Nereguli de peste 100 de milioane de euro în timpul pandemiei. „O cifră şocantă, o primă cifră care vorbeşte de jaful care a avut loc”
- Emma Cristescu
- 12 octombrie 2022, 22:14
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă, a anunțat că s-au descoperit nereguli de peste 100 de milioane de euro din timpul pandemiei de COVID-19. Curtea de Conturi ar fi aflat de „jaful” din acești doi ani.
Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă, a afirmat că, potrivit unei informări primite de la Curtea de Conturi, s-au găsit nereguli de peste 100 de milioane de euro privind achiziţia şi desfășurarea programului de vaccinare anti-COVID. Autoritățile ar fi profitat de acești doi ani și ar fi furat sume uriașe.
„Raportul Curţii de Conturi avansează o primă cifră cu privire la neregulile din timpul pandemiei, la neregulile constatate cu ocazia achiziţiei şi derulării programului de vaccinare în România. Curtea de Conturi avansează cifra de peste 100 de milioane de euro, în lei peste 533 de milioane. E cifra pe care Curtea de Conturi o avansează cu privire la neregulile constatate la modul în care s-a desfăşurat programul de achiziţionare şi de utilizare a vaccinurilor în România. Iată o cifră şocantă, o primă cifră care vorbeşte de jaful care a avut loc în timpul pandemiei”, a susţinut Tanasă, într-o conferinţă de presă la Parlament.
El a solicitat Ministerului Public „să nu mai fie un simplu spectator la acest jaf şi să acţioneze în consecinţă”, iar Ministerului Sănătăţii şi Guvernului să explice public „cum este posibil ca în actele contabile să existe o neconcordanţă de peste 100 de milioane de euro”, aşa cum rezultă din datele Curţii de Conturi.
Jaf național în timpul pandemiei
Acesta a mai precizat că Guvernul României trebuia să spună unde s-au dus acești bani sau în ce s-au investit. Deputatul AUR consideră că autoritățile au fost implicate într-un jaf național.
„Este o cifră care ar fi trebuit să ridice din scaune procurori, care ar fi trebuit să transforme Ministerul Public din simplu spectator într-un actor, o cifră care ar fi trebuit comunicată şi explicată de Guvernul României. Iată că, deşi acest audit financiar s-a desfăşurat în urmă cu trei luni, până în acest moment în spaţiul public nu a apărut nicio informaţie. AUR a susţinut în permanenţă că nu există transparenţă cu privire la aceste achiziţii. Din păcate, atât drepturile omului, cât şi Constituţia au fost încălcate, iar acum încep să iasă la iveală şi cifrele jafului naţional.
Suntem, de altfel, singura formaţiune politică ce a solicitat şi a obţinut înfiinţarea unei comisii parlamentare de verificare a modului în care s-au făcut achiziţii în timpul pandemiei. Din păcate, această comisie parlamentară nu îşi desfăşoară activitatea pentru că este blocată în acest moment de PSD, PNL, UDMR şi USR. Înţelegem acum de ce această comisie parlamentară nu este lăsată să îşi desfăşoare activitatea”, a afirmat deputatul AUR, potrivit Agerpress.