Amenzi de până la 60.000 de lei pentru nerespectarea regulilor pentru utilizarea ajutoarelor pentru facturi

Amenzi de până la 60.000 de lei pentru nerespectarea regulilor pentru utilizarea ajutoarelor pentru facturiSursa foto: 54897970 © Zsido Ovidiu Flaviu | Dreamstime.com

Românii vor beneficia de noi ajutoare financiare din partea statului. Banii vor fi puși pe card, începând cu anul viitor, în două tranșe. Va fi o sumă fixă, dar românii trebuie să îndeplinească mai multe condiții pentru a putea beneficia de un astfel de voucher.

Pensionarii și alte persoane cu venituri mici vor primi, începând de anul viitor, un ajutor financiar de 1.400 de lei, destinat plății facturilor sau datoriilor la furnizorii de energie. În cazul în care nu respectă regulile stabilite pentru utilizarea ajutorului, beneficiarii vor risca amenzi ce vor putea ajunge până la 60.000 de lei, potrivit Avocatnet.

Pe lângă regulile privind utilizarea cardurilor de energie prin intermediul cărora se va acorda ajutorul, OUG 166/2022 stabilește și sancțiuni pentru încălcarea acestora.

Așadar, după cum se arată în ordonanță, „utilizarea de către beneficiarii cardului de energie în alt scop decât cel prevăzut de prezenta ordonanță de urgență” sau „solicitarea de către beneficiari și/sau furnizarea de numerar în schimbul cardurilor de energie/ certificatelor de validare a datoriilor sau pentru fracțiuni din acestea” pot aduce amenzi cuprinse între 4.500 și 6.000 de lei - de la 1,5 la două puncte-amendă.

„Un punct-amendă reprezintă contravaloarea unui salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit în condițiile legii”, potrivit ordonanței, ceea ce înseamnă că, în 2023, anul în care se va acorda și ajutorul, va avea valoarea de 3.000 de lei, după cum s-a stabilit recent.

Pentru „comercializarea de către beneficiarii cardurilor de energie contra unui preț sau a altor bunuri/ servicii decât cele stabilite prin prezenta ordonanță de urgență”, amenzile din OUG sunt cuprinse între 42.000 și 60.000 de lei (de la 14 la 20 de puncte-amendă).

Cine va beneficia de sprijinul oferit de stat

Beneficiari ai ajutorului vor putea fi, potrivit viitoarei ordonanțe, următoarele categorii de persoane și familii:

  • pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de
  • casele teritoriale de pensii/ casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum și
  • pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
  • familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei;
  • familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social.