Farul Constanţa a învins FC Botoșani cu 8-0. Gheorge Hagi: Am început bine

Farul Constanţa a învins FC Botoșani cu 8-0. Gheorge Hagi: Am început bine

Farul Constanţa a obținut cel mai mare scor al acestui sezon din campionatul de fotbal, învingând cu 8-0 pe FC Botoşani. Echipa lui Gheorge Hagi a ajuns la zece etape fără înfrângere, 8 victorii şi 2 egaluri.

Farul Constanţa, echipa antrenată de Gheorghe Hagi și co-patronată de acesta, se bucură de cel mai mare scor al acestui sezon din campionatul de fotbal, învingând cu 8-0 pe FC Botoşani. Meciul a avut loc la Ovidiu, pe terenul propriu al Farului, în etapa a 19-a a Superligii la fotbal.

Cel mai prolific constănțean a fost Denis Alibec, cu un hattrick. Liderul s-a impus prin golurile marcate de Constantin Grameni (11), Denis Alibec (45+2, 77, 88), Alexi Pitu (51), Vlad Morar (66, 69) şi David Kiki (81), dar constănţenii au profitat de faptul că FC Botoşani a jucat în inferioritate numerică din min. 31, când Alin Şeroni a fost eliminat pentru fault în postură de ultim apărător la Gabriel Torje.

FC Botoşani a pierdut în acest campionat şi cu 0-7, la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi OSK, în etapa a 11-a (17 septembrie). Echipa lui Hagi a pierdut un singur meci în acest sezon și a ajuns la zece etape fără înfrângere, 8 victorii şi 2 egaluri, potrivit Agerpress.

Ce a transmis Gheorge Hagi

După ce Farul Constanța a câștigat meciul cu FC Botoșani, antrenorul Gheorge Hagi a avertizat că urmează o partidă dificilă cu CFR Cluj în Cupa României și că nu trebuie să se bucure prea drevreme.

„Da, cred că am început bine, chiar dacă au fost anumite momente în care am făcut greșeli. Am încercat să marcăm, să câștigăm. Felicitări echipei, tuturor jucătorilor care au fost pe teren. Golurile ne plac, muncim să marcăm, cu cât dăm mai mult e normal că riști și poți încasa. Trebuie să ai echilibru, să faci ambele faze.

Știam că meciurile cu ei se joacă pe tranziție și cine triumfă aici va reuși să câștige. Un jucător care are calitate iese în evidență, știm ce poate Denis. A fost și echipa în spatele lui. La vară de unde știe că nu rămâne? Poate îi ofer ceva mai bun ca oricine. El știe ce e mai bine pentru el. Fiecare muncește să facă performanță și bani. Sută la sută vor fi schimbări la meciul de Cupa României. Rulăm tot lotul pe care îl avem, o să aducem și de la echipa a doua.

O să încercăm să-i batem pe CFR. Asta le-am zis jucătorilor, așa am început ședința de pregătire înainte de meci. În fotbal nu poți să trăiești cu ce ai făcut în spate ci să te gândești la ce ai în față. Eram liniștit înainte de meci, pentru că m-am agitat până acum. Îmi place să-i împing și să le ridic nivelul.

Ca și frați, colegi, prieteni, e normal (n.r. să fie un duel special cu Dan Petrescu). Între noi mereu a existat mereu concursul acesta. Ne-a dat afară Nea Puiu și de la antrenament din cauza asta. Și eu, și el, ne dorim să câștigăm, asta e mentalitatea noastră”, a spus Gică Hagi.