Gabriela Firea, hotărâtă să susțină creșterea natalității. Anunțul făcut de ministrul Familiei
- Mădălina Dinu
- 22 noiembrie 2022, 18:43
Ministrul Familiei și al Egalității de Șanse Gabriela Firea a anunțat, marți, că începând 5 decembrie se pot depune solicitările pentru a beneficia de sprijinul financiar de 15.000 lei oferit de stat în programul social de creștere a natalității.
Cererile vor fi putea fi depuse la adresa natalitate@mfamilie.gov.ro, după ce marți ministrul Familiei a semnat ordinul comun care conține regulamentul programului care se adresează cuplurilor sau femeilor singure cu vârsta între 20 și 45 de ani.
În acest program se pot înscrie cuplurile şi femeile care se luptă cu infertilitatea, cu domiciliul în România şi care vor desfăşura procedurile pentru obţinerea unei sarcini într-un spital public sau o clinică privată acreditată din ţara noastră. Vor putea aplica femeile cu vârsta între 20 şi 45 de ani, care au indicaţie pentru fertilizare in vitro de la medicul specialist.
„Dosarul va fi unul simplu şi trebuie să conţină: o cerere tip; copii ale actelor de identitate; o declaraţie pe proprie răspundere; documentul care conţine dovada infertilităţii şi indicaţia medicală pentru FIV; adeverinţa care atestă calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate; un acord de prelucrare a datelor cu caracter personal”, a scris Gabriela Firea pe pagina de Facebook.
În 2021 s-au născut cei mai puţini copii din ultimul secol
Ajutorul financiar în valoare de 15.000 de lei urmează să se acorde în două tranşe, după cum urmează: un voucher în valoare de 5.000 de lei, pentru tratamentul medicamentos, şi un alt voucher în valoare de 10.000 de lei pentru procedura de fertilizare, în clinicile acreditate.
Aceasta este de părere că România trece printr-o criză demografică așa cum nu s-a mai întâmplat până acum, mai ales că în 2021 s-au născut cei mai puţini copii din ultimul secol, sub 180.000, iar anul 2022 se anunţă la fel de rău, deoarece în primele cinci luni fiind deja cu 20% mai puţine naşteri.
„Practic, nu înregistrăm o îmbunătățire, ci dimpotrivă o înrăutățire a situației. Sunt cauze multiple pentru care tinerii din România ori amână momentul în care decid să aibă copii, ori de cele mai multe ori situația financiară este cea care îi împiedică să aibă copii sau dacă au unul renunță să mai aibă doi sau trei copii, dar în ultimii ani există o altă mare problemă legată de domeniul sănătății, și anume infertilitatea”, a spus Gabriela Firea, în urmă cu câteva luni.
Reamintim că la începutul acestui an, Gabriela Firea anunța că un program asemănător privind decontarea procedurii de fertilizare în vitro, pe care l-a iniţiat în mandatul de primar general al Capitalei numit „O șansă pentru cuplurile infertile”, va fi extins la nivelul întregii țări.