporei în organizarea unor acțiuni de lobby în străinătate - atât de necesare statului român - vom mai vorbi.