Nicolae Ciucă, tot mai încrezător că România va adera la Spațiul Schengen. Proiect de lege care modifică sistemul IT din țară

Nicolae Ciucă, tot mai încrezător că România va adera la Spațiul Schengen. Proiect de lege care modifică sistemul IT din țară Sursa foto: Gov.ro

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat la începutul ședinței de Guvern de miercuri, 2 noiembrie, că va fi adoptat un proiect de lege. Acesta vizează procesul tehnic de aderare a României la Spațiul Schengen.

Nicolae Ciucă a explicat că proiectul de lege vizează îndeplinirea standardelor tehnice ale ansamblului de norme și reglementări ale Schengen. În plus, cu ajutorul acestei propuneri legislative, toate instituțiile din România vor reuși să se conformeze cu prevederile cuprinse în cele trei regulamente ale Sistemului de Informații Schengen. Este vorba despre regulamentele referitoare la returnare, frontiere și cooperare.

Actul normativ va fi supus Guvernului. Ulterior, proiectul, care va asigura schimbul de date între statele membre prin sistemul de informații Schengen, va fi transmis Parlamentului pentru dezbatere și aprobare. „Este o asumare a noastră astfel încât alături de celelalte demersuri care s-au întreprins până acum, iar demersurile au fost foarte bune. Am putut să constatăm acest rezultat și în urma evaluării pe care Comisia a efectuat-o România între 10 și 12 octombrie”, a precizat prim-ministrul României.

Proiectul de lege vine în contextul în care actuala legislație din România nu mai corespunde noului context european al schimbului de date între statele membre prin Sistemul de informații Schengen. De asemenea, Sistemul Informatic Național de Semnalări necesită îmbunătățiri, susține inițiativă legislativă care se află pe masa Executivului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Când va fi luată decizia privind intrarea României în Schengen

Consiliul UE, condus în a doua jumătate a anului 2022 de Cehia, a stabilit calendarul privind decizia de aderare la Spațiul Schengen pentru trei state comunitare. Este vorba de România, Bulgaria și Croația. Europarlamentul Vlad Gheorghe a precizat că președinția cehă a CE va informa Comitetul Reprezentanților Permanenți, COREPER, pe 9 noiembrie, despre aceste vizite și rezultatele pozitive ale țării noastre.

În același timp, politicianul a mai adăugat că „Vă amintesc că Olanda ceruse aceste noi vizite, pentru «informații actualizate» despre modul în care România îndeplinește condițiile de aderare. COREPER va primi raportul acestor vizite la întâlnirea din noiembrie”. Concluziile vor fi prezentate și la întâlnirea de pregătire a Consiliului Justiție și Afaceri Interne care va avea loc pe 15 noiembrie.

„Pe 8 și 9 decembrie se reunește Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne şi vom avea o decizie privind aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Schengen. România merită să fie în Schengen, îndeplinim toate condiţiile impuse tuturor celorlalte state membre şi românii au stat de-ajuns la cozi prin Europa”, a completat europarlamentarul USR, notează RomâniaTV.