China susține pacea în Ucraina și vrea negocieri în această direcție. Mesajul ministrului de externe Wang Yi

China susține pacea în Ucraina și vrea negocieri în această direcție. Mesajul ministrului de externe Wang YiSursa foto: EPA/RUSSIAN FOREIGN MINISTRY PRESS SERVICE HANDOUT HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES

China s-a arătat dispusă să sprijine toate eforturile care vor duce la o soluție pașnică în conflictul dintre Ucraina și Rusia. Ministerul de externe chinez, Wag Yi, a subliniat că prioritate au negocierile de pace între cele două părți.

China și-a exprimat susținerea pentru terminarea războiului din Ucraina, făcând un apel la toate părțile implicate să oprească o extindere a crizei.

Soluţia fundamentală este să abordăm preocupările legitime privind securitatea ale tuturor părţilor şi să construim o arhitectură de securitate echilibrată, eficientă şi durabilă. Facem apel la toate părţile implicate să prevină o extindere a crizei şi să protejeze drepturile legitime şi interesele ţărilor în curs de dezvoltare”, a susținut ministrul de externe chinez, Wang Yi.

China a fost alături indirect de Rusia și a criticat sancțiunile occidentale împotriva ei, însă nu s-a arătat dispusă să sprijine acțiunile militare ale aliatului său în Ucraina.

China vrea o reunificare pașnică cu Taiwan

Oficialul a mai susținut că Beijingul va continua să lucreze pentru o reunificare pașnică cu Taiwanul. Totodată, e nevoie să se combată activitățile separatiste de independență și să se limiteze orice fel de interferențe externe.

„Numai prin împiedicarea cu hotărâre a activităților separatiste putem să fondăm o bază adevărată pentru reunificarea pașnică. Când China va fi complet reunificată, doar atunci va putea exista o pace durabilă în Strâmtoarea Taiwan”, a mai menționat Wang Yi.

China acuză SUA de diseminarea unor informații greșite

Ministrul de externe chinez s-a întâlnit, vineri, la New York, cu secretarul de stat american, Antony Blinken. În dicuția lor, au abordat problema Taiwanului, iar China a susținut că Statele Unite transmit „semnale foarte greșite și periculoase” cu privire la această chestiune.

Antony Blinken i-a transmis acestuia că menținerea păcii și a stabilității Taiwanului este de o importanță vitală, informează știripesurse.ro.

China este din ce mai hotărâtă să pună stăpânire pe Taiwan. Astfel, Președintele Chinei, Xi Jinping, ar urma să anunțe ca obiectiv principal pe termen lung al Partidului Comunist Chinez reunificarea cu Taiwanul. La Congresul ce va avea loc pe 16 octombrie, președintelui chinez ar urma să i se acorde al treilea mandat consecutiv la conducerea Chinei.

Potrivit informațiilor din rândul partidului, Xi Jinping va declara că reunificarea este indispensabilă pentru „marea reîntinerire a naţiunii chineze.”