Campionatul Mondial. Mexic și Polonia s-au anihilat reciproc. Robert Lewandoski a dat cu piciorul victoriei
- Nicolae Comănescu
- 22 noiembrie 2022, 22:15
Mexic și Polonia au încheiat nedecis, scor 0-0, partida jucată, marți, la Campionatul Mondial găzduit de Qatar. „Leșii” puteau să câștige, dar Robert Lewandowski a ratat un penalty în repriza secundă.
Selecţionatele Mexicului şi Poloniei au terminat la egalitate, 0-0, marţi seara, pe Stadium 974 din Doha, într-un meci din Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.
Mexicanii au dominat jocul, dar polonezii au avut cea mai mare ocazie, însă Robert Lewandowski a fost autorul primului penalty ratat de la CM 2022.
Mexic și Polonia, doar o remiză fără goluri
''El Tri'' s-a instalat în jumătatea adversă din primele minute, în timp ce adversarii nu au acţionat decât pe contre, fără pre amare succes.
Prima ocazie pentru echipa antrenată de argentinianul Martino a venit în min. 5, când Lozano a centrat în faţa porţii, dar Vega a ratat reluarea. Acelaşi Vega a trimis pe lângă poartă cu capul (26), iar Gallardo (28) a trecut pe lângă gol, după ce portarul Szczesny a ratat intervenţia. O şansă notabilă a avut şi fundaşul Sanchez (45), cu un şut din dreapta, respins de Szczesny de la vinclu.
În partea secundă, desfăşurată după aceleaşi date, Lozano a tras de la circa 24 de metri, dar Szczesny a reţinut (52).
Polonia a primit penalty în min. 56 la un duel între Lewandowski şi Hector Moreno, după ce australianul Beath a revăzut reluările. Mulţi arbitri ar fi lăsat jocul să continue, pentru ţinere reciprocă, dar echipa antrenată de Czeslaw Michniewicz a primit lovitură de pedeapsă. Golgheterul Lewandowski, autor a 9 goluri în preliminarii şi a 18 goluri în 19 meciuri pentru FC Barcelona, a tras neinspirat în stânga portarului, iar Ochoa a apărat (58).
Robert Lewandowski, „oaia neagră” a meciului
Nord-americanii au mai avut o oportunitate bună de a înscrie, dar Szczesny a apărat şutul lui Alvarez, deviat cu capul de Martin (64).
Polonia a fost mai activă pe final, însă fără reuşite pe tabelă: Krychowiak (82) a fost blocat in extremis în 6 metri, iar Kaminski a tras din unghi, fără emoţii pentru ''veteranul'' Ochoa (90+4).
Rezultatul de egalitate se înscrie în nota bilanţului direct dintre cele două echipe, cu trei victorii de fiecare parte şi patru egaluri. Polonia nu a mai învins Mexicul din 1978, singura lor confruntare precedentă la Cupa Mondială.
Remiza poate favoriza echipa Argentinei, care a fost învinsă neaşteptat de Arabia Saudită cu 2-1 în primul meci al grupei.
Meciurile din etapa a doua vor avea loc sâmbătă 26 noiembrie, Polonia - Arabia Saudită (Education City Stadium - Doha, 15:00) şi Argentina - Mexic (Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00).
Mexic - Polonia 0-0 Robert Lewandowski (Polonia) a ratat un penalty în min. 58 (a apărat Guillermo Ochoa). Doha, Stadium 974: 39.600 spectatori Cupa Mondială 2022 - Grupa C
Au evoluat echipele: Mexic: 13. Guillermo Ochoa (căpitan) - 19. Jorge Sanchez, 3. Cesar Montes, 15. Hector Moreno, 23. Jesus Gallardo - 16. Hector Herrera (8. Carlos Rodriguez, 71), 4. Edson Alvarez, 24. Luis Chavez - 22. Hirving Lozano, 20. Henry Martin (9. Raul Jimenez, 71), 10. Alexis Vega (21. Carlos Antuna, 84). Selecţioner: Gerardo Martino. Rezerve neutilizate: 1. Alfredo Talavera, 12. Rodolfo Cota - 2. Nestor Araujo, 5. Johan Vasquez, 6. Gerardo Arteaga, 26. Kevin Alvarez, 7. Luis Romo, 14. Erick Gutierrez, 18. Andres Guardado, 11. Rogelio Funes Mori, 17. Orbelin Pineda, 25. Roberto Alvarado. Polonia: 1. Wojciech Szczesny - 15. Kamil Glik, 14. Jakub Kiwior, 18. Bartosz Bereszynski - 2. Matthew Cash, 13. Jakub Kaminski, 10. Grzegorz Krychowiak, 19. Sebastian Szymanski (24. Przemyslaw Frankowski, 72), 21. Nicola Zalewski (6. Krystian Bielik, 46) - 20. Piotr Zielinski (7. Arkadiusz Milik, 87), 9. Robert Lewandowski (căpitan). Selecţioner: Czeslaw Michniewicz. Rezerve neutilizate: 12. Lukasz Skorupski, 22. Kamil Grabara - 3. Artur Jedrzejczyk, 4. Mateusz Wieteska, 5. Jan Bednarek, 25. Robert Gumny, 8. Damian Szymanski, 11. Kamil Grosicki, 17. Szymon Zurkowski, 26. Michal Skoras, 16. Karol Swiderski, 23. Krzysztof Piatek.
Arbitru: Chris Beath; arbitri asistenţi: Anton Schetinin, Ashley Beecham (toţi din Australia); al patrulea oficial: Stéphanie Frappart (Franţa) Cartonaşe galbene: Jorge Sanchez (29), Moreno (56), Frankowski (76).
sursa: Agerpres