Avertisment de la cel mai înalt nivel cu privire la prețurile de Sărbători: „Vine o perioadă grea. Gospodăriți-vă cum puteți”
- Antonia Hendrik
- 15 noiembrie 2022, 06:34
Românii sunt avertizați că vin vremuri şi mai grele în preajma sărbătorilor de iarnă, mai ales în ceea ce privesc prețurile, care vor exploda în luna decembrie. Iar acest lucru este confirmat de către Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR.
Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a lansat o prognoză sumbră în ceea ce privesc prețurile de Sărbători, şi spune că „va fi o perioadă grea. E important să nu vindem iluzii. Fiecare trebuie să se gospodărească cât poate. Nu există miracole și nici nu există soluții care să schimbe lucrurile de la o lună la alta, nu există așa ceva”.
Sărăcia se va adânci în preajma Sărbătorilor
„Noi vorbim de un platou, de fapt. În acest moment vorbim de un platou al inflației și se vede că avem o așezare a inflației cu mici oscilații, de fapt, în jurul valorii de 15 %. De ce 16.3%? Sunt 2 explicații. Odată luna decembrie o este o lună de consum. Știm cu toții dacă e să facem cumpărături, le facem în decembrie de multe ori.
Adică nimeni nu se uită atât de atent la bani în decembrie cum se uită în alte luni, e o lună de consum prin definiție. În plus, inflația se calculează în termeni comparativi. Statistic vorbind, luna decembrie anul trecut are un nivel de comparație mai just și în consecință apare această modificare.
Nu însemnă neapărat să ai creșteri de prețuri fantastic de mari, cât în termeni comparativi, ele sunt mari. Deci nu înseamnă neapărat că vom avea creșteri de prețuri semnificative în decembrie, dar comparația cu decembrie anul trecut când am avut prețuri mult mai mici, este extrem de nefavorabilă acestui procent”, mai spus Dan Suciu.
Din păcate, această inflație depinde foarte mult de ce se întâmplă cu prețurile la energie
Purtătorul de cuvânt al BNR confirmă că prețurile de Sărbători vor exploda: „Din păcate asta înseamnă că prețurile rămân mari, nu scad, dar nu mai avem oscilațiile acelea semnificative. Această inflație depinde foarte mult de ce se întâmplă cu prețurile la energie. Ele expirau în august și dacă expirau plafonările la energie avem creștere.
Acum, de vineri, suntem în discuții la nivelul Guvernului cu noi modificări, noi plafoane la energie. N-am apucat să le includem foarte clar în acest raport de inflație care s-a închis miercuri. De aceea nici nu le-am luat în calcul şi am rămas cu această prognoză de 11,2 % la finalul anului trecut la finalul viitor”, mai spune Dan Suciu.
Potrivit analizei sale, „va fi un an greu şi 2023”, deoarece vom avea inflație mai ales în prima parte a anului în continuare destul de mare, şi că totul depindem de energie. „Dacă prețul la energie se modifică semnificativ va fi o scădere mai abruptă. Dacă nu suntem la două cifre tot anul. Eu mă aștept să fie trimestrul III 2023 dacă vom avea ordonanță coerentă și cu efecte la prețurile energie şi la gaze. Dacă nu în 2024 la T1 deja lucrurile sunt certe, evoluțiile merg deja în jos”.
Va fi o perioadă grea. Fiecare trebuie să se gospodărească cât poate
Purtătorul de cuvânt al BNR ne îndeamnă să ne gospodărim cum putem deoarece vin vremuri foarte grele, mai ales în perioada de vârf a lunii decembrie când în mod normal orice român nu se uită la bani înainte de Crăciun şi Anul Nou.
„E important să nu vindem iluzii. Va fi o perioadă grea. Fiecare trebuie să se gospodărească cât poate. Nu există miracole și nici nu există soluții care să schimbe lucrurile de la o lună la alta, nu există așa ceva. Din păcate, nu are nimeni această capacitate (...).
E o situație pe care n-am mai întâlnit-o. Acest transfer atât de rapid în produsele alimentare. Și știți care e paradoxul? Ne uităm la celelalte componente ale inflației și vedem la servicii, de exemplu, o creștere moderată. N-am altă explicație decât acest transfer neașteptat pe o zonă pe care populația a putut să o susțină pentru că vorbim de produse de bază.
Suntem într-o piață europeană unde s-a văzut că am avut o creștere de prețuri pe tot ce înseamnă produse alimentare, pentru că există și acesta influență internațională a prețurilor”, a mai spus Dan Suciu antena3.ro.