Joe Biden împlinește 80 de ani. Ce a făcut în primele ore după ce s-a instalat la Casa Albă

Joe Biden împlinește 80 de ani. Ce a făcut în primele ore după ce s-a instalat la Casa Albă Sursa: Facebook/ Joe Biden

Joseph Robinette Biden, cel de-al 46-lea preşedinte al SUA, împlinește 80 de ani. El a fost reprezentant al statului Delaware timp de 36 de ani în Senatul SUA. În plus, a fost cel de-al 47-lea vicepreşedinte al Statelor Unite, în timpul administrației lui Barack Obama.

Joe Biden s-a născut în Scranton, Pennsylvania, pe 20 noiembrie 1942. El este primul dintre cei patru copii ai Catherinei Eugenia Finnegan Biden şi ai lui Joseph Robinette Biden. Familia președintelui SUA s-a mutat în statul Delaware în 1953. El și-a început studiile la Şcoala Saint Helena din Wilmington şi a făcut studiile liceale la Archmere Academy din Claymont, Delaware.

Ulterior, el a urmat cursurile Universității din Delaware, pe care a absolvit-o în 1965, cu licenţa atât în istorie cât şi în ştiinţe politice. În plus, Biden a obținut, în 1968, licenţa în drept la Universitatea Syracuse, statul New York. A intrat în baroul din Delaware, anul următor. A început să fie un membru activ al Partidului Democrat și a lucrat în Consiliul regional din New Castle, în perioada 1970-1972.

Prima campanie a lui Joe Biden

Partidul Democrat din Delaware l-a încurajat pe Biden, îm 1972,  să candideze împotriva republicanului J. Caleb Boggs pentru Senatul Statelor Unite. Actualul președinte avea doar 29 de ani când a făcut acest pas. În ciuda faptului că puține persoane credeau că Biden va reuși, el a condus o campanie care a avut câștig.

Ne puteți urmări și pe Google News

Așadar, a devenit al cincilea cel mai tânăr senator american ales din istoria naţiunii. Biden și-a depus jurământul lângă patul de spital al fiilor săi pentru că soția sa și cei trei copii au fost implicați într-un accident rutier. În urma impactului, femeia și fetița lor de un an, Naomi, au murit. Ceilalți doi copii Robinette și Hunter au fost grav răniți. Ulterior, Joe Biden s-a recăsătorit, în 1977, cu Jill Jacobs. Cei doi au împreună o fiică, Ashley. Fiul cel mare al lui Biden, Robinette, a murit de cancer cerebral. În același timp, Hunter este avocat și își conduce propria afacere.

Joe Biden a fost reales senator şi în 1978, 1984, 1990, 1996, 2002 şi 2008. Mandatul său a cuprins perioada 3 ianuarie 1973 - 15 ianuarie 2009. Atunci el a demisionat pentru a prelua mandatul de vicepreşedinte al SUA. Cele mai importante demersuri pe care Biden l-a avut în funcția de senator au fost Actul de referinţă privind criminalitatea din 1994 şi Legea privind violenţa împotriva femeilor. Această lege a înăsprit pedepsele pentru violenţele împotriva femeilor. De asemenea, au fost create locuri speciale pentru supravieţuitorii agresiunii.

Prima candidatură pentru postul de președinte

Joe Biden a vrut să fie candidatul democrat pentru alegerile prezidențiale din SUA în 1987. Încercarea lui nu a avut succes. Totuși, 20 de ani mai târziu, Biden a candidat pentru președinția Statelor Unite. El a renunțat la cursa prezidențială după ce a primit mai puțin de 1% din voturi din Iowa. Cu toate acestea, Barack Obama l-a numit pe Biden vicepreședinte. Astfel, a devenit cel de-al 47-lea vicepreședinte din SUA. El a ocupat această funcție începând cu 20 ianuarie 2009 şi până pe 20 ianuarie 2017.

În calitatea sa de vicepreşedinte al SUA, Joe Biden a convocat sesiuni ale Cabinetului Preşedintelui, a condus relaţiile interinstituționale şi a lucrat cu Congresul SUA pentru reducerea violenţei armate, dar și a celei îndreptate împotriva femeilor. De asemenea, Joe Biden a jucat un rol în încheierea războiului din Irak. El a mers, până în decembrie 2011, de opt ori în regiune pentru a încerca finalizarea conflictului.

O altă acțiune importantă în care a fost implicat Biden a fost că, la sfârşitul anului 2012, a fost selectat să conducă un grup special de lucru cu scopul de a formula propuneri privind legislaţia referitoare la controlul armelor de foc. Măsura a venit ca urmare a atacului din 14 decembrie 2012. Au fost ucise 26 de persoane cu o armă de foc într-o școală din Coneecticut. Printre ei s-au numărat 20 de copii, cu vârste de șase şi șapte ani. În ultimul an de mandat, vicepreşedintele Joe Biden a coordonat Cancer Moonshot. Este vorba de in program internaţional de stopare a cancerului.

Biden a candidat la alegerile din 2020

Joe Biden şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite pe 12 aprilie 2019. De asemenea, el a anunţat, pe 12 august 2020, că a ales-o pe senatoarea de culoare Kamala Harris, în calitate de coechipieră a sa şi candidată la postul de vicepreşedinte al SUA. Câteva zile mai târziu, Partidul Democrat l-a nominalizat oficial candidat în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie 2020.

Joe Biden a câştigat alegerile prezidenţiale în fața lui Donald Trump. Astfel, a devenit cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite. Mandatul său a fost inaugurat la 20 ianuarie 2021. Atunci el a depus jurământul în faţa judecătorului Curţii Supreme, John Roberts. De asemenea, Kamala Harris a depus jurământul în calitate de vicepreşedinte al SUA.

Joe Biden şi soţia sa, Jill Biden, au intrat în Casa Albă pentru prima dată ca preşedinte şi primă doamnă, după o vizită la Cimitirul Naţional Arlington. Cei doi au depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut. În plus, la doar câteva ore de la preluarea funcţiei, preşedintele Joe Biden a semnat o serie de ordine executive. Printre acestea s-a numărat și cel care privea revenirea SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, notează Reuters.